Ascultă Radio România Constanța Live

Reguli de folosire a artificiilor și petardelor

Reguli de folosire a artificiilor și petardelor

Publicat de , 29 decembrie 2018, 11:05

Atmosfera de sărbătoare este întregită, spre finalul anului, de artificiile şi petardele intrate, deja, în tradiţie. Numai că acestea nu pot fi utilizate oricând, oriunde şi de către oricine.

Incendii, răni grave, amenzi usturătoare sau chiar închisoarea pot fi urmările nesocotirii acestor reguli, pe care ni le-a reamintit purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Marius Niculescu.

„Între orele 24:00 și 6:00, cu excepția perioadelor autorizate sau a unor evenimente de interes local, este interzisă folosirea acestor materiale pirotehnice. De asemenea, la distanțe mai mici de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la patru niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste 4 niveluri, de asemenea, este interzisă folosirea materialelor pirotehnice. La fel și pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale, în spații deschise, cu aglomerări de persoane sau la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri, în locurile unde se pot produce alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre, dar și la o distanță care să aibă în vedere obiectivele chimice, petrochimice, astfel încât să fie evitate pericolele ce pot proveni din incendii sau explozii“, a explicat Marius Niculescu.

CONSTANȚA: Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 12:41

CONSTANȚA: Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor

Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor, în cadrul unei acțiuni organizate de asociațiile Constanța Restart...

CONSTANȚA: Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor
CONSTANȚA: Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 11:59

CONSTANȚA: Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor

Salvatorii constănțeni au avut parte de o intervenție mai puțin obișnuită, dar plină de emoție, în acest weekend. De data aceasta, nu...

CONSTANȚA: Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor
Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 11:35

Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța

În acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța fac escală două nave fluviale de pasageri. Astăzi, 12 aprilie, ajunge în...

Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța
Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 10:10

Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025

Câștigul salarial mediu net a crescut la 5.351 lei în luna februarie 2025, fiind mai mare cu 23 lei (+0,4%) față de luna anterioară, conform...

Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 09:30

CONSTANȚA: Polițiștii nu au fost informați cu privire la o posibilă reducere a fondurilor pentru carburanți

Polițiștii din județul Constanța nu au fost informați, până la această oră, cu privire la reducerea fondurilor pentru carburanții auto,...

CONSTANȚA: Polițiștii nu au fost informați cu privire la o posibilă reducere a fondurilor pentru carburanți
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 21:14

AEP a lansat o campanie prin care îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze corect și doar din surse oficiale

Autoritatea Electorală Permanentă a lansat o nouă campanie prin care îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze corect și doar din surse...

AEP a lansat o campanie prin care îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze corect și doar din surse oficiale
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 19:45

IGPR respinge informațiile unui sindicat al polițiștilor potrivit cărora autospecialele Poliției vor rămâne pe ‘dreapta’

Poliția Română a respins vineri informațiile transmise de un sindicat al polițiștilor, conform cărora autospecialele vor rămâne ‘pe...

IGPR respinge informațiile unui sindicat al polițiștilor potrivit cărora autospecialele Poliției vor rămâne pe ‘dreapta’
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 18:49

CONSTANȚA: Accident grav în oraș. O persoană a fost încarcerată

Un accident rutier între două autoturisme s-a produs vineri seară pe strada Baba Novac, lângă sediul CERONAV. Accidentul s-a soldat cu două...

CONSTANȚA: Accident grav în oraș. O persoană a fost încarcerată