Pescarii dispăruți pe Marea Neagră sunt căutați și de Forțele Navale Române
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 martie 2019, 16:28
Forțele Navale Române au executat vineri, 8 martie, o misiune de căutare și salvare a celor trei persoane dispărute în largul mării, în ziua de 6 martie, care se aflau la bordul unei ambarcațiuni pescărești.
Elicopterul Puma Naval 141, a cărui intervenție a fost solicitată de Centrul maritim de coordonare a acțiunilor de căutare și salvare de vieți omenești pe mare din cadrul Autorității Navale Române, a decolat de pe Aerodromul Tuzla, la ora 14.15, și a revenit în baza aeriană în jurul orei 17.00.
Suplimentar, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat corvetei „Contraamiral Eustațiu Sebastian” (Cvt-264), care se întorcea spre Portul Militar Mangalia după participarea la un exercițiu multinațional, să se alăture operațiunilor de căutare-salvare, cu misiunea de a căuta persoanele dispărute în raionul cuprins între Tuzla și Vama Veche, până la limita apelor teritoriale ale României.
După încheierea misiunii, nava militară a acostat la Mangalia în jurul orei 17.00.
Intervenția Forțelor Navale Române s-a desfășurat conform procedurilor şi a Planului de cooperare dintre Ministerul Apărării Naţionale şi autorităţile civile, privind intervenţia în situaţii de urgenţă.