TULCEA: Două persoane reținute în cazul transportului de cocaină
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 martie 2019, 09:37
La data de 24.03.2019 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi cetăţeni sârbi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În fapt, s-a reţinut faptul că, în seara zilei de 20.03.2019, pe raza unei localităţi din judeţul Tulcea, dintr-un autovehicul tip dubiţă, înmatriculat în Bucureşti, a fost pierdut cu ocazia încărcării, un pachet ambalat conţinând 1 kg de cocaină.
Ulterior au fost efectuate investigaţii specifice cu privire la traseul mărfii şi participanţii la săvârşirea infracţiunii de către procurorii D.I.I.C.O.T. şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.C.C.O.
De asemenea, în dimineaţa zilei de 22.03.2019, pe malul Mării Negre, în zona localităţii Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea, a fost identificată o barcă răsturnată, iar pe mal şi în barcă se aflau mai multe pachete suspecte, învelite în baloane de cauciuc, similare ca logo, mod de ambalare şi conţinut cu pachetul depistat în data de 20.03.2019.
Precizăm că, ambarcaţiunea, înmatriculată în România, prezenta un orificiu dreptunghiular în zona chilei şi se afla într-o zonă de plajă, situată la cca. 2 km Nord, de gura de vărsare a Braţului Sfântu Gheorghe, în apa mării, la cca. 4 m de ţărm.
Cantitatea totală identificată şi confiscată a fost de 1040 kg cocaină, de puritate 90%, cu o valoare de piaţă de aproximativ 300 de milioane euro. Precizăm că, pe piaţa drogurilor, la momentul vânzării către consumatori, această cantitate urma să fie triplată, prin combinarea cu diferite substanţe specifice.
Din cercetările efectuate a rezultat că drogurile au intrat în România pe cale maritimă, că România era ţară de tranzit şi drept urmare, substanţele urmau să părăsească teritoriul nostru, pe cale rutieră.
Menţionăm că unul dintre inculpaţii în cauză a fost depistat la punctul de trecere a frontierei cu Serbia de la Porţile de Fier 2, într-un autovehicul înmatriculat în Serbia, în calitate de pasager.
În prezent desfăşurăm activităţi de urmărire penală, inclusiv în cooperare cu autorităţile judiciare din Serbia, pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în traficul internaţional de droguri ce formează obiectul acestui dosar.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul IGPF, scafandrilor Gărzii de Coastă, Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Tulcea şi Constanta.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.