Cine stă la cârma Portului Constanța în locul lui Dan Tivilichi
Publicat de Arantxa Catană, 29 ianuarie 2019, 18:00
Administraţia Porturilor Maritime Constanţa rămâne fără director general. Luni, prin sentinţa definitivă a Curţii de Apel Constanţa a fost anulată procedura de selecţie pentru ocuparea postului de director general, de către Dan Tivilichi.
Numirea sa în această funcţie s-a făcut pe baza deciziei Consiliului de Administraţie al APMC în data de 28 noiembrie 2016.
Despre situaţia de la nivelul conducerii APC, Viorel Panait preşedintele organizaţiei patronale Operatorul portuar, ne-a declarat:
„Nu am niciun comentariu la această chestiune. Am aflat că s-a pronunțat instanța și nu avem decât să salutăm faptul că atunci când instanțele stabilesc într-un fel este oportun și folositor tuturor să punem lucrurile în făgașul legal. Ca să fim foarte limpezi în această afirmație, susținem fără niciun fel de partizanat respectarea legii, deoarece noi ocrotim interesele economice ale membrilor noștri cât se poate de onest”, a precizat Viorel Panait preşedintele organizaţiei patronale Operatorul portuar.
Până la şedinţa de săptămâna viitoarea a CA, actualul director economic al APMC, Daniela Şerban, a primit delegare de atribuţii pentru funcţia vacantă de director general.
Vă reamintim că Organizaţia Patronală şi Fondul Proprietatea, în calitate de acţionar, au contestat în instanţă legalitatea numirii noului Consiliu de Administraţie al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.
Totodată, marți, Ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, a dispus, efectuarea unei acţiuni de control la nivelul APMC, fiind vizate aspecte ce ţin de guvernanţa corporatistă dar şi de activitatea companiei.