Ascultă Radio România Constanța Live

Ziua Culturii Naționale, celebrată la Constanța. Programul manifestărilor organizate de Asociația „Casa Mării Negre“

Ziua Culturii Naționale, celebrată la Constanța. Programul manifestărilor organizate de Asociația „Casa Mării Negre“

Publicat de , 14 ianuarie 2019, 16:46

Marți, 15 ianuarie, sărbătorim nașterea marelui poet Mihai Eminescu, dar și Ziua Culturii Naționale, stabilită prin Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010. La Constanța, Asociația „Casa Mării Negre“, marchează evenimentul printr-o serie de manifestări publice. 

Activitățile, derulate sub sloganul „Celebrăm Cultura Națională (și) în bătrânul Tomis“, încep de la „Kilometrul zero” al culturii la Tomis – Peninsula, „spațiu simbolic al celor două figuri culturale emblematice care străjuiesc ieșirea noastră la mare, Mihai Eminescu și Publius Ovidius Naso“, după cum subliniază reprezentanții Asociației, într-un comunicat de presă.

Cu această ocazie va fi organizată și o dezbatere liberă despre cultura Tomisului, cu participarea oamenilor de cultură din orașul de la malul mării.

„Temele de reflecție la care este invitată să răspundă (ca și în 2018) elita culturală a Tomisului în cadrul dezbaterii reflectă îngrijorarea noastră că există o lene ancestrală a culturii la Tomis care se perpetuează din inerție și îndepărtează Cetatea de fenomene culturale de amplitudine ce să încăpățânează să se producă în restul Țării: Sunt reale izolarea, provincialismul, natura periferică a culturii tomitane comparativ cu dinamica vieții culturale a Bucureștiului sau a periferiilor emancipate? Este Tomisul un spațiu al eșecului cultural/spiritual, al formelor rudimentare de cultură și spiritualitate? Există o comunitate culturală locală conștientă de sine? Care este profilul acesteia, care sunt urgențele ei consensuale? Există o resursă culturală locală, omologată la nivel național/internațional? Cât de departe este Constanța de proiectul transformării polis-ului actual în oraș european al culturii? Folosește Tomisul în plan cultural avantajul rarisim al bunei poziționări geopolitice? Care sunt pârghiile și instrumentele comunității culturale locale de a-și depăși inhibițiile periferice, de a-și valorifica și consolida resursa culturală locală? Sunt șanse ale culturii tomitane de a exista în 2019, se prevăd șanse paradigmatice ale culturii tomitane de a-și construi un profil cultural/spiritual pe termen lung?“, se arată în comunicatul transmis de Asociația „Casa Mării Negre“.

Redăm, mai jos, programul integral al acțiunilor organizate de către Asociația Casa Mării Negre, marți, 15 ianuarie 2019, la Constanța:

  • Ora 10.00: Întâlnire publică în fața statuii lui Mihai Eminescu de pe faleza municipiului. Toți participanții sunt invitați să aducă o floare pentru a fi depusă la monument. Autoritățile locale și instituțiile publice (muzee, teatre, biblioteci etc.) pot aduce coroane de flori.

10.00-10.10: depuneri de flori.

10.10-10.20: moment liric.

  • Ora 10.30: Întâlnire publică în fața statuii lui Publius Ovidius Naso din Piața Ovidiu (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța). Toți participanții sunt invitați să aducă o floare pentru a fi depusă la monument. Autoritățile locale și instituțiile publice (muzee, teatre, biblioteci etc.) pot aduce coroane de flori.

10.30-10.40: depuneri de flori.

10.40-10.50: moment liric.

  • Ora 12.00: Masă rotundă informală cu tema „Există forme evoluate de viață culturală la Tomis? Este conectată Cetatea tomitană la proiectele culturale majore din România?“ (ediția a doua) – la sediul Asociației, Bulevardul Mamaia nr. 203, et 4, birou 7 (vis-a-vis de sediul ANAF).

„Celebrăm această zi cu mândria de a aparține uneia dintre cele mai vechi culturi europene și cu responsabilitatea de a nu lăsa să piară urmele acesteia. Prea puține lucruri, în România de astăzi, ne mai amintesc de cultură. Prea puține cărți se mai deschid în biblioteci, prea puține poezii se mai scriu, tinerii cresc departe de chemările ei de sirenă. Temerea noastră profundă este că noile generații au pierdut aspirația pentru cultură ca model posibil al lumii. Temerea noastră secundară este că Tomisul, oraș al lui Ovidius, oraș al mării și al poeziei, produce forme anemice de cultură. La Tomis, comunitatea culturală locală nu și-a creat tabieturi de conduită cu această ocazie. Nu există manifestări cultural-artistice de referință, tradiționale și de impact, care să includă orașul pe harta Cetăților care iubesc cultura și obișnuiesc să exprime public această iubire în mod creativ. Avem nevoie de antrenori de cultură care să aducă din nou, la Tomis și în Țară, mai multă emoție. Avem nevoie de recuperarea încrederii noastre în funcțiile terapeutice/salvatoare ale culturii. Cultura începe, în fond, din nevoia de a organiza o rezistență colectivă împotriva lumii care își pierde sensurile“, precizează reprezentanții Asociației.

judecator instanta, judecatorie - foto - unsplash
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 20:45

Decizie a Curții de Apel Ploiești: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale – suspendată

Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au...

Decizie a Curții de Apel Ploiești: Executarea hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale – suspendată
Biserica Romano - Catolica Sf. Pius din Pietrelcina Padre Pio – foto – Liliana Fustanela
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 19:08

Preot paroh Lucian Ianuș: „Credința se trăiește în fiecare clipă, nu doar la slujbă”

Biserica Romano – Catolică Sf. Pius din Pietrelcina „Padre Pio” este un lăcaș de cult ce va împlini anul acesta în iunie, 15 ani de...

Preot paroh Lucian Ianuș: „Credința se trăiește în fiecare clipă, nu doar la slujbă”
MEDGIDIA: Consilierii locali s-au întrunit în ședință ordinară
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 18:46

MEDGIDIA: Consilierii locali s-au întrunit în ședință ordinară

La Medgidia, consilierii locali au adoptat în ședință ordinară indexarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026. Un alt proiect aflat...

MEDGIDIA: Consilierii locali s-au întrunit în ședință ordinară
Suspectul în cazul uciderii celor doi câini din Luncavița, plasat în arest la domiciliu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 18:29

Suspectul în cazul uciderii celor doi câini din Luncavița, plasat în arest la domiciliu

Astăzi, 24 aprilie, asupra inculpatului a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, transmite IPJ Tulcea. În cursul zilei de...

Suspectul în cazul uciderii celor doi câini din Luncavița, plasat în arest la domiciliu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 18:10

Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul slujbei de vineri seară

Sicriul papei Francisc va fi sigilat, vineri seară, în cadrul unui ritual liturgic desfășurat la bazilica Sfântul Petru de la Vatican, transmite...

Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul slujbei de vineri seară
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:49

Ministerul Muncii: Programul național de susținere a natalității, aprobat pentru 2025

Guvernul României a aprobat, joi, continuarea și în 2025 a Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor...

Ministerul Muncii: Programul național de susținere a natalității, aprobat pentru 2025
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:47

ALEGERI PREZIDENȚIALE: În județul Constanța, procesul electoral se va desfășura în 563 de secții de votare. În aceeași zi sunt alegeri locale parțiale pentru primar din comuna Limanu

Instituția Prefectului – Județul Constanța, alături de autoritățile abilitate, continuă  activitățile necesare organizării și...

ALEGERI PREZIDENȚIALE: În județul Constanța, procesul electoral se va desfășura în 563 de secții de votare. În aceeași zi sunt alegeri locale parțiale pentru primar din comuna Limanu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:37

Olimpiada Națională de Limba Engleză are loc la Tulcea

În perioada 24-28.04.2025, municipiul Tulcea găzduiește Olimpiada Națională de Limba Engleză, un eveniment de amploare, care reunește 626 de...

Olimpiada Națională de Limba Engleză are loc la Tulcea