Ascultă Radio România Constanța Live

Debut cu stângul al tricolorilor în preliminariile EURO 2020

Debut cu stângul al tricolorilor în preliminariile EURO 2020

Publicat de Catalin Donose, 23 martie 2019, 20:10

Reprezentativa de fotbal a României a debutat cu stângul în preliminariile EURO 2020, după ce a fost învinsă de Suedia cu 2-1 (2-0), în Grupa F, sâmbătă seara, pe Friends Arena din Solna.

Suedia s-a impus prin golurile marcate de Robin Quaison (33) şi Viktor Claesson (40), în timp ce pentru tricolori a înscris Claudiu Keşeru (58).

România a făcut o primă repriză slabă şi a încasat două goluri, după erori mari de apărare, dar jucătorii antrenaţi de Cosmin Contra au evoluat mai bine după pauză, au reuşit să înscrie şi au fost destul de aproape de egalare.

Scandinavii au controlat jocul în prima parte, dar primele oportunităţi au aparţinut echipei noastre, Chipciu trimiţând primul şut pe poartă în min. 15, cu stângul de la 18 metri. Răzvan Marin (28) a expediat un şut de la 20 de metri, dar balonul a fost prins de portar. Stanciu a executat o lovitură liberă de la 27 de metri (32), dar balonul a trecut pe pe lângă ţintă.

Suedia a deschis scorul în min. 33, Robin Quaison trimiţând în plasă din colţul careului mic, de lângă Dragoş Grigore, după centrarea lui Augustinsson. A fost primul gol primit de România în ultimele sale patru partide.

România a încercat să dea replica, dar Mitriţă a tras peste poartă (35).

Gazdele şi-au majorat avantajul prin Viktor Claesson (40), cu un şut la colţul lung, după o minge respinsă de apărarea noastră.

Puşcaş a avut o ocazie bună în finalul primei reprize (44), dar şutul său din unghi a fost respins de Olsson.

România a avut un joc mai legat în repriza secundă, iar Răzvan Marin a ratat o mare ocazie în min. 55, când voleul său de la 14 metri s-a dus mult peste poartă.

Keşeru a redus din diferenţă (58), cu capul din plonjon, la centrarea aceluiaşi Marin. Keşeru a trecut pe lângă gol şi în min. 64, când a trimis pe lângă poartă.

Suedezii au ieşit din această perioadă de dominare a României şi şi-au creat câteva oportunităţi bune, pe fondul jocului mai riscant al tricolorilor. Tătăruşanu (65) a respins şutul lui Krafth, Quaison (72) a şutat din întoarcere, dar peste poartă, după care Tătăruşanu (83) a agăţat o minge trimisă cu boltă de Berg. Claesson (86) a ratat şi el, şutând în plasa laterală.

Săpunaru a cerut penalty la un duel în careul suedez, în min. 87, la centrarea lui Chipciu. Suedia a fost aproape de un nou gol prin Isak (90+1), al cărui şut la colţul lung a fost deturnat de Tătăruşanu. Ultima fază a meciului putea aduce egalarea, dar Săpunaru (90+3) a şutat în blocajul lui Olsen.

România va juca următorul meci din această campanie cu selecţionata Insulelor Feroe, marţi, la Cluj-Napoca.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Suedia – România 2-1 (2-0)
Au marcat: Robin Quaison (33), Viktor Claesson (40), respectiv Claudiu Keşeru (58).
Solna, Friends Arena
EURO 2020 – Grupa F a preliminariilor

Au evoluat echipele:
Suedia: 1. Robin Olsen – 2. Mikael Lustig (16. Emil Krafth, 25; 5. Alexander Fransson, 81), 3. Filip Helander, 4. Andreas Granqvist (căpitan), 6. Ludwig Augustinsson – 10. Emil Forsberg (13. Gustav Svensson, 68), 7. Sebastian Larsson, 20. Krsitoffer Olsson, 17. Viktor Claesson – 11. Robin Quaison (8. Alexander Isak, 88), 9. Marcus Berg. Selecţioner: Janne Andersson.
Rezerve neutilizate: 12. Kart-Johan Johnsson, 23. Kristoffer Nordfeldt – 14. Anton Tinnerholm, 15. Sam Larsson, 18. Sotirios Papagiannopoulos, 19. Sebastian Andersson, 21. Jimmy Durmaz, 22. Ken Sema.

România: 12. Ciprian Tătăruşanu – 6. Cristian Manea, 21. Dragoş Grigore, 22. Cristian Săpunaru (căpitan), 11. Nicuşor Bancu – 3. Tudor Băluţă (19. Andrei Ivan, 78), 18. Răzvan Marin – 7. Alexandru Chipciu, 10. Nicolae Stanciu, 20. Alexandru Mitriţă (13. Claudiu Keşeru, 46) – 9. George Puşcaş (8. Ianis Hagi, 64). Selecţioner: Cosmin Contra.
Rezerve neutilizate: 1. Costel Pantilimon, 16. Florin Niţă – 2. Romario Benzar, 4. Cosmin Moţi, 5. Dan Nistor, 14. Alexandru Cicâldău, 15. Paul Anton, 17. Ciprian Deac, 23. Dennis Man.

Arbitru: Michael Oliver; arbitri asistenţi: Stuart Burt, Simon Bennett; arbitru de rezervă: Paul Tierney (toţi din Anglia)
Delegat UEFA: Ariel Kenneth Scheiman (Israel), observator UEFA pentru arbitri: Jan Carlsen (Danemarca)
Cartonaşe galbene: Grigore (72), Hagi (79), Săpunaru (82), Svensson (90+3), Seb. Larsson (90+4).

Victorie în deplasare pentru tricolori
Sport luni, 25 noiembrie 2024, 08:22

Victorie în deplasare pentru tricolori

Naţionala masculină de baschet a României a învins echipa Luxemburgului, cu 84-78 (23-12, 23-19, 19-18, 19-29), duminică seara, la Luxemburg,...

Victorie în deplasare pentru tricolori
CSM Constanța este campioană națională pe echipe la lupte U20
Sport duminică, 24 noiembrie 2024, 12:37

CSM Constanța este campioană națională pe echipe la lupte U20

Sala Polivalentă „Ladislau Simon” din Târgu Mureș a găzduit Campionatul Național pe echipe U15 și U20. Cei mai buni luptători ai...

CSM Constanța este campioană națională pe echipe la lupte U20
Victorie în deplasare pentru campioana CSM Constanța
Sport duminică, 24 noiembrie 2024, 08:17

Victorie în deplasare pentru campioana CSM Constanța

CSM Constanţa şi Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe au obţinut victorii, sâmbătă, în etapa a 5-a a Ligii Naţionale de baschet feminin. Ambele...

Victorie în deplasare pentru campioana CSM Constanța
Victorie pe terenul contracandidatei la titlu pentru campioana Farul Constanța
Sport duminică, 24 noiembrie 2024, 07:57

Victorie pe terenul contracandidatei la titlu pentru campioana Farul Constanța

Runda a 13-a din Superliga feminină de fotbal, penultima din sezonul regular, a adus campioanei Farul Constanța cea mai importantă victorie din...

Victorie pe terenul contracandidatei la titlu pentru campioana Farul Constanța
Sport duminică, 24 noiembrie 2024, 07:35

Victorie clară pentru handbaliștii de la CSM Constanța

Vicecampioana CSM Constanţa a trecut fără probleme de HC Buzău, cu 30-21, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 11-a a Ligii Naţionale de...

Victorie clară pentru handbaliștii de la CSM Constanța
Sport sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:40

Medalie de bronz pentru Bernadette Szocs la Turneul Campioanelor la tenis de masă

Jucătoarea de tenis de masă din România, Bernadette Szocs, a cucerit astăzi medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a...

Medalie de bronz pentru Bernadette Szocs la Turneul Campioanelor la tenis de masă
Sport sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:01

Meciurile etapei a XVII-a din Superliga de fotbal

În cadrul etapei a XVII-a din Superliga de fotbal, ieri s-au disputat două partide: Sepsi Sf.Gheorghe – Gloria Buzău 2-0 și Farul –...

Meciurile etapei a XVII-a din Superliga de fotbal
Sport sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 07:18

Farul a fost învinsă de Oțelul Galați în ultimele secunde de joc

Farul Constanța a fost învinsă aseară pe teren propriu de Oțelul Galați într-o partidă din etapa a XVII-a a Superligii de fotbal. Jocul...

Farul a fost învinsă de Oțelul Galați în ultimele secunde de joc