Pintea: Există suspiciuni că şi în alte spitale publice sau private se fac decontări duble
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 martie 2019, 12:59
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că există suspiciuni ”rezonabile” că s-ar fi făcut decontări duble atât în spitale private, cât şi publice.
„Încă din luna octombrie, împreună cu Ministerul Finanţelor, am demarat un control comun cu CNAS la o serie de spitale atât private, cât şi publice, având suspiciuni rezonabile privitor la dublele decontări inclusiv pe zona de abonamente. Ceea ce se întâmplă la acea clinică privată (Sanador – n.r.) este deocamdată cercetat de către organele statului. Nu pot să vă dau mai multe detalii, dar pot să vă spun că există suspiciuni că şi în alte zone există aceste probleme”, a declarat ministrul Sănătăţii, la Parlament.
Potrivit presei centrale, există indicii că s-ar fi făcut decontări duble la Clinica Sanador, unde se încasau bani pentru aceleaşi intervenţii atât de la pacienţi, cât şi de la Casa de Asigurări de Sănătate.
Sursa – Agerpres