Tragedie pe calea ferată. Persoană lovită mortal de un tren care circula pe ruta Constanța-București
Publicat de , 1 februarie 2019, 18:56
Un tren care circula pe ruta Constanţa – Bucureşti Nord a fost implicat într-un accident feroviar, în această seară. Potrivit reprezentanţilor CFR Infrastructură, în jurul orei 18.30, trenul IR 1584 a accidentat mortal o persoană, între stațiile Dor Mărunt şi Lehliu.
La faţa locului sunt aşteptate organele de anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat. Trenul pornise din Constanţa la ora 17:00 și ar fi trebuit să ajungă în București la ora 19:15.