Ascultă Radio România Constanța Live

Calendaru zilei – 31 martie

Calendaru zilei – 31 martie

Publicat de Codrin RAITA, 31 martie 2019, 06:00 / actualizat: 31 martie 2019, 12:34

EVENIMENTE INTERNE

 – Social

* Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România lansează Ghidul MNLR în Braille pentru persoane cu deficiențe de vedere – ora 13:00, la sediul expozițional din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 în prezența directorului general al MNLR, Ioan Cristescu, a președintelui Asociației Nevăzătorilor din România, Tudorel Tupiluşi, și a consultantului științific al ghidului, Radu Sergiu Ruba

 – Cultură

* Teatrul Naţional Radiofonic şi Librăria Cărtureşti – Verona prezintă audiţia-atelier, pentru copii, a spectacolului „Papucii lui Abu Cassem”, scenariu de Radu Andrei Hora după un basm din 1001 de nopţi – ora 11:00, în mansarda cu cărţi şi jucării a librăriei Cărtureşti Verona. Regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuţie: Virgil Ogăşanu, Valentin Uritescu, Virginia Mirea, Petre Lupu, Anne Marie Ziegler, Radu Amzulescu, Adina Andrei, Şerban Georgevici, Mircea Constantinescu, Candid Stoica, Violeta Berbiuc, Orodel Olaru, Ana Maria Lazăr, Cătălin Mirea, Sorin Cociş. Redactor şi producător: Irina Soare. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Vasile Manta. Înregistrare din anul 2005

* Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr. 151) va găzdui premiera spectacolului de teatru „Revoluție și artificii” – ora 19:30. Participă actorii Irina Movilă și Marius Bodochi, alături de magicianul Marius Drăguș – Magitot

* Trupa americană, Godsmack, va susţine două concerte la Bucureşti – pe 31 martie şi 1 aprilie, ce fac parte din turneul de promovare a celui de-al şaptelea album „When Legends Rise” – la Arenele Romane (cort încălzit)

* Alba Iulia: Concert susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a turneului „Duelul Viorilor”, care ajunge între 31 martie şi 3 aprilie la Alba Iulia, Oradea, Cluj Napoca şi Bistriţa – ora 19:00, la Casa de Cultură. Coproducatori: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi

* Focşani: În perioada 31 martie – 8 aprilie, doi dintre cei mai importanţi şi apreciaţi muzicieni români, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare, vor desfăşura un turneu inedit intitulat „Românesc 100%”. Programul cuprinde lucrări de Anton Pann, Carol Miculi (singurul elev român al lui Chopin), Petre Elinescu, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Béla Bartók, Sabin Drăgoi şi Tiberiu Brediceanu, dar include și muzica unui foarte apreciat tânăr compozitor, Şerban Marcu, sau aranjamentele de mare impact ale lui Ioan Dobrinescu. Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

  • Astăzi are loc un concert la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia”, de la ora 18:00

* Oradea: Trupa Iosif Vulcan a Teatrului “Regina Maria” din Oradea prezintă premiera spectacolului “…Escu” de Tudor Muşatescu, în regia lui Claudiu Goga – ora 19:00, la Sala Mare

* Ploieşti, jud. Prahova: Centrul Județean de Cultură Prahova organizează în perioada 21 – 31 martie, Festivalul Internațional de Poezie Nichita Stănescu – ediția a XXXI – a. Programul zilei:

  • Parcul „Nichita Stănescu“ Ploiești
  • ora 10:00 – Ceremonia de depunere de flori la statuia Poetului
  • Moment liric suSținut de poeții Adam Puslojić, Valeriu Matei și Nicoale Băciuț
  • ora 10:30 – Întâlnire cu Acad. Eugen Simion
  • Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești
  • ora 11:00 – Ceremonia de decernare a premiilor Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”. Participă: Mădălina Lupea, prefectul Județului Prahova, Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova, Adrian Dobre, primarul Municipiului Ploiești, Acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, Acad. Eugen Simion, Acad. Mihai Cimpoi, Acad. Adam Puslojić, Acad. Valeriu Matei. Amfitrioni: Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, Mihaela Rus, directorul Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești. Moderator: prof. Constantin Stere, director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Prahova
  • Centrul Județean de Cultură Prahova
  • ora 11:00 – Matineu. Proiecția filmului Măreția frigului după spectacolul cu același titlu de Nichita Stănescu. Un omagiu adus poetului Nichita Stănescu. În distribuție: actorii Teatrului Equinox Ploiești. Un film de Mihai Vasile și Mihai Gheorghe
  • ora 12:30 – Închiderea atelierelor Universității Libere „Nichita Stănescu” (proiecții de filme, diaporame, expoziții, recitaluri)
  • Pe toată perioada festivalului vor avea loc workshop-uri de creație plastică și recitaluri susținute de elevi ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva” Ploiești

 

– Sport

* Mamaia, jud. Constanţa: Asociaţia Sportivă SanaSport Constanţa organizează Maratonul nisipului, aflată la ediţia a VI-a. Maratonul Nisipului este o competiţie de anduranţă care se desfăşoară exclusiv pe nisip. Startul şi sosirea vor fi în Constanţa, staţiunea Mamaia, piațeta Complex Prela, plaja din faţa Vilei nr. 1 – Radio Vacanţa – ora 11:00. În premieră, evenimentul sportiv de la malul mării va lansa cursa “Campionii Școlii”, o competiție dedicată copiilor și adolescenților

– S-a întâmplat într-o zi de 31 martie

* Acum 177 de ani (1842) medicul american Crawford Long (1815-1878) folosea pentru prima dată eterul ca anestezic

* Se împlinesc 165 de ani (1854) de când a avut loc semnarea tratatului de la Kanagawa între SUA şi Japonia, care a semnificat sfârşitul izolării pe care o impuseseră Japoniei shogunii Tokugawa la începutul secolului al XVII-lea

* Cu 142 de ani în urmă (1877) guvernul României hotăra decretarea mobilizării generale, ca urmare a ascuţirii la maximum a crizei politico-militare din Balcani, unde Muntenegrul continua războiul chiar după semnarea Tratatului de pace turco-sârb de la Istanbul (8/20.II.1877), iar Poarta Otomană respingea Protocolul de la Londra (8/20.II.1877), prin care Puterile garante (semnatare ale Tratatului de pace de la Paris din 1856) recomandau Guvernului otoman să ia măsuri de îmbunătăţire a situaţiei popoarelor din Balcani. Refuzul acestuia a deschis calea războiului (31.III/12.IV)

* Se împlinesc 130 de ani (1889) de la inaugurarea oficială a Turnului Eiffel, construit cu ocazia Expoziţiei Universale de la Paris, din 1889, devenit un adevărat simbol al capitalei franceze. Turnul, a cărui construcţie a durat doi ani, poartă numele inginerului care l-a proiectat, Gustave Eiffel (1832 – 1923)

* Acum 126 de ani (1893) a avut loc Congresul de constituire a PSDMR (Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România). Din conducerea partidului făceau parte: Ioan Nădejde, Vasile G. Morţun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ion C. Frimu, Mihail Gheorghiu-Bujor, Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu şi Ilie Moscovici. Programul adoptat, inspirat din scrierile lui Gherea şi de programul de la Erfurt al social-democraţilor germani, definea rolul PSDMR ca reprezentant al proletariatului român. În 1899 partidul s-a destrămat. La 31 ianuarie 1910 a fost înfiinţat Partidul Social Democrat Român (PSDR), condus de I.C. Frimu, Mihai Gh. Bujor, Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu şi Constantin Vasilescu (31.III/12.IV-3/15.IV)

* Cu 81 de ani în urmă (1938), prin decret regal, s-au desfiinţat toate partidele politice şi s-a instituit Consiliul de Coroană, ca organ de stat consultativ, cu caracter permanent, alcătuit din „consilieri regali” numiţi de monarh, cu rang de miniştri de stat

* Tot într-o zi de 31 martie, acum 23 de ani (1995), a avut loc catastrofa aeriană de la Baloteşti (lângă Bucureşti), în cursul căreia un avion Airbus A-310 al Companiei TAROM, pe ruta Bucureşti-Bruxelles, cu 61 de persoane la bord, s-a prăbuşit, la puţin timp după decolare. Nu au existat supravieţuitori

 

Aniversări – Comemorări

 

– Se trece la ora de vară (GMT+3); prin Ordonanţa de Guvern 20/1997, pe întreg teritoriul României ora de vară este corelată cu orarul practicat în statele Uniunii Europene; astfel, din ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devine ora 04:00; orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (27 octombrie 2019). NOTĂ: În România ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea ei s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997 se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie

 

– 1744, 31.III./11.IV: A murit Antioh Cantemir, scriitor iluminist şi diplomat rus de origine română; fiul mezin al lui Dimitrie Cantemir (domnitor al Moldovei între anii 1710 şi 1711); unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă; considerat şi primul poet rus în adevăratul înţeles al cuvântului, iniţiator al direcţiei criticiste (dintre cele mai importante s-au dovedit peste timp cele nouă satire scrise de el între anii 1729 şi 1739, publicate postum); ambasador al Rusiei la Londra şi Paris (n. 1709) – 275 de ani (enciclopediaromaniei.ro). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români A-C (1995) menționează naşterea la 10.IX.1709 şi decesul la 11.IV.1744. Surse din R. Moldova (cantemir.asm.md) dau ca an al naşterii 1708

 

– 1841: S-a născut publicistul şi scriitorul ardelean Iosif Vulcan; în revista sa, „Familia”, fondată în 1865, şi-a făcut debutul, printre alţii, Mihai Eminescu; membru titular al Academiei Române din 1891 (m. 1907)

 

– 1863: A murit medicul Iuliu Barasch, unul dintre organizatorii medicinei româneşti, alături de Carol Davila; întemeietorul primului spital de copii din Bucureşti; unul din cei mai activi popularizatori ai ştiinţei din România; rol important în modernizarea vieţii comunitare evreieşti în Bucureşti, modernizarea ritului şi sinagogilor cu orientare spre iudaismul occidental (n. 1815, la Brody/Polonia)

 

– 1886: S-a născut criticul literar Dumitru Tomescu; redactor întemeietor, împreună cu Constantin Şaban-Făgeţel, al revistei „Ramuri” (1905); activitate didactică şi publicistică (m. 1945)

 

– 1891: S-a născut Ion Pillat, editor, eseist, poet tradiţionalist, publicist şi traducător (bun cunoscător al liricii moderne, a realizat numeroase traduceri din poezia universală); membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1945)

 

– 1896: S-a născut actriţa Marietta Rareş (m. 1994)

 

– 1905: S-a născut Anton Dumitriu, filosof şi logician (m. 1992)

 

– 1920: S-a născut Toni Buiacici, cântăreţ, actor şi regizor de operetă (m. 1994)

 

– 1927: S-a născut organistul, dirijorul, compozitorul şi profesorul Helmut Plattner; a înfiinţat, în 1954, clasa de orgă a Conservatorului din Bucureşti pe care a condus-o 20 ani; stabilit în Germania din 1974 (m. 2012)

 

– 1929: S-a născut Arnold Hauser, scriitor şi publicist german din România (m. 1988) – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut poetul şi eseistul Nichita Stănescu (născut Nichita Hristea Stănescu); membru post-mortem al Academiei Române din 1990; laureat al Premiului Herder în 1975 şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură în 1980 – propus de Academia suedeză, poetul candidează la Premiul Nobel alături de Odysseas Elitis, Max Frisch, Leopold Senghor şi Jorge Luis Borges, distincţia fiind câştigată de poetul grec Odysseas Elitis (m. 1983)

 

– 1938: S-a născut Gheorghe Mocanu, pictor şi profesor; iniţiatorul şi mentorul cercului de desen „Ion Diaconescu” din Oneşti (m. 1993)

 

– 1939: S-a născut tenorul Eugen Fânăţeanu (m. 1988) – 80 de ani

 

– 1939: A murit pictorul Ion Theodorescu-Sion (n. 1882) – 80 de ani

 

– 1948: S-a născut Adrian Enescu, compozitor, orchestrator şi instrumentist; unul dintre primii promotori ai muzicii electronice din România (m. 2016)

 

– 1949: S-a născut actriţa Tamara Creţulescu – 70 de ani

 

– 1952: S-a născut soprana Nelly Miricioiu; stabilită, din 1981, la Londra

 

– 1954: S-a născut Aurel Vlad, sculptor, desenator, gravor şi profesor – 65 de ani

 

– 1961: S-a născut interpretul Adrian Pleşca (Artanu), membru fondator al trupei „Timpuri Noi”; din 1990 cântă în Corul Radiodifuziunii Române

 

– 1965: A murit Ticu Archip (prenumele la naştere: Sevastia), prozatoare şi autoare dramatică (n. 1891). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 30 martie 1965

 

– 1965: A murit scriitorul, traducătorul şi publicistul Alexandru Şahighian (n. 1901)

 

– 1969: A murit chimistul Ilie Matei, specialist în chimie macromoleculară; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1895) – 50 de ani

 

– 1970: S-a născut instrumentistul Damian Drăghici; interpretează (la nai, ţambal, contrabas, tobe, pian) muzică lăutărească veche, transpusă pe ritmuri moderne, cu influenţe de jazz, pop, rock; a fondat formaţia „Damian and Brothers”; singurul muzician român care a câştigat un premiu Grammy, în anul 2006; senator în legislatura 2012-2016, din partea UNPR

 

– 1971: A murit pictorul Marius Bunescu (n. 1881)

 

– 1978: A murit compozitorul şi muzicologul Liviu Glodeanu (n. 1938)

 

– 1979: S-a născut regizorul de film Cristian Nemescu (m. 2006, într-un accident de maşină) – 40 de ani

 

– 1997: A murit poetul şi eseistul Gheorghe Tomozei (n. 1936)

 

– 1983: A murit Florentin Delmar (numele la naştere: Florian Milea), compozitor de muzică uşoară, de scenă şi de film (n. 1917)

 

– 1993: A murit soprana Margareta Fânăţeanu-Dragea (n. 1937)

 

– 1998: A murit Mihai Gramatopol, eseist şi traducător (lui i se datorează versiunea românească a „Memoriilor lui Hadrian” de Marguerite Yourcenar); este unul dintre autorii „Enciclopediei civilizaţiei romane” (1982) (n. 1937)

 

– 2000: A murit pictorul Alexandru Cumpăta (n. 1922)

 

– 2003: A murit poeta Mariana Marin (n. 1956)

 

– 2009: A murit actriţa Marga Barbu (n. 1929) – 10 ani

 

– 2012: A murit Ion Lucian, actor de teatru, regizor, scenarist şi dramaturg; fondator şi director (1964-1972) al Teatrului pentru Copii „Ion Creangă” şi al Teatrului „Excelsior” din Bucureşti (din 1990) (n. 1924)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Jerusalim: Președintele brazilian, Jair Bolsonaro, se va afla în vizită în Israel (31 mar.- 3 apr.)

 

– Kiev: Alegerile prezidențiale

 

– Bagdad: Vizita președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, în Irak

 

– Ierusalim: Vizita preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro, în Israel (31 mar. – 3 apr.)

 

– Beijing: Vizita oficială a prim-ministrului din Noua Zeelandă Jacinda Ardern, în China (31 mar. – 1 apr.)

 

– Beijing: Vizita oficială a ministrului de externe mongol Damdin Tsogtbaatar, în China (31 mar. – 2 apr.)

 

– Turcia: Alegeri locale

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1596: S-a născut René Descartes, filosof şi matematician francez, unul dintre întemeietorii raţionalismului modern (m. 1650)

 

– 1621: S-a născut poetul englez Andrew Marvell (m. 1678)

 

– 1732: S-a născut compozitorul austriac Franz Joseph Haydn; alături de Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven face parte din rândul marilor personalităţi muzicale ale epocii clasice vieneze (m. 1809)

 

– 1837: A murit pictorul englez John Constable (n. 1776)

 

– 1855: A murit scriitoarea britanică Charlotte Brontë; ea şi surorile sale, Anne şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (n. 1816)

 

– 1872: S-a născut Serghei Pavlovici Diaghilev, coregraf, regizor şi impresar rus al companiei de dans, Ballets Russes, figură de o importanţă majoră în dezvoltarea operei, muzicii clasice şi artelor vizuale, şi cel care a scos baletul de sub patronajul statului şi l-a introdus în lumea sponsorilor comerciali (m. 1929)

 

– 1880: A murit compozitorul şi violonistul polonez Henryk Wieniawski (n. 1835)

 

– 1885: A murit Franz Abt, compozitor şi dirijor german (n. 1819)

 

– 1890: S-a născut William Lawrence Bragg, fizician australian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1915, împreună cu tatăl său, Sir William Henry Bragg (m. 1971)

 

– 1893: S-a născut dirijorul austriac Clemens Krauss (m. 1954)

 

– 1906: S-a născut fizicianul japonez Sin-Itiro Tomonaga; a avut a importantă influenţă în dezvoltarea electrodinamicii cuantice pentru care a câştigat, în 1965, Premiul Nobel pentru Fizică, împreună cu Richard Feynman şi Julian Schwinger (m. 1979)

 

– 1914: S-a născut Octavio Paz, poet şi eseist mexican; Premiul Nobel pentru literatură pe 1990 (m. 1998) – 105 ani

 

– 1914: A murit Christian Morgenstern, scriitor şi traducător german (n. 1871) – 105 ani

 

– 1917: A murit Emil von Behring, medic şi bacteriolog german; unul dintre creatorii seroterapiei; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1901 (n. 1854)

 

– 1926: S-a născut romancierul şi eseistul englez John Fowles (m. 2005)

 

– 1932: S-a născut regizorul, scenaristul şi actorul japonez Nagisa Oshima, considerat unul din maeştrii cinematografului japonez, din noul val din anii ’60 ai secolului XX (m. 2013)

 

– 1934: S-a născut George Richard Chamberlain, actor şi cântăreţ american – 85 de ani

 

– 1934: S-a născut fizicianul italian Carlo Rubbia; iniţiatorul realizării marelui inel de coliziune de la Méyrin; director, între anii 1989 şi 1993, al CERN (Consiliul European pentru Cercetări Nucleare); Premiul Nobel pentru fizică pe 1984, împreună cu olandezul Simon Van der Meer – 85 de ani

 

– 1935: S-a născut Gábor Adriányi, scriitor și istoric maghiar

 

– 1939: S-a născut regizorul de film, scenaristul și producătorul german Volker Schlöndorff – 80 de ani

 

– 1943: S-a născut Christopher Walken, actor, scenarist şi regizor american

 

– 1944: S-a născut regizorul de film italian Nini (Antonio) Grassia (m. 2010) – 75 de ani

 

– 1947: S-a născut violonista franceză Claire Bernard

 

– 1948: S-a născut politicianul şi omul de afaceri american Al Gore, care, alături de Comisia interguvernamentală a ONU pentru schimbări climatice, a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în anul 2007 pentru campania intensă privind combaterea încălzirii globale dusă în ultimii ani; al 45-lea vicepreşedintele ale Statelor Unite ale Americii între anii 1993 şi 2001

 

– 1948: A murit Egon Erwin Kisch, ziarist şi scriitor ceh de limbă germană; activitate antifascistă; supranumit „reporterul frenetic” (după volumul său cu acest titlu) (n. 1885)

 

– 1949: A murit chimistul german Friedrich Bergius; a descoperit procesul de lichefiere a cărbunelui (1912); Premiul Nobel pentru chimie pe 1931, împreună cu conaţionalul său Carl Bosch (n. 1884) – 70 de ani

 

– 1959: S-a născut Valeriu Matei, poet, istoric, scriitor şi om politic din Republica Moldova; membru de onoare al Academiei Române – 60 de ani

 

– 1993: A murit Brandon Lee, actor american, fiul lui Bruce Lee (n. 1965)

 

– 1993: A murit harpistul spaniol Nicanor Zabaleta (n. 1907)

 

– 1997: A murit astrofizicianul american Lyman Spitzer, considerat părintele spiritual al telescopului spaţial „Hubble” (n. 1914)

 

– 2001: A murit Clifford Glenwood Shull, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1994, împreună cu Bertram Brockhouse, pentru dezvoltarea tehnicii difracţiei neutronilor (n. 1915)

 

– 2008: A murit regizorul, scenaristul, producătorul şi actorul american Jules Dassin, tatăl lui Joe Dassin (n. 1911)

 

– 2016: A murit Hans-Dietrich Genscher, politician liberal, avocat şi profesor german; a fost ministru de interne al RFG (1969-1974), ministru de externe (1974-1992) şi vicecancelar federal (1974-1992); este considerat, alături de fostul cancelar Helmuth Kohl, artizanul reunificării Germaniei (n. 1927)

 

– 2016: A murit arhitecta britanică de origine irakiană Zaha Hadid; prima femeie care a primit în 2004 Premiul Pritzker (considerat drept Nobel-ul pentru arhitectură) şi prima femeie care a câştigat prestigioasa medalie de aur regală pentru arhitectură în 2015; a fost supranumită „regina curbei” întrucât prefera utilizarea contururilor sinuoase în multe dintre clădirile sale (n. 1950)

 

– 2016: A murit romancierul, jurnalistul şi traducătorul maghiar Imre Kertész; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2002 (n. 1929)

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie