CONSTANȚA/FOTO: Marinar mort în condiții suspecte pe o navă aflată în Port
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 ianuarie 2019, 08:21
Lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au fost sesizaţi noaptea trecută, despre faptul că la bordul unei nave aflate în staţionare în rada interioară a Portului Constanţa se află o persoană decedată.
Echipa operativă s-a deplasat în dana 10, unde persoana decedată a fost adusă la mal de o ambarcaţiune pilotină, stabilind că este de un bărbat de 66 de ani, de cetățenie si naționalitate georgiană, marinar pe o navă pavilion Sierra Leone.
După constatarea decesului de către medicii de pe ambulanţa sosită la faţa locului a fost stabilit diagnosticul prezumtiv de moarte suspectă.
Trupul neinsufletit a fost transportat la Morga Cimitirului Central Constanţa în vederea efectuării necropsiei, în cauză fiind întocmit dosar penal, cercetările urmând a fi continuate de către lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs decesul.