Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA/MANGALIA: Peste 7.000 de pachete cu țigări de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră

CONSTANȚA/MANGALIA: Peste 7.000 de pachete cu țigări de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 ianuarie 2019, 10:57

Poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza municipiului Mangalia, în urma cărora au fost ridicate, în vederea confiscării, peste 4.900 pachete cu țigări de contrabandă.

Totodată, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, poliţiştii de frontiera au depistat doi cetățeni români care transportau cu un autoturism, în spații special amenajate, peste 2.400 de pachete cu țigări de contrabandă.

În data de 17.01.2019, în urma activităților informativ-operative desfăşurate, polițiștii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Mangalia, emise de Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța – Secția penală.

În urma percheziţiilor, poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării, cantitatea totală de 4.920 pachete cu țigări de contrabandă, diferite mărci, evaluate la 54.100 lei.

Totodată, poliţiştii de frontieră, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au continuat cercetările, în vederea identificării și a altor cantități de țigarete provenite din contrabandă.

Astfel, în data de 20.01.2019, polițiștii au oprit în trafic, pe raza județului Constanța, un autoturism înmatriculat în România, în care se aflau doi cetăţeni români, în vârstă de 30 și 35 de ani, domiciliați pe raza judeţului Suceava, despre care existau date și informații că sunt implicați în activităţi de contrabandă cu țigări. Cei doi bărbați și autovehiculul au fost duși la sediul Gărzii de Coastă, în vederea efectuării unui control amănunțit.

Cu această ocazie, a fost descoperită, ascunsă, în două compartimente special amenajate, unul situat în bara de protecție spate și unul între bancheta locurilor din spate și portbagaj, cantitatea totală de 2.487 pachete cu țigări de contrabandă, de provenienţă ucraineană.

În total, au fost ridicate în vederea confiscării 148.140 ţigarete de contrabandă (7.407 pachete țigări) diferite mărci, evaluate la 78.970 lei și a fost indisponibilizat un autoturism.

În cauză sunt cercetaţi trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 30 și 37 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar pentru doi dintre ei au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Judecătorului de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.

Olimpiada Națională de Limba Engleză are loc la Tulcea
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:37

Olimpiada Națională de Limba Engleză are loc la Tulcea

În perioada 24-28.04.2025, municipiul Tulcea găzduiește Olimpiada Națională de Limba Engleză, un eveniment de amploare, care reunește 626 de...

Olimpiada Națională de Limba Engleză are loc la Tulcea
În perioada 24-30 mai 2025, ANPC vine pe litoral într-o amplă acțiune de consiliere și prevenție
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:35

În perioada 24-30 mai 2025, ANPC vine pe litoral într-o amplă acțiune de consiliere și prevenție

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că, în perioada 24-30 mai 2025, se va afla pe litoralul Mării Negre...

În perioada 24-30 mai 2025, ANPC vine pe litoral într-o amplă acțiune de consiliere și prevenție
Mila 23 — între tradiție, natură și turism lent. Interviu cu Teodor Frolu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 15:34

Mila 23 — între tradiție, natură și turism lent. Interviu cu Teodor Frolu

Astăzi vă invităm într-o călătorie spre inima Deltei Dunării, la Mila 23. Satul pescăresc dintre ape a obținut recent locul al doilea în...

Mila 23 — între tradiție, natură și turism lent. Interviu cu Teodor Frolu
Între ape și povești, Mila 23 își așteaptă oaspeții
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 15:28

Între ape și povești, Mila 23 își așteaptă oaspeții

Pe canalele Deltei, primăvara aduce pelicani, lebede, egrete și… turiști. La Mila 23, gazdele locului se pregătesc de oaspeți cu tot ce au mai...

Între ape și povești, Mila 23 își așteaptă oaspeții
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 15:17

Județul TULCEA: O casă din localitatea Alba a fost cuprinsă de foc

UPDATE Reprezentanții ISU Tulcea au anunțat că o lumânare lăsată nesupravegheată este cauza probabilă de producere a incendiului. În aceste...

Județul TULCEA: O casă din localitatea Alba a fost cuprinsă de foc
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 14:50

CONSTANȚA: Fântânile arteziene de pe strada Ștefan cel Mare nu vor funcționa nici în această vară

Fântânile arteziene de pe strada Ștefan cel Mare din Constanța nu vor funcționa nici în această vară. Lucrările au fost oprite anul trecut,...

CONSTANȚA: Fântânile arteziene de pe strada Ștefan cel Mare nu vor funcționa nici în această vară
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 14:50

Constănțenii plătesc un preț mediu la nivel național pentru un metru cub de apă

Constănțenii plătesc 7,95 de lei pentru un metru cub de apă, potrivit noilor tarife stabilite la începutul anului și avizate de autoritatea...

Constănțenii plătesc un preț mediu la nivel național pentru un metru cub de apă
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 14:42

AUDIO | Poezie, cântec și povești spuse de oameni frumoși, la un eveniment dedicat Zilei Bibliotecarilor

De Ziua Bibliotecarului, a Cărților și a Drepturilor de autor, angajații Bibliotecii Județene Constanța, împreună cu actorii de la Teatrul de...

AUDIO | Poezie, cântec și povești spuse de oameni frumoși, la un eveniment dedicat Zilei Bibliotecarilor