Roger Federer revine pe zgură după aproape trei ani
Publicat de Claudiu Dobrescu, 26 februarie 2019, 09:22
Tenismenul elvețian Roger Federer a anunțat că anul acesta va participa la două turnee pe zgură: Madrid și Roland Garros.
În ultimii trei ani, fostul număr 1 mondial nu a jucat pe această suprafață, motivând că preferă să se pregătească pentru turneele pe iarbă și pe hard programate în partea a doua a anului.
Jucătorul elvețian a făcut oficial anunțul înaintea turneului de la Dubai.
Roland Garros este turneul de Mare Șlem la care Roger Federer are cel mai slab palmares, deoarece a câștigat titlul o singură dată, în 2009. În total, elvețianul care va împlini 38 de ani în august a triumfat de 20 de ori la turneele de categorie Grand Slam.