Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Plan inter-instituţional pentru stingerea focarelor de pestă porcină africană

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 ianuarie 2019, 12:40

Subprefectul judeţului Tulcea, Corvin Bangu, le solicită şefilor serviciilor descentralizate un plan inter-instituţional de măsuri pentru stingerea focarelor de pestă porcină africană (PPA), astfel încât să se evite cronicizarea bolii în judeţ.

Planul urmează să fie întocmit până la sfârşitul acestei luni şi va include obiective şi termene de îndeplinit pentru fiecare obiectiv în parte, astfel încât acesta să poată fi urmărit şi analizat în timpul şedinţelor periodice ale autorităţilor.

‘Sunt trei factori favorizanţi pentru stingerea focarelor de PPA, involuţia virusului în această perioadă, efectivele reduse de suine din gospodăriile populaţiei şi numărul foarte mic al mistreţilor în mediul sălbatic, dar în acelaşi timp avem un factor de risc reprezentat de unii cetăţeni care au început să-şi cumpere purcei pentru repopularea gospodăriilor. Este cel mai rău lucru care se poate întâmpla, cât timp focarul nu a fost închis’, a declarat pentru AGERPRES subprefectul Bangu.

Potrivit guvernatorului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), Mălin Muşetescu, în unele zone din Deltă, Letea-Caraorman, au fost semnalate urme de mistreţi, zonele urmând să fie incluse în acţiunile de extracţie a mistreţilor şi şacalilor care vor avea loc cel mai probabil începând de luna viitoare.

‘Avem informaţii despre nişte urme de mistreţi la Letea, ceea ce confirmă ipoteza că aceştia au rezistat unde au existat zone împădurite. Noi am fi vrut să avem mai multe fonduri de vânătoare incluse în prima acţiune de extracţie, dar Direcţia Silvică nu are capacitatea de a acoperi un teritoriu atât de vast’, a afirmat guvernatorul Muşetescu.

El le-a solicitat medicilor veterinari sprijin pentru a stabili dacă şacalii sunt purtători ai PPA, în contextul în care exemplarele acestei specii sunt capturate, deoarece sunt vectori ai virusului.

Potrivit medicilor veterinari, în laboratorul de specialitate din judeţ nu există analize care să poată identifica virusul PPA în probele prelevate de la şacali.

Planul inter-instituţional pentru stingerea focarelor de PPA va fi întocmit de medicii veterinari, Administraţia RBDD, Direcţia Silvică şi de Direcţia de Sănătate Publică şi va fi pus în aplicare cu sprijinul unităţilor locale de sprijin pentru combaterea bolilor şi al structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Luna trecută, în judeţul Tulcea, au fost înregistrate trei focare noi de PPA.

Potrivit datelor actualizate ale medicilor veterinari, la nivelul judeţului Tulcea au fost sacrificate peste 72.000 de suine din cauza virusului PPA, iar numărul focarelor a fost de 566. Pentru despăgubirea populaţiei şi a fermelor comerciale afectate de PPA, statul a plătit 46,5 milioane de lei.

Prezidenţiale2024/ Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 17:10

Prezidenţiale2024/ Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL

Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal....

Prezidenţiale2024/ Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL
Prezidenţiale2024/ AEP indică finalizarea centralizării voturilor: Călin Georgescu – 22,94%, Elena Lasconi – 19,18%
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 16:57

Prezidenţiale2024/ AEP indică finalizarea centralizării voturilor: Călin Georgescu – 22,94%, Elena Lasconi – 19,18%

Site-ul Autorităţii Electorale Permanente – prezenta.roaep.ro – indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al...

Prezidenţiale2024/ AEP indică finalizarea centralizării voturilor: Călin Georgescu – 22,94%, Elena Lasconi – 19,18%
Ștergar „testîmal”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 16:24

Ștergar „testîmal”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

Ștergarele reprezintă daruri tradiționale la toate ceremoniile care marchează trecerea marilor praguri ale existenței: nuntă, botez,...

Ștergar „testîmal”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
USR Constanta - foto - Banci
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 16:05

Stelian Ion, USR Constanța: “Votul dat de români este un vot de blam”

În urma alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul este ocupat de candidatul independent Călin Georgescu. În opinia președintelui...

Stelian Ion, USR Constanța: “Votul dat de români este un vot de blam”
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 15:55

Prezidenţiale2024/ Site-ul AEP indică finalizarea centralizării proceselor verbale din diaspora

Site-ul Autorităţii Electorale Permanente – prezenta.roaep.ro – indică luni la prânz centralizarea a 100% a proceselor verbale din...

Prezidenţiale2024/ Site-ul AEP indică finalizarea centralizării proceselor verbale din diaspora
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 15:32

AUDIO | Primul tur al alegerilor prezidențiale, în analiza istoricului Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul UOC

Rezultatul primului tur al scrutinului prezidenţial – o surpriză care contrazice toate sondajele realizate înainte de alegeri, dar și exit...

AUDIO | Primul tur al alegerilor prezidențiale, în analiza istoricului Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul UOC
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 14:11

TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării

Grupul de Acţiune Locală (GAL) Delta Dunării a semnat contractul de finanţare pentru funcţionarea acestei structuri în perioada actuală de...

TULCEA: Fonduri europene pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin GAL Delta Dunării
Ştiri luni, 25 noiembrie 2024, 14:08

NĂVODARI: Primăria orașului va acorda și în acest an tichete sociale cu ocazia Crăciunului

Primăria orașului Năvodari va acorda și în acest an tichete sociale cu ocazia sărbătorii de Crăciun. Până în prezent, au fost...

NĂVODARI: Primăria orașului va acorda și în acest an tichete sociale cu ocazia Crăciunului