Mozaicul etnic din Dobrogea și-a pus amprenta și pe primele alegeri locale din județul Constanța
Publicat de Arantxa Catană, 26 ianuarie 2019, 16:06
Primele alegeri locale în Dobrogea şi implicit în judeţul Constanţa au fost organizate la 12 decembrie 1878, la mai puţin de o lună după ce regiunea fusese alipită României.
Mozaicul etnic din această zonă a ţării s-a văzut şi în rezultatul final al acelor alegeri, după cum ne-a declarat Răzvan Raul Ivan preşedintele Asociaţiei Dobrogea Străbună.
„În 12 decembrie 1878 au avut loc și primele alegeri în administrația locală. Spre surprinderea multora, primul primar al orașului Constanța a fost un grec, Antonio A. Alexandridi. Viceprimarul (cum ar fi astăzi) a fost un turc – Ali Kadir, iar din rândul consilierilor erau un număr de patru. De ce? Pentru că și populația era puțină la vremea respectivă ca și întinderea orașului. De altfel, primul recensământ oficial al orașului făcut în 1880 dădea o cifră de vreo 5.203 locuitori. Între primarii care și-au pus nu doar semnătura, ci chiar ștampila pe foaia istorică a orașului Constanța, nu putem să îl scăpăm din vedere pe Mihail Coiciu”, a declarant preşedintele Asociaţiei Dobrogea Străbună, Răzvan Raul Ivan, invitatul dimineţii la Radio Constanţa.