Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Bursa de peşte este funcţională, susţine conducerea Autorităţii de Management a POPAM

TULCEA: Bursa de peşte este funcţională, susţine conducerea Autorităţii de Management a POPAM

Publicat de Doina Sirbu, 1 aprilie 2019, 15:29

Bursa de peşte de la Tulcea care va funcţiona sub numele de Centru principal de vânzare a peştelui a înregistrat primele două tranzacţii, astfel că România nu va plăti sancţiuni pentru nefuncţionalitatea proiectului finanţat din fonduri europene, a declarat pentru AGERPRES directorul general al Autorităţii de Management a Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM), Ciceronis Cumpănăşoiu.

‘La acest obiectiv au fost înregistrate două tranzacţii, iar pentru noi este suficient ca proiectul să poată fi declarat funcţional, iar România să nu plătească sancţiuni’, a precizat Cumpănăşoiu.

El nu a putut menţiona care este valoarea tranzacţiilor înregistrate la centrul din Tulcea, dar a menţionat sancţiunile pe care România le-ar fi plătit Comisiei Europene dacă proiectul nu ar fi fost funcţional erau echivalente cu bugetul total al proiectului.

La rândul lui, consilierul ministrului Agriculturii, Adrian Izvoranu, a declarat că cinci operatori economici au deja echipamente IT conectate la centrul din Tulcea, acestora adăugându-li-se cherhanaua din satul Chilia Veche, construită prin proiectul european al bursei de peşte.

‘Centrul va prelua inclusiv peştele inferior de la pescari, peşte care acum se aruncă. Aceste cantităţi vor fi transformate în diferite produse’, a menţionat consilierul Adrian Izvoranu.

Potrivit sursei, cele trei nave achiziţionate în urmă cu mai mulţi ani în cadrul proiectului european sunt în procedura de inspecţie tehnică, iar inaugurarea obiectivului va avea loc în zilele următoare.

Centrul de vânzare a peştelui din Tulcea va funcţiona ca entitate a Casei române de comerţ agroalimentar Unirea, înfiinţată la finele anului trecut de autorităţile române.

Proiectul Bursei de peşte de la Tulcea a fost anunţat în urmă cu peste zece ani de conducerea de la acea vreme a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, însă lucrările de amenajare a obiectivului au început în 2014 şi s-au terminat în anul următor.

În 2016, după recepţia celor trei nave care vor asigura transportul peştelui din Deltă la Tulcea, autorităţile au constatat că obiectivul nu are utilităţi, iar racordarea imobilului de pe malul Dunării la reţelele de apă, canalizare şi energie electrică a fost finalizată în 2017.

Bugetul iniţial al proiectului privind realizarea Bursei de peşte a fost de peste zece milioane de euro, însă suma a scăzut la circa 5 milioane de euro, finanţarea fiind asigurată prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013.

Proiectul are ca obiective eliminarea evaziunii fiscale din domeniul piscicol, monitorizarea capturilor reale de peşte din Delta Dunării, sprijinirea pescarilor ale căror capturi nu sunt primite de cherhanale, precum şi protejarea resursei piscicole.

Proiectul bursei de la Tulcea a fost inclus de către statul român, conform normelor legale europene şi naţionale în vigoare, respectiv HG 678/2015 şi Decizia CE nr. 6.713/06.10.2015, în categoria ‘proiecte nefuncţionale a căror implementare continuă până la data de 31.03.2019’, potrivit Autorităţii de Management a POPAM.

sursa – AGERPRES

Mai multe linii CT BUS înregistrează întârzieri
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 12:23

Mai multe linii CT BUS înregistrează întârzieri

Se înregistrează întârzieri pe traseele mai multor linii de autobuz ale CT BUS. Din cauza aglomerației provocată de manifestările dedicate...

Mai multe linii CT BUS înregistrează întârzieri
COBADIN: Un bărbat de 74 de ani s-a sinucis
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 12:08

COBADIN: Un bărbat de 74 de ani s-a sinucis

La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 09:30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Postul de Poliție Cobadin au fost...

COBADIN: Un bărbat de 74 de ani s-a sinucis
Au început lucrările de modernizare și reabilitare aferente stației Neptun
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 11:59

Au început lucrările de modernizare și reabilitare aferente stației Neptun

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că au început lucrările de modernizare și reabilitare aferente stației Neptun hc,...

Au început lucrările de modernizare și reabilitare aferente stației Neptun
Astăzi este prăznuit „Paștele Blajinilor”
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 11:45

Astăzi este prăznuit „Paștele Blajinilor”

Cea dintâi zi de luni după Săptămâna Luminată este dedicată cultului morților. În această zi este prăznuit „Paștele Blajinilor”,...

Astăzi este prăznuit „Paștele Blajinilor”
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 11:41

Sunwaves, în pericol?

Un alt festival de pe litoral este în pericol în această perioadă. Autoritățile au descins pe plaja din stațiunea Mamaia unde ar trebui să se...

Sunwaves, în pericol?
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 11:19

Acțiuni ale jandarmiilor din cadrul Grupării Mobile Tomis din Constanța, în acest weekend

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Tomis din Constanța au fost nevoiți să intervină ieri în mai multe situații. Într-un caz, o femeie a...

Acțiuni ale jandarmiilor din cadrul Grupării Mobile Tomis din Constanța, în acest weekend
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 11:03

Traficul feroviar a fost reluat între stațiile CF Valu lui Traian și Basarabi

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 10:40, traficul feroviar a fost reluat în condiții de siguranță, pe...

Traficul feroviar a fost reluat între stațiile CF Valu lui Traian și Basarabi
Actualitate luni, 28 aprilie 2025, 10:43

AUDIO | Zmeura, din ce în ce mai căutată

Înființarea unei plantații de zmeură aduce profit chiar și dacă se realizează pe o suprafață de teren mai mică, cererea pentru acest fruct...

AUDIO | Zmeura, din ce în ce mai căutată