CONSTANȚA: Doi consilieri locali rămân fără mandate. Prefectul a semnat ordinul
Publicat de , 18 februarie 2019, 14:03
Prefectul Județului Constanța, Dumitru Dan Jeacă, a semnat, vineri, ordinele prin care se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatelor a doi consilieri locali. Este vorba despre Horia Marius Caliminte și Romeo Caius Rezeanu, aleși pe listele PNL în 2016. Prin același ordin, locurile de consilier local ale acestora au fost declarate vacante, transmite Prefectura Constanța.
„Ordinele prefectului județului Constanța au fost emise în temeiul prevederilor Legii 393 /2004, privind statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora «calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales», PNL în cazul de față“, se arată în comunicatul transmis de Prefectură.
Decizia de încetarea a mandatului vine ca urmare a faptului că PNL le-a retras sprijinul politic celor doi consilieri.