TULCEA: Numărul pescarilor comerciali din Deltă se reduce anul acesta
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 februarie 2019, 09:56
Numărul pescarilor comerciali din Delta Dunării se va reduce anul acesta cu 11% faţă de anul trecut, din cauză că aceştia nu au reuşit să îndeplinească 75% din cota alocată de autorităţi.
‘Pescarii invocă neîndeplinirea capturii minime de 75% din motive medicale sau din cauza condiţiilor nefavorabile de mediu’, se arată în informarea remisă de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD).
Un procent de 89% din cei aproape 1.100 de pescari comerciali din Deltă au realizat anul trecut 75% din cota de peşte alocată de autorităţi.
‘ARBDD a prelungit valabilitatea actelor pentru pescuit comercial până la începerea perioadei de prohibiţie din 2019’, a mai precizat sursa citată.
După nominalizarea punctelor de debarcare din Deltă, ordin care trebuie emis de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară, după adoptarea ordinului care prevede cotele de pescuit durabil şi a celui privind prohibiţia pescuitului din acest an, ARBDD va stabili cotele pe zone şi apoi pe pescari.
Capturile realizate într-un an şi comunicate oficial de pescari şi asociaţiile de pescari stau la baza formulei de calcul pentru stabilirea efortului de pescuit în anul următor. Potrivit normelor ARBDD, pescarii care nu realizează într-un an 75% din cota alocată de autorităţi îşi pierd dreptul de a-şi desfăşura activitatea în anul următor, dacă nu prezintă documente justificative.
Sursa – Agerpres