Ceferiştii ar putea protesta prin întreruperea lucrului, inclusiv de sărbători
Publicat de Arantxa Catană, 18 decembrie 2018, 19:54
Feroviarii atrag atenţia că ne-am putea confrunta oricând cu o întrerupere spontană a lucrului la CFR.
Ei spun că înceacă să facă un transport civilizat cu material rualnt vechi, primesc reproşuri de la călători, salariile sunt neatractive, iar forţa de muncă tot mai puţină.
O altă nemulţumire ţine de creşterea salariului minim pe economie.
Deşi nu pot face grevă, ceferiştii ar putea protesta prin întreruperea lucrului, inclusiv de sărbători.
„Ni se aduc reproșuri. Nemulțumirile călătorilor sunt foarte mari datorită condițiilor în care sunt transportați. Și noi ce să facem decât să răspundem acestui lucru cu proteste. Lumea dacă va fi nemulțumită de noua grilă de salarizare în urma măririi salariului minim – un muncitor necalificat ajunge să ia salariul unui muncitor care are foarte multe responsabilități la calea ferată, astfel se crează nemulțumiri din această cauză. Eu cred că Ministrul de Finanțe o să ia măsuri pentru a echilibra bugetele de la cele trei companii de cale ferată. Să avem bani alocați și pentru dezvoltare și pentru salarizare decentă. Nu cerem nu știu ce măriri de salarii, dar să trăim decent”, a declarat pentru Radio Constanța Gheorghe Victoraş, reprezentant al Regionalei Constanţa în conducerea Federaţiei Feroviare Mişcare-Comercial.