CONSTANȚA: Liceul Teoretic „Traian” a obținut loc întâi la Concursul de proiecte internaţionale NASA
Publicat de Doina Sirbu, 19 martie 2019, 11:49 / actualizat: 19 martie 2019, 14:04
Cu trei proiecte trimise la concursul organizat de National Space Society (un proiect la clasa a VII-a, un proiect la clasa a X-a și un proiect la clasa a IX-a), Liceul Teoretic „Traian” obţine premiul întâi cu proiectul “ ECOS – Euro-Cosmo-Orbital-System “, coordonat de prof. Lia Enescu, clasându-se astfel pe prima poziţie a podiumului mondial.
Elevii din clasele a IX-a și a X-a au participat la acest proiect, valorificând din plin dotarea laboratorului de cercetare şi documentare NASA, utilat cu aparatură de ultimă generație, prin bunăvoinţa celor care apreciază performanța și investesc în viitor.
Este al treilea an consecutiv când elevii Liceului Teoretic „Traian” participă cu proiecte la această competiţie mondială şi al treilea an în care obţin premii importante. Competiţia din anul acesta a avut 12.900 de participanţi constituiţi în 2.700 de echipe din întreaga lume.
La 50 de ani de la primul pas pe Lună, colectivul de elevi al Centrului de Documentare şi Cercetare Spațială al Liceului Traian a conceput un proiect care facilitează colonizarea întregului Sistem Solar. Complexul spațial ECOS foloseşte resursele satelitului jovian Europa pentru a asigura apă şi combustibil pentru Staţia Spaţială de pe orbita lui Saturn, care va găzdui jumătate de milion de oameni. Complexul spaţial va asigura aprovizionarea cu apă, hrană şi combustibil pentru toate misiunile spaţiale din Sistemul Solar și chiar de dincolo de acesta.
Dincolo de echipajul navei ECOS există o echipă numeroasă de elevi a Liceului Teoretic „Traian” care participă la activitățile Centrului de Documentare și Cercetare Spaţială şi care sunt invitaţi, alături de colegii lor câştigători, la conferinţa internaţională, dedicată acestui concurs ştiinţific, unde cei mai buni elevi dintre cele aproape 3.000 de echipe participante, vor fi premiaţi şi felicitaţi de personalităţi marcante ale cercetării spaţiale, astronauţi, veterani ai misiunilor pe Lună şi ai spaţiului cosmic.