CONSTANŢA/FOTO: Arbuşti ornamentali, în scuarurile din oraș!
Publicat de Doina Sirbu, 2 aprilie 2019, 13:58
După ce săptămâna trecută au fost plantaţi 55 de copaci ornamentali care vor înfrumuseța diferite zone ale orașului, astăzi a început plantarea de arbuşti în aceleaşi scuaruri fiind completată astfel imaginea spaţiilor verzi.
Doar ieri au fost plantaţi 70 de arbuşti din speciile: Cotinus coggygria (Scumpie), Mahonia aquifolium (Mahonie), Philadelphus coronarius varietatea Duplex (Iasomie), Kerria japonica (Trandafir domnesc), Spiraea ssp. (Cununiță, Floarea miresei) şi Punica granatum (Rodiu).
Arbuştii au fost plantaţi în scuarurile de pe strada Portiței, strada Primăverii şi de la intersecţia străzii Nicolae Iorga cu aleea Lăcrămioarei.
Toate exemplarele de plante achiziționate sunt din specii ornamentale de forme şi culori variate, cu înflorire eșalonată pe parcursul unui an, rezistente la condițiile specifice de climă şi sol.
foto – Primăria Constanța