Termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură
Publicat de Arantxa Catană, 29 ianuarie 2019, 14:44
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2019 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 octombrie – 31 decembrie 2018 (trim. IV al anului 2018).
Cererile se depun la Centrele Judeţene ale Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,7385 lei/litru.