Calendarul zilei – 8 martie
Publicat de Codrin RAITA, 8 martie 2019, 05:52 / actualizat: 9 martie 2019, 16:22
EVENIMENTE INTERNE
– Economic
* Craiova: În perioada 8 – 10 martie, are loc cea de-a IV-a ediţie a Târgului de Turism al Olteniei – ora 10:00, la Centrul Multifuncţional Craiova. Printre partenerii media: Radio România Oltenia Craiova
– Cultură
* SoundArt Festival, evenimentul dedicat stilurilor progressive şi stoner rock/metal, revine cu cea de-a III-a ediţie în perioada 8 – 10 martie, în Club Quantic. Printre trupele care şi-au confirmat prezenţa se numără Riverside, Sunnata, Perihelion, Weedpecker, Planet of Zeus, Viper Soup Complex şi Purple Caravan
– S-a întâmplat într-o zi de 8 martie
* Acum 171 de ani (1848) de când a avut loc, la Paris, în locuinţa lui Nicolae Bălcescu, o întrunire a revoluţionarilor români (munteni şi moldoveni), unde s-a hotărât declanşarea revoluţiei simultan în cele două Principate şi s-a redactat programul acesteia. Coordonarea celor două revoluţii s-a dovedit mai greu de realizat la faţa locului, evenimentele urmând un curs deosebit în fiecare dintre cele două capitale (8/20)
* Acum 102 ani (1917) avea loc demonstraţia femeilor din Petrograd (Sankt Petersburg) împotriva lipsei de alimente, organizată cu prilejul „Zilei Internaţionale a Femeii”, care a continuat, până la 12 martie, cu o grevă a muncitorilor, moment ce a reprezentat declanşarea Revoluţiei din Februarie. Trupele trimise împotriva lor au fraternizat cu greviştii. S-au format miliţiile cetăţeneşti (gărzile roşii). În urma evenimentelor, pe 15 martie în acelaşi an, ţarul Nicolae al II-lea a abdicat, momentul marcând sfârşitul dinastiei Romanovilor şi al Imperiului Ţarist
* În urmă cu 91 de ani (1928) de când, la această dată, prin hotărârea judecătorească nr. 6728 a Tribunalului Ilfov, Liga Navală Română (LNR) a căpătat personalitate juridică. Comitetul de iniţiativă, constituit dintr-un grup de personalităţi din marină, din viaţa culturală şi politică, printre care: viceamiral Vasile Scodrea, contraamiral Ioan Coandă, profesorul universitar Marin Ştefănescu şi comandorii Ion Bălănescu, Aurel Negulescu, Mihai Negru, Eugeniu Botez, a pus temelia înfiinţării LNR în anul 1927; în februarie 1928 a avut loc adunarea de constituire a Ligii Navale
* Cu 74 de ani în urmă (1945) Guvernul român a adresat guvernului sovietic o telegramă în care solicita reintegrarea nordului Transilvaniei la România, teritoriul fiind oficial parte a Ungariei, ca urmare a Dictatului de la Viena din 1940. În telegrama de răspuns, din 9 martie 1945, I. V. Stalin consimţea la reinstalarea administraţiei româneşti în N-E Transilvaniei. La 13 martie 1945, la Cluj, a avut loc proclamarea oficială a reinstalării administraţiei româneşti în această parte a ţării
* Acum 28 de ani (1991) se înfiinţa, la Bucureşti, agenţia de presă „A. M. Press”, condusă de poetul Lucian Avramescu
* Acum 4 ani, pe data de 8 martie 2014, un avion aparţinând companiei Malaysia Airlines a dispărut de pe radare la două ore după decolarea din Kuala Lumpur cu destinaţia Beijing. La bordul avionului se aflau 239 de persoane (227 de pasageri şi 12 membri ai echipajului), considerate decedate. Conform datelor obţinute prin satelit şi de echipele de căutare, avionul Boeing 777 s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian, la vest de oraşul australian Perth
* În urmă cu 3 ani (2016) România a preluat preşedinţia Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), pentru un an. IHRA, fostă ITF (Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research), este o organizaţie inter-guvernamentală, creată în 1998, la iniţiativa premierului suedez Göran Persson, având ca obiectiv principal încurajarea activităţilor legate de promovarea educaţiei, comemorării şi cercetării Holocaustului în statele membre, dar şi în alte ţări interesate, precum şi de a asigura sprijinul politic necesar în vederea materializării acestora. România este membră a Alianţei din 16 decembrie 2004
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Femeii” a fost stabilită şi la nivel naţional prin Legea 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua femeii şi 19 noiembrie – Ziua bărbatului
– 1629: S-a născut Ion Căianu (Caioni), călugăr franciscan, primul autor atestat de muzică cultă din Transilvania, organist, constructor şi reparator de orgi, culegător de folclor, cronicar, pedagog, gânditor renascentist şi precursor al iluminismului; a avut o contribuţie însemnată la întocmirea codicelui „Codex Caioni” (m. 1687) – 390 de ani
– 1830, 8/20: S-a născut Atanasie Marian Marienescu; s-a remarcat ca istoric, filolog, scriitor, folclorist şi etnograf, lui datorându-i-se tipărirea primei culegeri de colinde din teritoriile româneşti (1859); membru corespondent al Societăţii Academice Române şi, apoi, membru titular al Academiei Române din 1881 (m. 1914). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) menţionează ca dată a naşterii 20.III.1830, iar şi moartea la 7/20.I.1915
– 1871, 8/20: A murit (la Neapole, Italia) Alexandru Hurmuzaki (Hurmuzachi), publicist şi om politic; unul dintre fruntaşii mişcării naţionale din Bucovina; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (n. 1823)
– 1879: S-a născut medicul Constantin Popescu; primul operator român de film, pionier al filmului ştiinţific mondial (între anii 1898 şi 1901, împreună cu medicul Gheorghe Marinescu, fondatorul şcolii româneşti de neurologie, a utilizat cinematograful în studierea unor maladii psihice) (m. 1956) – 140 de ani
– 1888: S-a născut sculptorul şi profesorul Cornel Medrea (nume complet: Corneliu Virgiliu Medrea); membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1964). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 9.III.1888, iar altele menţionează ca an al naşterii 1889
– 1891: S-a născut Gáal Gabor, critic literar, publicist, estetician şi sociolog de naţionalitate maghiară din România; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1954)
– 1895: S-a născut Agatha Grigorescu-Bacovia, poetă, prozatoare şi memorialistă; soţia poetului George Bacovia (m. 1981)
– 1896: S-a născut Zavaidoc (Marin Teodorescu), cel mai cunoscut lăutar român al perioadei interbelice (m. 1945)
– 1906: S-a născut Ştefan Péterfi, botanist de naţionalitate maghiară din România; paralel cu activitatea didactică la Universitatea din Cluj, a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, consacrându-se în principal studiului algelor; membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1974-1978) (m. 1978)
– 1910: S-a născut prozatorul Radu Tudoran (numele la naştere: Nicolae Bogza); fratele scriitorului Geo Bogza (m. 1992)
– 1911: S-a născut Emanuel Elenescu, dirijor, compozitor şi profesor; fagotist în Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii (1933-1938; 1947-1950); a debutat ca dirijor la Ateneul Român (1938), la pupitrul Orchestrei Radio; dirijor la Corul Radio din Bucureşti (1950-1952) şi la Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii (1952-1983) (m. 2003)
– 1917: S-a născut poetul Dimitrie Stelaru (m. 1971). NOTĂ: Dicţionarul de literatură română (1979) dă ca dată a naşterii 9.III.1917
– 1924: S-a născut Alma Redlinger, pictoriţă, desenatoare, graficiană şi gravoare (m. 2017) – 95 de ani
– 1931: S-a născut scriitorul, istoricul şi publicistul Gelcu (Sefedin) Maksutovici; fost preşedinte al Uniunii Culturale a Albanezilor din România
– 1935: S-a născut scriitorul şi publicistul Radu Ciobanu (nume complet: (Radu Pompiliu Ioan Ciobanu)
– 1936: S-a născut actriţa Gina Patrichi (m. 1994)
– 1949: S-a născut compozitoarea și profesoara Marina-Marta Vlad – 70 de ani
– 1952: A murit Horia Furtună, poet, dramaturg şi prozator; autorul poeziei „Un suflet nou”, dedicată momentului inaugural al Radiodifuziunii Române (1.XI.1928), poezie citită la microfon de autor; ulterior Horia Furtună a fost realizator şi director de programe la SRR (n. 1888)
– 1959: S-a născut Cristian Comeagă, producător, regizor, scenarist și director de imagine – 60 de ani
– 1961: A murit Gala Galaction, prozator, memorialist şi traducător, preot şi profesor de teologie la Cernăuţi şi Bucureşti (a realizat, în 1938, în colaborare, una dintre cele mai izbutite traduceri în limba română ale „Bibliei”); membru titular onorific al Academiei Române din 1947 (n. 1879)
– 1967: A murit entomologul de origine germană Wilhelm Karl Knechtel, fondatorul şcolii româneşti de entomologie agricolă; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1884)
– 1974: A murit compozitorul şi pianistul Florin Eftimescu (n. 1919) – 45 de ani
– 1982: A murit zoologul Vasile Gh. Radu; de numele său se leagă promovarea cercetărilor faunistice şi de ecologie terestră; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1903)
– 1987: A murit Zoe Băicoianu, sculptoriţă şi ceramistă (n. 1910)
– 1993: A murit compozitorul, muzicologul, violistul şi dirijorul român de naţionalitate germană Wilhelm Georg Berger; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1929)
– 2002: A murit Dan Marţian, om politic şi profesor; membru fondator al FSN (Frontul Salvării Naţionale – decembrie 1989) şi copreşedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – ianuarie 1990); primul preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1989 (1990 -1992) (n. 1935)
– 2010: A murit George Gană, filolog, critic şi istoric literar, editor şi profesor (n. 1935)
– 2011: A murit inginerul agronom Marcu Botzan; autor al unor importante cercetări care fundamentează dezvoltarea şi rolul lucrărilor de îmbunătăţiri funciare pe teritoriul României; considerat drept „creator al şcolii româneşti de cercetare în îmbunătăţiri funciare”; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1913)
– 2015: A murit compozitorul Teodor Bratu (n. 1922)
– 2015: A murit compozitorul Marcel Dragomir; redactor principal la Secţia de creaţie a Radiodifuziunii Române între anii 1984 şi 1994 (n. 1944)
EVENIMENTE EXTERNE
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Femeii” (instituită în anul 1910); a fost recunoscută oficial de către Naţiunile Unite în anul 1975, odată cu proclamarea „Anului internaţional al femeii” şi declararea perioadei 1976-1985 ca „Deceniu ONU pentru condiţia femeii”; în 1977 Adunarea Generală a ONU a proclamat, printr-o rezoluţie, „Ziua Naţiunilor Unite pentru drepturile femeilor şi pace internaţională”
– 1566: S-a născut compozitorul italian Don Carlo Gesualdo (m. 1613). NOTĂ: Unele surse (http://www.britannica.com/) menţionează ca dată a naşterii 30 martie 1566
– 1617: S-a născut Tito Livio Burattini, arhitect, matematician şi om de ştiinţă italian (m. 1681)
– 1714: S-a născut Carl Philipp Emanuel Bach (al doilea fiu al lui Johann Sebastian Bach), compozitor şi clavecinist german (m. 1788) – 305 ani
– 1857: S-a născut compozitorul, pianistul și dirijorul italian Ruggiero Leoncavallo (m. 1919)
– 1869: A murit compozitorul francez Hector Berlioz (n. 1803) – 150 de ani
– 1875: S-a născut compozitorul şi pianistul italian Franco Alfano (m. 1954)
– 1879: S-a născut Otto Hahn, chimist şi fizician german; a descoperit, împreună cu Lise Meitner, izotopii radioactivi ai actiniului, iar în colaborare cu Fritz Strassmann, a evidenţiat fisiunea uraniului şi a toriului (1938); Premiul Nobel pentru chimie pe 1944; membru de onoare străin al Academiei Române din 1965 (m. 1968) – 140 de ani
– 1899: A murit John Ericsson, inginer şi inventator suedez, stabilit în SUA (în 1839); a construit o locomotivă cu abur (1829), a inventat elicea propulsoare pentru nave (1839) şi un motor solar (n. 1803) – 120 de ani
– 1914: S-a născut fizicianul rus Iakov Borisovici Zeldovici (m. 1987) – 105 ani
– 1917: A murit contele german Ferdinand von Zeppelin, inventatorul dirijabilului, în perioada 1900-1917 construind peste 50 de dirijabile rigide; este primul care a folosit motorul cu combustie internă pentru propulsia dirijabilelor (n. 1838)
– 1921: S-a născut actriţa americană Cyd Charisse, considerată ultima mare dansatoare a Hollywood-ului; a jucat alături de Fred Astaire şi Gene Kelly în numeroase musical-uri din anii ’50 ai secolului XX (m. 2008). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1922
– 1922: S-a născut Ralph Baer, inventator şi inginer german-american, cunoscut drept „tatăl jocurilor video”, datorită muncii sale de pionierat care a dus la crearea consolei de jocuri video Odyssey (m. 2014)
– 1923: S-a născut Walter Jens, scriitor german, filolog, critic şi istoric literar, profesor; militant activ împotriva militarismului (m. 2013)
– 1923: A murit fizicianul olandez Johannes Diderik van der Waals, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 pentru munca sa în domeniul ecuaţiei stării gazelor şi lichidelor (n. 1837)
– 1924: S-a născut Sir Anthony Alfred Caro, sculptor abstract britanic (m. 2013) – 95 de ani
– 1933: S-a născut actorul şi regizorul italian Luca Ronconi, considerat unul din inovatorii teatrului contemporan atât italian cât şi european (m. 2015)
– 1941: A murit scriitorul american Sherwood Anderson (n. 1876)
– 1943: S-a născut actiţa britanică de film Lynn Redgrave (m. 2010)
– 1948: S-a născut Mel Galley, chitarist al trupei britanice de heavy metal Whitesnake (m. 2008)
– 1957: A murit Othmar Schoeck, compozitor, dirijor şi pianist german (n. 1886)
– 1959: A murit Max Gerson, medic german, care a pus la punct o metodă de tratament alternativ al cancerului şi al altor boli incurabile; terapia sa, bazată pe o dietă alimentară naturistă (produse organice, sucuri naturale în cantităţi mari şi aportul de diferite suplimente alimentare din surse naturale) şi o detoxificare completă (reducerea la minim a toxinelor din dietă, eliminarea sării şi a proteinelor de origine animală, reducerea drastică a grăsimilor, detoxifieri ale ficatului prin clisme cu cafea), are ca scop refacerea sistemului imunitar. Gerson a fost denumit de către laureatul premiului Nobel, Albert Schweitzer, drept „cel mai strălucit geniu medical care a existat vreodată” (n. 1881) – 60 de ani
– 1961: A murit Sir Thomas Beecham, dirijor englez (n. 1879)
– 1971: A murit Harold Lloyd, actor american de film (n. 1893)
– 1981: A murit dirijorul rus Kiril Kondraşin (n. 1914)
– 1983: A murit Sir William (Turner) Walton, compozitor englez (n. 1902)
– 1999: A murit Adolfo Bioy Casares, prozator, traducător, editor şi jurnalist argentinian, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori latino-americani (n. 1914) – 20 de ani
– 1999: A murit Joe DiMaggio (numele la naştere, Giuseppe Paolo DiMaggio), legendarul jucător de basball al echipei „Yankees” din New York; a fost căsătorit, pentru scurt timp, cu actriţa americană de film Marilyn Monroe (n. 1914) – 20 de ani
– 2001: A murit Ninette de Valois, balerină britanică, fondatoarea companiei Royal Ballet (n. 1898)
– 2016: A murit Sir George Martin, producător muzical, compozitor, aranjor, inginer de sunet şi muzician britanic; a produs albumele de studio ale formaţiei „The Beatles” (n. 1926)
– 2018: A murit Kate Wilhelm (născută: Katie Gertrude Meredith), scriitoare americană de science fiction, fantasy și cărți polițiste (n. 1928) – 1 an