Simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a şi a VII-a (anul şcolar 2018-2019)
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 martie 2019, 14:03
Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 11 – 13 martie 2019, la nivel naţional, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII), la care participă, în premieră, şi elevii clasei a VII-a. Simularea se adresează celor aproximativ 350.000 de elevi înscrişi în clasele VII-VIII la începutul anului şcolar 2018-2019.
Calendarul simulării EN VIII are următoarea configuraţie:
* 11 martie – Limba şi literatura română
* 12 martie – Matematică
* 13 martie – Limba şi literatura maternă
* 22 martie – Comunicarea rezultatelor
Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, de când s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Subiectele sunt elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen, parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.
Precizăm că obiectivele acestei simulări sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie.