Percheziții în MANGALIA: Prins în timp ce încerca să vândă droguri de mare risc
Publicat de Arantxa Catană, 13 decembrie 2018, 14:55
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au ridicat 250 de grame de amfetamină, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant delict și a trei percheziții, efectuate în Mangalia. Un bărbat de 30 de ani a fost arestat preventiv.
Astfel, la data de 12 decembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat 3 percheziții domiciliare pe raza municipiului Mangalia, în urma cărora au descoperit și ridicat 250 de grame de amfetamină.
Din investigațiile polițiștilor a rezultat faptul că, în perioada 2017-2018, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din Mangalia, ar fi oferit, spre comercializare, diferite cantități de amfetamină, pe raza municipiului Mangalia și în stațiunile din sudul litoralului.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc.
Activitățile au beneficiat și de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.