România, după 29 de ani. Revoluţia din 1989 şi perioada postdecembristă, prin ochii tinerilor: „Observ că încă ne este teamă să spunem când ceva nu merge bine în organizarea ţării“ FOTO

Publicat de , 22 decembrie 2018, 08:27 / actualizat: 24 decembrie 2018, 10:50

La 29 de ani de la Revoluţia din ’89, tinerii României încearcă să completeze în minte puzzle-ul acestui moment esenţial şi să-şi formeze o opinie corectă despre context, cauze şi urmări. Perspectivele generaţiilor diferă, dar se întrepătrund pe alocuri. Întrebările fără răspuns persistă în mintea generaţiei care a trăit la intensitate maximă evenimentele din 1989.

Redactor: Alina Enache

1.104 morţi în întreaga țară, dintre care 162 înainte de 22 decembrie şi 942 după această dată. La Constanţa, 30 de oameni au pierit în acele zile. Toţi după fuga lui Ceaușescu, deci, teoretic, după eliberarea de dictatură. Bilanţul este rezultatul unui şir de evenimente ce ridică şi astăzi întrebări.

Cronologia evenimentelor

Pe 21 decembrie, la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu convoacă un miting în Capitală, în care condamnă acţiunile „huliganilor“ din Timişoara. Este întrerupt de huiduieli şi fluierături, iar adunarea populară se transformă în revoltă. O parte a participanţilor se regrupează în Piaţa Universităţii şi scandează pentru democraţie. Noaptea, are loc o reprimare violentă. Se trage asupra manifestanţilor.

Pe 22 decembrie, la primele ore ale zilei, marile uzine din Bucureşti îşi încetează activitatea. În jurul orei 10.00, Nicolae Ceauşescu anunţă că generalul Milea, ministrul Apărării, s-a sinucis şi îl califică drept trădător.

La aflarea veştii, oamenii pornesc spre centrul oraşului, iar trupele mecanizate din Bucureşti se îndreaptă spre cazărmi. Oamenii scandează „Armata e cu noi“ şi ocupă Piaţa Republicii. O parte din manifestanţi pătrunde în Comitetul Central.

La ora 12.06, elicopterul cu soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu decolează de pe clădirea Comitetului Central al PCR. În jurul orei 15.30, ei sunt arestaţi lângă Târgovişte.

Românii află de la televizor că „dictatorul a fugit“. Puterea este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale.

Urmează trei zile de confruntare cu presupuşi terorişti, niciodată indentificaţi, în marile oraşe, printre care şi Constanţa, soldat cu numeroase victime.

„La Constanţa au fost 30 de morţi şi 88 de răniţi şi nu trebuia să fie niciunul“

Colonelul (r) Remus Macovei, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor – Regina Maria, este autorul a trei volume dedicate Revoluţiei de la Constanţa, scrise în urma experienței trăite în acele zile, dar și a unei munci de documentare remarcabile. Mărturiseşte că a scris din „recunoştinţă pentru miile de constănţeni care au acţionat cu entuziasm în stradă, pentru înlăturarea comunismului, neştiind că sunt manipulaţi tocmai de cei împotriva cărora credeau că luptă“.

La izbucnirea Revoluției, era comandant de batalion în Regimentul 34 Mecanizat „Constanța“, din Topraisar.  Spune că momentul decembrie 1989 a fost cel mai dificil din întreaga sa carieră. „Eu, cu 127 de soldați de la Topraisar, ar fi trebuit să acționez la Constanța dacă ar fi fost manifestații, conform ordinului generalului Milea, în 14 puncte dintre care două puncte erau deosebit de periculoase – «Se va executa foc, pe cât posibil, la picioare, împotriva demonstranților!». Al doilea – «Coloanele de manifestanți vor fi manevrate pe flanc și spate!». Perioada dintre 17 și 22 decembrie a fost cea mai dificilă din întreaga mea carieră. Eu și colegii mei ne pregătiserăm să luptăm împotriva imperialiștilor americani, împotriva rușilor, împotriva bulgarilor, ungurilor și împotriva oricui ar fi atentat la independeța, suveranitatea României. Și, deodată, m-am trezit că mi se cerea să trag împotriva unor manifestanți români. Am spus că ne orientăm, facem ce facem și nu tragem în oameni, sub nicio formă!“, rememorează președintele Asociației Cultul Eroilor.

Îşi aminteşte că, la Constanţa, la fel ca în toată ţara, imediat după fuga lui Nicolae Ceauşescu cu elicopterul, locuitorii au ieşit fericiţi pe străzi, bucurându-se din tot sufletul pentru înlăturarea dictaturii. „La Constanţa au fost 30 de morţi şi 88 de răniţi şi nu trebuia să fie niciunul. Dar, două lucruri au contribuit la nenorocire, sau poate mai multe. Unul, şi poate principalul – dezinformarea aceea teribilă cu teroriştii, din care s-a lansat psihoza că teroriştii trag din toate poziţiile. Al doilea lucru care nu trebuia să se întâmple îi aparţine lui Stănculescu. Când a plecat Ceauşescu cu elicopterul, era deja trădat de toată lumea, nu mai avea niciun rol. Stănculescu dă nota telefonică 39 prin care ordonă ca militarii să ocupe obiectivele, să le apere“, spune Remus Macovei.

În seara de 22 decembrie, detașamentul a fost trimis să  apere Centrul Energetic Feroviar, din Constanța. „Mi s-a părut ciudat că toată Gara era ocupată de militari elevi la Academie care primiseră ordin să apre gara. Erau tineri în anul I, care abia trăseseră o singură ședință de tragere. (…) În ziua următoare, pe la ora 17:00, a venit Acceleratul de București. Toți călătorii care coborau din tren trebuiau verificați. CFSN a trimis niște tineri care trebuiau să verifice toți călătorii care veneau de la București pentru că ni se spunea că teroriștii trebuiau să acționeze în Constanța, în mod deosebit în zona Portului. Am început să dirijăm călătorii către tunelul din Gară, unde se afla un grup de marinari care să-i verifice. La un moment dat, s-a auzit un foc de armă. De la nenorocitul ăla de foc de armă a început o canonadă, de nu mai știai ce se întâmplă. Toți elevii de la Academie au tras până și-au consumat toată muniția, de la 17:00, până în jur de ora 20:00. Toată nenorocirea s-a întâmplat pe fondul întreruperii iluminatului în gară. De la mine din detașament, n-a tras decât un locotenent major. La final, când s-a terminat totul, mi-a spus că a omorât un terorist și încă unul era rănit. Unde mi-a arătat el nu era nimic și nici urmă de sânge. Am vorbit cu căpitanul de la Marină, dacă are ceva victime. Mi-au spus că nu e niciun mort sau rănit. Ulterior, în urma cercetărilor pe care le-a făcut Parchetul, apar ca fiind omorâte trei persoane. Dar eu, în momentul acela, la momentul fierbinte, n-am văzut absolut nimic!“, relatează Remus Macovei.

La Constanța, lupta cu presupuşii terorişti a durat două zile. „Linişte la Constanţa s-a făcut pe 24 decembrie, datorită faptului că abia pe 23, domnul amiral Iordache, care răspundea de toată armata care era în Constanţa, abia atunci a făcut un plan în care oraşul a fost împărţit pe unităţi militare. De exemplu, Divizia 9 avea zona industrială – de la CET, până în Piaţa Ovidiu, Academia îşi avea porţiunea ei, şi celelalte unităţi – la fel. Din momentul ăla, au încetat nenorocirile în oraşul Constanţa, pentru că, înainte, fiecare după cum zicea: «E un terorist acolo!», Pac, un pluton era trimis acolo! Se ducea plutonul, nu era nimic dar, din întâmplare, se întâlnea cu alt pluton şi începeau tragerile“, îşi aminteşte Remus Macovei.

Deşi au trecut 29 de ani, întrebările fără răspuns persistă. „Toate acţiunile militare desfăşurate de toate forţele militare – armată, securitate, poliţie, grăniceri, tot ce exista, sunt conduse de Comitetul Militar Superior. La atâţia ani, nu ştim care a fost componenţa acestui comitet, nu există un ordin pe care să-l fi dat Comitetul Militar Superior. Ei sunt vinovaţi de ceea ce s-a întâmplat după 22“, este de părere Remus Macovei.

Nu poate uita, însă, euforia ce cuprinsese întregul oraş în acele zile, dar si speranţa oamenilor. „Este de admirat entuziasmul populaţiei, care a ieşit cu sufletul deschis acolo, în faţa Casei Albe. Toată mizeria este legată de lupta care s-a dat pentru a crea un CFSN care să fie în ton cu CFSN-ul de la Bucureşti, în care cei entuziaşti nu au avut loc“, e de părere Remus Macovei.

„Ne hrăneam cu visuri, cu ceea ce ne dorisem o viaţă întreagă – să scăpăm de comunism“

De acelaşi entuziasm îşi aminteşte şi Paul Andreescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Constanţa. „Românii au încercat să se elibereze, iar Revoluţia a fost speranţa. Cei care urmăreau evenimentele înţelegeau că ceva trebuie să se întâmple, România rămăsese o enclavă care, în mod miraculos, încerca să se menţină. Nu era nevoie să moară oameni“, spune Paul Andreescu.

În acele zile pline de confuzie, românii au fost însufleţiţi de entuziasm şi speranţe. „Mergeam cu speranţa, cu bucuria, ne hrăneam cu visuri, cu ceea ce ne dorisem o viaţă întreagă – să scăpăm de comunism, fără să luăm în calcul că nu avea cine să preia puterea. Dacă cei care au preluat puterea şi-ar fi iubit ţara, atunci ar fi fost bine“, este de părere Paul Andreescu.

După 29 de ani. Perspectiva tinerilor

La 29 de ani de la Revoluţie, tinerii României încearcă să completeze în minte puzzle-ul acestui moment esenţial ce influenţează prezentul.

Cei care au văzut evenimentele din ‘89 prin ochi de copil au împrumutat din entuziasmul, optimismul şi euforia părinţilor. Peste ani, dezamăgiţi de drumul pe care a pornit România, mulţi dintre ei au plecat peste hotare, decişi să beneficieze de „privilegiul“ la libera circulaţie, de care părinţii lor nu s-au bucurat. Sunt însă şi tineri care au vrut cu tot dinadinsul să rămână în ţară. Astăzi, trag concluziile cu resemnare, dar şi cu speranţă.

Cătălin Nicolae era avea şapte ani în decembrie ‘89, dar îşi aminteşte perfect că a trăit momentul Revoluţiei cu aproape aceeaşi intensitate ca părinţii săi.  „Deşi se întâmplau lucruri foarte urâte, oamenii aveau în suflet o stare pozitivă, speranţa că vor veni vremuri mai bune şi că se vor schimba lucrurile în bine în România. Oamenii erau fericiţi că scapă de un regim auster. Au venit, însă, ani dezamăgitori. Deşi după ’90 am avut libertate de a ne exprima, de a face ce ne dorim, au venit ani de sărăcie, frustrare şi confuzie“, spune constănţeanul.

Dragoş Anane (30 de ani) este dezamăgit de drumul urmat de ţara noastră după 1989. „România mai mult s-a bazat pe ce a lăsat comunismul şi nu a încercat să progreseze, să construiască ceva nou, să înflorească industria. Ne-am gândit că e mai uşor să privatizăm, să distrugem totul şi apoi să cumpărăm de la străini, în loc să producem noi, având în vedere că avem o ţară cu o mulţime de posibilităţi – avem acces la Dunăre, la Marea Neagră, avem munţi, avem o ţară frumoasă. Ar trebui să fim şi noi mai uniţi ca popor, ca naţie, ca oameni şi să nu lăsăm lucrurile să se ducă într-o direcţie atât de greşită. Preferăm să plecăm, să părăsim ţara şi să lăsăm lucrurile să se ducă într-o direcţie nu tocmai bună“, spune el.

„Trebuie să fim mai incisivi“

Acuzaţi de lipsă de implicare civică şi politică, din ce în ce mai mulţi tineri decid să demonstreze că viitorul poate fi construit cărămidă cu cărămidă, prin contribuţia fiecăruia dintre noi.

Eli Neicuţ este de profesie programator, dar declară cu mâna pe inimă că pasiunea ei este voluntariatul, pentru că şi-a dat seama că, prin micile gesturi ale fiecăruia, putem aduce schimbarea în bine. Participă la cât mai multe activităţi şi, mai mult de-atât, încearcă să explice tinerilor de ce voluntariatul face bine. Aşa că şi-a deschis un vlog, prin intermediul căruia promovează tot felul de fapte bune şi iniţiative remarcabile ale unor ONG-uri şi ale unor oameni dedicaţi. Eli spune că i-a luat ceva timp până să realizeze că implicarea este vitală. O considera o „treabă de oameni mari“, mai ales că în ţara noastră implicarea civică sau politică nu este promovată. Tânăra este de părere că mentalitatea românilor, atât de bine „modelată“ de sistemul comunist, influenţează şi astăzi viaţa românilor.

„Practic, ce ştiu despre comunism, ştiu de la rude, părinţi, bunici şi oameni care au trăit pe vremea aceea şi sunt tristă să descopăr că astăzi, ok, nu mai sunt bananele în ziare şi cozile interminabile, dar s-a păstrat o anumită frică despre a spune când ceva nu merge bine în organizarea ţării, când nu suntem de acord cu anumite lucruri care ar trebui să se ghideze după nişte reguli şi nu se întâmplă acest lucru. O frică despre care eu cred că încă se transmite din generaţie în generaţie, provenită din comunism. Ce cred, totuşi, cu tărie, este că generaţia mea şi generaţiile care or să vină după mine vor înţelege că trebuie să fim un pic mai incisivi, mai puternici în ceea ce priveşte reclamarea drepturilor noastre când regulile nu sunt respectate şi cei care nu le respectă nu sunt pedepsiţi în niciun fel. Noi, cei care am avut acces la alte ţări, la a vizita, a cunoaşte, a studia, a munci, să aducem ce e bun de acolo aici din ţări care sunt mai dezvoltate, poate, astăzi, şi pentru că au avut mai puţini ani de comunism în spate“, este de părere Eli Neicuţ.

România văzută de peste Ocean de un student român

Costin Dobrin (20 de ani) a absolvit Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa. Este olimpic internaţional la Geografie, aşa că a optat să studieze Ştiinţele Pământului. A ales o universitate de prestigiu – Columbia University, în New York. „Primul lucru pe care îl menționez oamenilor pe care îi cunosc este că sunt român. Răspunsul lor este mereu menționarea unuia dintre următoarele nume: Dracula, Hagi, Nadia, sau Ceaușescu. Așa mi-am dat seama că despre comunismul din Europa de Est s-a auzit în toate colțurile lumii și că a fost un fenomen mai mare decât îmi închipuiam. În cadrul unui curs de anul trecut despre istoria filozofiei, am citit pentru prima oară unele din cărțile cu cea mai mare influență istorică. Printrele autori se numărau Rousseau și Marx, amândoi abordând tema comunismului. Așa că pot spune că am învățat mai mult despre comunism de când am venit aici. Cred că în jurul perioadei studenției, tinerii devin mult mai conștienți de lumea și sistemul din jurul lor și încep să creadă cu vigoare că le pot schimba în bine. Observ și printre majoritatea colegilor mei un puternic simț civic și implicare politică și cred că asta a stat și la baza revoluției din ‘89. Și am văzut același spirit manifestându-se la protestele din ultimii 2 ani din București. Cea mai sugestivă descriere a revoluției am găsit-o într-un loc neașteptat, lucrând la un proiect despre artistul contemporan Banksy, renumit pentru graffiti-uri cu teme socio-politice. Într-una din cărțile scrise de Banksy, am descoperit o pagină dedicată revoluției din România din ‘89. Autorul aprecia și compara un revoluționar cu un artist de graffiti-uri: ambii hrăniți de spiritul ușor rebel și de dorința de a se face auziți“, este mesajul pe care l-a transmis Costin Dobrin.

Paul Andreescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Costanţa, este de părere că tinerii sunt debusolaţi şi ar putea fi influenţaţi de opiniile celor maturi, care vorbesc cu nostalgie despre România comunistă, care oferea locuinţe şi locuri de muncă. „Chiar şi în aceste condiţii, eu mă îndoiesc că tinerii ar alege comunismul în devafoarea unei vieţi libere, pe care merită să o ducă, pentru că, în definitiv, toate cei care au făcut atâtea sacrificii nu le-au făcut pentru ei înșiși, ci pentru generațiile viitoare. Au fost sute de mii oameni care şi-au sacrificat viaţa, care s-au opus sistemului. Ura a fost principalul sentiment pe care l-a cultivat sistemul comunist. Poate că noi, cei care am trecut prin infernul sistemului concentraţionar, îl cunoaştem mai bine, l-am simţit mai bine“, spune fostul deținut politic.

Ipoteza este confirmată de tânăra generaţie, care spune că principalul avantaj al înlăturării comunismului este libertatea de exprimare.

Georgiana Oprea (20 de ani) este studentă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti şi este de părere că, acum 29 de ani, românii nu mai puteau îndura dictatura şi că erau hotărâţi să pornească pe drumul libertăţii. „Cred că Revoluţia Română din 1989 a fost o răbufnire a poporului. Oamenii au avut în cele din urmă curajul să-şi facă auzită vocea. Tot statul poliţienesc, politica economică a lui Ceauşescu care, deşi ne-a transformat în singura ţară care şi-a plătit datoria externă, au reprezentat un efort imens pentru populaţie şi, în fond, tot regimul de austeritate a pus câte o cărămidă la furia şi violenţa care s-au manifestat în stradă. Oamenii îşi recăpătaseră libertatea de exprimare şi modul în care au ales să şi-o manifeste cred că a fost un semn clar al faptului că nu mai aveau de gând să o piardă“, este de părere ea.

Ana Maria Tudor (18 ani) este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, din Constanţa, şi vicepreşedinte al Asociaţiei Elevilor din oraşul de la malul mării. Declară în mod deschis că nu-şi poate imagina viaţa fără libertate de exprimare.

„Cred că cei care nu-şi cunosc istoria sunt condamnați s-o repete. De aceea vreau să subliniez necesitatea studierii istoriei naționale în școli. Mi se pare că ar trebui să știm foarte bine problemele acelei perioade și să știm să deosebim ce ne povestesc părinții cu ce se prezintă la școala. Că tot veni vorba de școală, cel mai trist este că practicile comuniste încă există în sistemul actual de învățământ și se pare că această problemă o sa mai persiste ceva vreme. Sunt convinsă că nu sunt singura care încă nu poate să își închipuie că părintii noștri, când erau de vârsta noastră, nu aveau dreptul la opinie, fiindu-le îngrădită libertatea. Mi se pare de neconceput. Și măcar de-ar fi fost asta singura problemă…Referitor la Revoluție, cred că a fost unul dintre cele mai glorioase momente din existența românilor. Despre ce a urmat, mă abțin. Cert e că e mare păcat că de tot acel spirit revoluționar au profitat foștii comunişti“, e de părere Ana Maria.

Istoria comunismului, studiată în şcoli

Deşi, pentru adolescenţi, comunismul pare o poveste aproape ireală, ei încearcă să pună cap la cap evenimente, mărturii şi fapte. Istoria recentă a României este studiată acum în şcoli. În liceele din Constanţa există două cursuri opţionale „O istorie a comunismului“ şi 5 cursuri opţionale ce tratează „Istoria recentă a României“, conform declaraţiei prof. Paula Iordan, inspector şcolar istorie în cadrul ISJ Constanţa.

Pentru elevi, aceste cursuri sunt un prilej de aprofundare. Laura Doroiman (17 ani) este elevă la Liceul „G. Călinescu“, din Constanţa, într-o clasă care a optat pentru studierea Istoriei Comunismului.

„Gândindu-mă acum la tot ceea ce știu despre comunism, nu pot decât să spun că a fost o perioadă sumbră din istoria poporului român. Oamenii pe care de multe ori îi auzi spunând că «Era mai bine înainte», sunt aceiaşi oameni care au trăit o parte semnificativă din viaţa lor în frică, privaţi de informaţie şi de dreptul de a se exprima liber. Cred că oamenii care spun că duc dorul comunismului, în realitate nu regretă acea perioadă plină de interdicţii şi lipsuri de tot felul, ci au nostalgia tinereţii, a sentimentului acela de siguranţă oferit de garantarea locului de muncă, a sentimentului de unitate dintre ei. La urma urmei, cine tânjeşte după trecut ignoră complet părţile dăunătoare ale acestuia. Cred că a fost o perioadă care a pus presiune asupra individului, care a oferit oamenilor capacitatea de a disimula, de a acoperi, de a evita, o perioadă care i-a obligat pe cei ce au trăit-o să spună altceva decât ceea ce gândeau. Cu alte cuvinte, comunismul a avut un nor cenuşiu care a umbrit mentalitatea românilor de atunci şi a câtorva generaţii ce au urmat. Astazi, la aproape 30 de ani de la căderea comunismului în Romania, libertatea este, pentru noi, cei tineri, un lucru normal. Lumea s-a schimbat într-atât încât generaţia mea nu mai înţelege constrângerile generaţiilor vechi şi cu atât mai puţin ideea că ar fi fost mai bine în perioada comunistă“, spune Laura.

Colega ei, Teodora Muşat, mărturisește că, încă din copilărie, şi-a imaginat comunismul ca o realitate conturată doar în alb şi negru, pe alocuri cu nuanţe de gri.

„După aproape trei decenii de la căderea comunismului în România, am sentimentul că oamenilor le este în continuare frică să discute evenimentele care au influențat considerabil istoria țării noastre. Comunismul a schimbat oamenii pentru totdeauna, este o pată care nu mai poate fi ascunsă atât de ușor și care încet-încet s-a răspândit către generația noastră, prin poveștile părinților și ale bunicilor. Când eram mic copil și auzeam acest cuvânt – Comunism – în mintea mea îi asociam culoarea gri. Ştiam din auzite de la părinți și bunici că imaginile de la televizor erau difuzate alb-negru, iar prin gândirea mea de copil ajunsesem la concluzia că, dacă oamenii văd doar alb-negru privind spre ecran, ei văd același lucru și privind pe geam, privind către cer, către soare, către munți, către lume, în general… Poate că nu mă aflam foarte departe de adevăr. Ani mai târziu, aflându-mă pe băncile liceului, profesoara a ales neîntâmplător titlul temei “Comunismul – Amintiri alb și negru” și asta mi-a dat de gândit mult“, ne-a mărturisit Teodora.

„Partidul te vrea tuns“

Pornind de la premisa că istoria trebuie explicată pe înţelesul tinerilor, pentru a-i face să o înţeleagă, o asociaţie din Alba Iulia a dezvoltat un proiect prin care să-i aducă pe elevi mai aproape de istoria recentă şi „incomodă“. „Partidul te vrea tuns“ se numeşte campania Asociaţiei Forum Apulum. Au început cu dezbateri şi discuţii în şcoli, la care elevii au răspuns cu interes. Ciprian Cucu, iniţiatorul proiectului, spune că tinerii sunt interesaţi de activităţile nonformale, mai ales când li se dă ocazia şi lor să se exprime, când sunt întrebaţi ce părere au sau sunt provocaţi să judece anumite situaţii. Aşa se face că proiectul, început anul trecut, s-a extins. Aşa a apărut Ghidul ilustrat al comunismului, la care au contribuit profesori de istorie din Alba Iulia, dar şi experţi ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Iniţiatorul proiectului spune că provocare a fost să sintetizeze cât mai mult informaţia, să nu le prezinte elevilor sute de pagini de text, ci să le transmită tinerilor într-un mod succint, corect şi reprezentativ ce a însemnat comunismul. Ghidurile au fost tipărite în urma unei campanii de strângere de fonduri, pe care iniţiatorii vor să o extindă şi anul viitor, pentru a ajunge la cât mai mulţi elevi, din întreaga ţară. Până acum, 3000 de exemplare au fost distribuite în şcoli din Alba, Argeș, Bistrița Năsăud, Cluj, Dolj, Maramureș, Timiș și Teleorman, plus municipiul București.

„Noi am fost destul de focalizaţi pentru a încerca să le dăm această idee, această senzaţie, mai degrabă, despre cum a fost perioada, să punctăm, de exemplu, anumite diferenţe, cum ar fi faptul că atunci nu aveai voie să te exprimi, era dificil să faci adunări publice, trebuia să te conformezi cu sistemul. Mulţi dintre ei au, să zicem, informaţii punctuale. Ce am observant, în schimb, este că nu tot timpul reuşesc să le pună în context, să creeze imaginea completă a sistemului. Mai degrabă sunt informaţii faptice, să zicem, date despre perioada respectivă, decât o impresie completă a sistemului. Sigur că, o altă problemă este că perioada comunistă a fost destul de lungă şi au fost etape. Majoritatea se raportează la perioada mai cunoscută, la perioada Ceauşescu, dar noi am încercat să facem o perspectivă asupra fazelor prin care s-a trecut. În mare parte, opiniile lor despre perioada comunistă sunt negative. O asociază cu ideea de rigiditate, de disciplină excesivă, de imposibilitate de a-ţi exprima opinia, care pentru ei începe să conteze destul de mult. Pe de altă parte, majoritatea spun că au în jurul lor sau au auzit în mediul lor, în familie sau la şcoală sau în alte părţi, mesaje care sunt fie nostalgice, la adresa perioadei comuniste, fie vin chiar cu teorii conspiraţionale, cum că România ar fi fost vreo putere sau ar fi avut potențial de putere mondială şi interesele altor state au fost potrivnice. În puţine cazuri, se vede că asemenea mesaje ajung şi îi influenţează în modul de gîndire. Din fericire, momentan sunt cazuri puţine şi se exprimă mai mult în discuţii private, care au loc după evenimentele publice în care discutăm, dar credem că este încă un pericol şi, practic, asta sperăm, să îi pregătim puţin pentru atunci când astfel de mesaje vor ieşi mai mult la suprafaţă şi se vor lovi mai mult de ele“, a declarat Ciprian Cucu, pentru Radio Constanţa.

Foto: ligamilitarilor.ro, Alina Enache