CONSTANȚA: Minor rănit într-un accident rutier
Publicat de , 25 martie 2019, 10:47 / actualizat: 25 martie 2019, 13:54
Un minor în vârstă de 12 ani a fost accidentat, astăzi, pe Bulevardul Aurel Vlaicu. Copilul traversa prin loc nepermis.
Potrivit IPJ Constanța, minorul ar fi fost accidentat ușor de un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, care se deplasa dinspre strada Cumpenei către podul I.P.M.C. Minorul s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure, din partea stangă a conducătorului auto.
Potrivit cadrelor medicale de la Serviciul de Ambulanță, copilul a suferit un traumatism cranio-facial.