Moţiunea de cenzură: Guvernul marionetă al penalului Liviu Dragnea trebuie să plece azi
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 decembrie 2018, 12:13
”Guvernul marionetă al penalului Liviu Dragnea trebuie să plece azi”, se arată în textul moţiunii de cenzură a Opoziţiei, document intitulat ”Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!”, semnat de 163 de parlamentari.
„Guvernul marionetă al penalului Liviu Dragnea trebuie să plece azi! Aceasta nu este o cerere a Opoziţiei, ci o urgenţă naţională! Grupul infracţional organizat, condus de Liviu Dragnea, care s-a instalat la conducerea României, a slăbit statul, ca să şi-l supună, într-un moment în care avem nevoie de fim puternici, azi mai mult ca oricând. Afirmăm cu putere şi cu toată responsabilitatea că este periculos pentru interesele naţionale ca ţara să rămână pe mâna acestui grup infracţional organizat, care distruge statul de drept şi dinamitează stabilitatea politică şi economică a României, într-un moment de instabilitate internaţională. Cei care vor încerca să-l salveze, din nou, pe Liviu Dragnea, împotriva României, vor purta pe umeri o răspundere istorică. Pentru că alegerea pe care o veţi face azi, doamnelor şi domnilor din PSD, ALDE şi UDMR, este între Liviu Dragnea şi România”, se arată în textul moţiunii de cenzură transmis AGERPRES de Biroul de presă al PNL.
Parlamentarii Opoziţiei se adresează în mod punctual premierului Viorica Dăncilă: ”’Programul de guvernare este lege, dacă nu o respecţi, te consideri demisionat! … Eu nu pot să-mi permit să vin cu un program de guvernare pe care românii să îl voteze şi după aia să mai am curaj să merg pe stradă. Eu aşa ceva nu fac!’. Asta spunea în urmă cu doi ani un personaj sinistru pentru România, care astăzi stă ascuns în propriul stat paralel şi care pregăteşte zi de zi atacuri la adresa statului de drept şi la independenţa instituţiilor statului român. Atunci când aţi fost învestită, documentul aprobat de Parlament se numea ‘Programul de Guvernare 2018-2020’. Toate acţiunile Guvernului condus de dumneavoastră au transformat acest document, cu caracter de lege, în ‘Programul de Guvernare după anul 2021 …’, deoarece toate angajamentele au fost amânate după această dată! Salariile cresc după anul 2021, pensiile cresc după anul 2022, autostrăzi şi căi ferate NU se construiesc decât după anul 2021, construcţia spitalelor regionale va începe tot după anul 2021. În acest context, de dispreţ total faţă de programul cu care aţi fost învestită, putem să considerăm că, în temeiul art. 103 din Constituţia României, sunteţi demisă de drept şi puteţi să vă încercaţi norocul după anul 2021″.
Potrivit moţiunii, remanierile succesive guvernamentale nu au făcut decât să demonstreze că, „pentru un incompetent dovedit, PSD-ALDE are cel puţin alte 3-4 rezerve şi mai slab pregătite, cu care sunt umiliţi tinerii care au crezut în zicala ‘cine are carte, are parte'”.
„Şi tinerii pleacă! 23% dintre tineri spun că au de gând să plece din ţară în următorul an, iar aproape jumătate în următorii cinci ani. Sărăciţi prin politicile voastre incompetente nu doar românii, ci chiar România, de viitorul ei! (…) În fapt, împărţeala de scaune guvernamentale nu a fost decât rezultatul răfuielilor şi împărţelilor, în stil mafiot, între găşti infracţionale în interiorul principalului partid de guvernare. Aţi girat o ultimă remaniere de guvern, însă constatăm că cei mai neperformanţi miniştri stau în continuare bine ţintuiţi în scaunele lor. Pentru Liviu Dragnea, aţi aruncat România într-o stare de instabilitate politică fără precedent după 1989!”, se arată în document.
Parlamentarii PNL, USR şi PMP mai spun că „moţiunea depusă de opoziţia parlamentară nu este numai împotriva unui prim-ministru extrem de slab, cu grave carenţe de pregătire profesională, total inadecvat unei asemenea funcţii, ales pentru că ar fi, chipurile, ‘neconflictual’, ci este depusă împotriva întregului Guvern, care arată de la o zi la alta tot mai obez, cu 27 de ministere, peste 150 de secretari de stat şi peste 90 de subsecretari de stat, cu toţii plătiţi regeşte pentru lipsa totală de performanţe”.
„Carmen Dan, ministrul care a dirijat în miez de noapte tunurile cu apă, bastoanele şi lacrimogenele împotriva cetăţenilor români paşnici, împotriva copiilor şi mamelor, pe care poliţia şi jandarmeria ar fi trebuit să-i apere, nu să-i gazeze şi brutalizeze, este, în opinia dumneavoastră, un ministru de apreciat. Petre Daea, groparul zootehniei româneşti, care se plimbă prin târguri şi degustă pastramă şi must, în vreme ce sute de mii de porci sunt eutanasiaţi, iar mii de familii au rămas fără porc de Crăciun, este expresia competenţei marca PSD. ‘Iexcelenţa’ sa Tudorel Toader, această icoană la care se închină toţi condamnaţii din penitenciare şi recidiviştii eliberaţi prin planul de golire a puşcăriilor, este un alt mare sinistru, considerat ministru, pe care toţi infractorii din România îl apreciază, iar oamenii oneşti se simt umiliţi numai la auzul vocii domniei sale. Eugen Teodorovici, ministrul care încă mai confundă ministerul cu discotecile, vă este util ca trompetă anti-europeană, atunci când vreţi să-i sancţionaţi pe românii plecaţi la muncă în străinătate. Pentru că au îndrăznit să protesteze împotriva Guvernului, l-aţi trimis să propună guvernelor partenere restricţii de neimaginat în calea libertăţii de circulaţie a lucrătorilor europeni. Dispreţuiţi şi detestaţi românii care-şi câştigă singuri existenţa, în străinătate sau acasă, şi sunt independenţi de pomenile Guvernului. Liviu Dragnea a condamnat România să fie condusă de cei mai incompetenţi miniştri de la ministrul ‘Am fost un dobitoc’ – Tudor Postelnicu încoace!”, susţine documentul.
Opoziţia mai acuză, între altele, „schinguirea sistemului de justiţie, care dă mari dureri de cap liderilor PSD”.
„În ce fel de ţară din lume, populaţia stă de aproape 2 ani cu sufletul la gură şi cu ochii pe clădirea Guvernului, de spaima că, într-o zi sau într-o noapte, Guvernul va goli puşcăriile de infractori printr-o simplă ordonanţă de graţiere şi amnistie? În ce stat european guvernul se luptă cu îndârjire să dea tunuri financiare, să dea liber la furat din banii publici şi să scoată cu totul din legile penale pedepsele pentru asemenea fapte? În doi ani de zile aţi legiferat pentru salvarea de la închisoare a unui singur om, Liviu Dragnea, fără să vă pese de vieţilor românilor cinstiţi. Aţi eliberat anul trecut 10.000 de infractori din puşcării şi aţi făcut ca românii să se teamă în casele lor să nu fie tâlhăriţi şi omorâţi! De ce? Ca să vă mutaţi câţiva prieteni politici, condamnaţi pentru corupţie, de la răcoare, înapoi în vilele lor de lux, la căldură. Acum vă pregătiţi de o amnistie şi graţiere. Ca să-l faceţi pe Liviu Dragnea prezidenţiabil, îl curăţaţi de cazier şi de dosare, fără să vă gândiţi că de această măsură vor beneficia alţi criminali, violatori, tâlhari, traficanţi de arme, droguri sau carne vie! România va deveni oficial un rai al infractorilor şi aceasta va fi reputaţia ei peste tot în lume. Pentru Liviu Dragnea puneţi în pericol viaţa românilor cinstiţi! (…) E păcat că după atâta vreme petrecută în Parlamentul European, încă nu aţi înţeles ce înseamnă apartenenţa noastră la Uniune şi cum ar fi arătat România fără să fie membru UE şi NATO. Ar fi bine dacă aţi fi aflat care sunt statele membre ale UE, căci majoritatea vizitelor externe le întreprindeţi prin alte părţi ale lumii”, arată textul moţiunii care se adresează premierului Viorica Dăncilă.
Opoziţia mai spune că puterea de cumpărare a scăzut simţitor în ultimii doi ani, din cauza creşterii preţurilor la produsele de bază, la facturile pentru utilităţi şi din cauza creşterii ratelor bancare, 52% dintre români declară că trăiesc mai prost decât anul trecut, iar 4,6 milioane de români pot fi consideraţi săraci, o treime dintre copiii şi tinerii în vârstă de până la 18 ani trăind sub pragul sărăciei.
„Aţi luat o ţară care avea 0% inflaţie şi aţi dus-o la 5%. Aţi făcut din ROBOR o adevărată sperietoare naţională, deşi aceasta este una dintre oglinzile incompetenţei Guvernului condus de dumneavoastră. (…) Un lider al actualei coaliţii de guvernare avea o zicală în urmă cu 10 ani: ‘Economia duduie!’. A duduit aşa de tare, până a crăpat! Guvernul condus de dumneavoastră a accentuat dezechilibrele interne şi externe, astfel încât aproape toată lumea ne spune că suntem pe marginea prăpastiei şi ar trebui să luăm măsuri ca să frânăm prăbuşirea, nu să apăsăm pe acceleraţie către zid! (…) Alocaţia de stat pentru copii nu asigură nici 3 covrigi cu susan pe zi! Aţi împrumutat bani de la organismele financiare internaţionale, chiar dacă dobânzile au crescut considerabil. Aţi împrumutat bani de la băncile din România, lăsând mediul privat fără surse financiare de dezvoltare. Ce bancă mai creditează astăzi un IMM sau un plan de business îndrăzneţ, atunci când Guvernul vine şi aspiră toate resursele disponibile în piaţă? V-aţi împrumutat şi de la populaţie, pentru că nimeni nu mai are încredere să împrumute acest Guvern. Aţi ajuns să confiscaţi până şi banii companiilor de stat profitabile, care, în loc să investească în tehnologii, sunt condamnate să fie vândute la preţ de fier vechi sau pe un dolar. (…) V-aţi bătut joc şi de peste 3.000 de primari, indiferent de culoarea lor politică, cărora le-aţi furat peste 13 miliarde de lei din excedente, adică agoniseala pentru investiţii realizată în anii trecuţi, şi i-aţi trimis pe aceştia să se împrumute la dobânzi uriaşe ca să plătească facturile la utilităţi. I-aţi păcălit pe aleşii şi funcţionarii din administraţia locală cu majorări de salarii, fără să le daţi şi banii necesari, iar apoi le-aţi spus să se descurce, fiecare după cum poate”, spune moţiunea de cenzură.
Opoziţia critică şi situaţia din Educaţie, apreciind că „toate acţiunile Guvernului PSD-ALDE s-au circumscris acţiunilor de imagine ale miniştrilor şi nicidecum îmbunătăţirii activităţilor didactice şi stimulării performanţei”.
„O vorbă cinică pe care noi am refuzat să o credem suna aşa: ‘Educaţia n-are rost … Guvernul te vrea prost!’. Văd că dumneavoastră aţi îmbrăţişat-o şi acţionaţi în consecinţă. Stau mărturie chiar actele şi faptele Guvernului pe care îl conduceţi. De pildă, Guvernul tot semnează acorduri peste acorduri cu sindicatele din învăţământ, participă la ceremonii şi promite că va curge ‘lapte şi miere’ în toate şcolile. Dincolo de această faţadă, adevărul este cu totul altul: în şcoli nu mai vine nici măcar ‘Cornul şi Laptele’, iar profesorii şi părinţii nu mai cred în promisiuni. Aţi promis 2.500 de creşe şi grădiniţe – şi s-au construit doar două şcoli! Aţi promis generalizarea programului After-School, dar îl tot blocaţi la vot în Parlament! Aţi promis ‘Masă la Şcoală’, dar respingeţi orice iniţiativă legislativă pe acest domeniu! Aţi promis programe de formare pentru viitorii profesori, dar aţi blocat Masteratul Didactic, de fiecare dată când aţi tăiat bani de la educaţie. Vă împodobiţi cu angajamente de hârtie, în timp ce sute de mii de copiii învaţă în şcoli dărăpănate, iar profesorii scot bani din buzunar pentru navetă sau materiale didactice. (…) În acest moment, unul din patru tineri cu vârsta între 15 şi 24 ani este în afara pieţei muncii. 43% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă 15-29 de ani trăiesc în risc de sărăcie. Rata de părăsire timpurie a şcolii este de 26,6% în zonele rurale şi de 17,4% în oraşe mici şi suburbii. (…) Aşa arată învăţământul românesc în anul Centenarului Marii Uniri, sub o guvernare PSD-ALDE: fără direcţie, fără bani, fără viziune şi soluţii, cu tot mai puţini profesori, dar cu 5 miniştri în 2 ani şi cu 1 din 5 copii care nu merge la şcoală niciodată. Aţi pus în funcţii cei mai incompetenţi miniştri ai educaţiei şi ne-aţi condamnat copiii la migraţie! Toate proiectele legate de educaţie au rămas doar pe hârtie”, susţin parlamentarii semnatari ai moţiunii.
Moţiunea mai atrage atenţia că „miniştrii PSD-ALDE nici măcar nu au curajul să treacă pragul unui spital din România, pentru că ştiu foarte clar că, de la uşă, există riscul să se îmbolnăvească, din cauza bacteriilor care mişună nestingherite prin spitale”.
„Moartea pândeşte în spitalele româneşti, de la prunci abia născuţi, până la vârstnici. 23 de bebeluşi au fost infectaţi cu stafilococ auriu multirezistent la antibiotice în maternitatea Giuleşti, închisă acum temporar pentru renovare. Renovările provizorii nu sunt o soluţie pentru infecţiile nosocomiale din spitalele noastre. Situaţia este foarte dramatică, o ştim şi de la medicii din străinătate care s-au îngrijit de victimele incendiului din Colectiv. La trei ani de la Colectiv, după mari promisiuni electorale, avem doar 11 paturi pentru arşi şi niciunul dintre acestea nu este conform standardelor europene moderne. Avem promisiuni electorale pentru alte şase centre de arşi în ţară, care au şi cadrul legal şi banii de la Banca Mondială pentru a fi construite. Azi avem două clădiri finalizate la Iaşi şi la Timişoara, dar complet nefuncţionale, din cauza achiziţiilor întârziate. Celelalte patru există doar pe hârtie. Deşi aveţi bani cu nemiluita în bugetul Uniunii Europene tocmai pentru modernizarea spitalelor existente, pentru construirea de spitale regionale de mare capacitate sau pentru dotări corespunzătoare, nu aţi reuşit nici măcar să întocmiţi nişte proiecte pentru a cere finanţare! În ciuda promisiunilor electorale, guvernul PSD-ALDE, prin cei doi miniştri, Florian Bodog şi Sorina Pintea, a mai ratat o ţintă din programul de guvernare: construirea celor 3 spitale regionale de la Iaşi, Craiova şi Cluj”, se arată în moţiune.
Opoziţia mai susţine că, sub guvernarea PSD-ALDE, România înregistrează cel mai mare deficit de infrastructură din Uniunea Europeană, „fie că vorbim despre autostrăzi, fie că vorbim despre calea ferată, iar în continuare stau nefolosiţi peste 6,8 mld de euro banii europeni din POIM 2014-2020, aflaţi la dispoziţia României”.
„În continuare daţi vina pentru eşecul major de la acest capitol pe birocraţia de la Bruxelles sau pe ‘lenea constructorilor’. Faptul că Autostrada Sibiu-Piteşti, singurul segment lipsă din coridorul IV Pan-european, este la acelaşi stadiu – adică zero – sau faptul că Autostrada Unirii, Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, a fost abandonată şi trecută pe Parteneriat Public-Privat, doar ca să mimaţi preocuparea, este tot vina celor de la Bruxelles? Nu, stimaţi guvernanţi, este doar expresia ticăloşiei voastre care pare să fie nemărginită! Şi asta pentru că nu aveţi niciun interes să implementaţi proiecte majore de infrastructură care să scoată din izolare comunităţi întregi şi care să conecteze regiunile istorice între ele şi, mai departe, întreaga ţară la reţeaua europeană de transport. La capitolul transporturi pe calea ferată suntem la ani lumină distanţă de ceea ce vedem în spaţiul comunitar, iar degradarea continuă a infrastructurii feroviare şi învechirea materialului rulant, adică locomotive şi vagoane, reprezintă constanta acestor ultimi 2 ani. (…) Daţi cu piciorul la banii europeni gratuiţi pentru infrastructură, pentru că nu puteţi cheltui cinstit şi legal aceste sume. De aceea, aţi impus un întreg portofoliu de proiecte de investiţii care să se facă, prin PPP, în mod netransparent şi discreţionar. Incompetenţa acestui Guvern a fost confirmată recent de rectificarea bugetară negativă, prin care Ministerul Transporturilor a pierdut 1,6 miliarde de lei – cea mai mare sumă, un miliard de lei, fiind tăiată de la capitolul Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, susţine documentul.
Parlamentarii Opoziţiei mai susţin că Guvernul „fură bani de la pensionari, pentru a doua oară într-un singur an”.
„Furaţi bani de la pensionari! Mai întâi, atunci când aţi încălcat grosolan legea şi aţi amânat indexarea cu 6 luni, de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018. Tot prin nerespectarea legii, Guvernul taie pentru a doua oară pensiile a peste 5 milioane de români prin amânarea aplicării legii, în anul 2019. Începând 1 ianuarie 2019, PSD-ALDE taie în medie cca. 102 lei pe lună din pensia fiecărui român, drept pe care pensionarii îl aveau prin Legea pensiilor care este încă în vigoare, adică prin indexarea cu 100% creşterea preţurilor şi cu 50% din creşterea salariului mediu brut. (…) La momentul adoptării Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, am spus că PSD-ALDE va face exact pe invers faţă de cum promite. A promis salarii mai mari, iar cea mai mare parte a angajaţilor s-a trezit cu veniturile diminuate. (…) Aţi făcut praf cel mai important principiu care stă la baza sistemului public de pensii – principiul contributivităţii. Aţi creat un val uriaş de aşteptare în rândul pensionarilor, fără să le spuneţi că legea propusă de PSD-ALDE urcă cheltuielile cu pensiile de la 6% din PIB în 2018, la 11% din PIB în 2022”, adaugă moţiunea.
„De bine ce se trăieşte în România, sute de mii de oameni pleacă anual, ca dintr-o ţară măcinată de război”, remarcă parlamentarii Opoziţiei, astfel că în 2022 vom fi mai puţini cu aproape un milion de persoane.
De asemenea, ei spun că „justiţia din România nu este nici despre Dragnea şi nici despre Tudorel, ci despre o societate matură şi dezvoltată, care funcţionează după reguli şi după valori.
„Domnia voastră (n.r.-premierul) NU aţi respectat niciuna dintre obligaţiile asumate în faţa Parlamentului, în temeiul art. 103 din Constituţie! Aţi promis ,,Justiţie în slujba cetăţeanului!’ şi negaţi prin ceea ce aţi făcut independenţa Justiţiei – pe care luptaţi din toate puterile să v-o aserviţi. (…) Aţi adus sute de modificări CPP, CP, legilor justiţiei şi aţi adoptat OUG în dispreţ faţă de Parlament şi Constituţie. Aţi generat zeci de sesizări de neconstituţionalitate admise de către CCR. Normele metodologice nu numai că nu au dispărut, dar nici măcar nu le mai adoptaţi la timp, făcând ineficient procesul legislativ! Nu a existat niciun demers de asanare normativă şi, mai mult decât atât, participarea Ministerului de justiţie la legiferarea prin delegare legislativă a generat o sporire a neîncrederii cetăţenilor în sistemul de drept pozitiv, în stabilitatea şi coerenţa sa. (…) Aţi alocat doar 60% din fondurile necesare pentru continuarea proiectului de investiţii în penitenciare şi de modernizare şi extindere, acolo unde locaţiile permit. Sunteţi în conflict deschis cu personalul din închisori din cauza neplăţii drepturilor salariale şi neasigurarea condiţiilor materiale pentru desfăşurarea activităţilor specifice. (…) Nu aţi consolidat Inspecţia Judiciară, instituţie cu rol important în respectarea independenţei sistemului judiciar, dar şi în menţinerea integrităţii, profesionalismului, imparţialităţii şi responsabilităţii magistraţilor. Dimpotrivă, prin adoptarea OUG nr.77/2018, aţi vulnerabilizat instituţia, aţi făcut-o să pară dependentă de Guvern şi să-şi piardă astfel credibilitatea. (…) Aţi vulnerabilizat poziţia României, la nivel internaţional, prin măsurile luate în domeniul justiţiei, prin legile de modificare a legilor justiţiei, prin încercările de a vă înstăpâni pe Justiţie, de a controla numiri şi revocări ale procurorilor de rang înalt, de a-i controla pe magistraţi. De asemenea, prin modificările pe care le aduceţi legislaţiei penale şi procedural penale – toate aducând atingere luptei împotriva fenomenul infracţional, în mod deosebit luptei împotriva fenomenului crimei organizate şi a corupţiei”, susţine Opoziţia.
Potrivit acesteia, prin întreaga activitate desfăşurată de-a lungul ultimilor doi de ani, prin încercările repetate de a controla Justiţia, prin modificările legislative care tind să facă mai puţin eficientă lupta împotriva fenomenului infracţional, prin afectarea calităţii actului de justiţie, prin încălcarea unor drepturi şi libertăţi ale cetăţeanului, aşa cum este dreptul la un proces echitabil, prin încălcarea obligaţiilor asumate prin Tratatele internaţionale adoptate – premierul a constrâns Parlamentul European să adopte Rezoluţia din 13 noiembrie 2018, cu efecte negative şi asupra poziţiei României în Uniunea Europeană.
„Doamna Viorica Dăncilă trebuie demisă, fiind responsabilă pentru mutilarea legilor justiţiei în scopul subjugării justiţiei de către PSD. Dragnea şi ciracii nu vor nimic mai puţin decât să controleze Justiţia din România, numind şi revocând procurori şi judecători de rang înalt, controlând cariera fiecărui magistrat, controlând pe fiecare prin Inspecţia judiciară, prin Secţia specială de investigare a infracţiunilor din justiţie. Aţi politizat Justiţia prin nesocotirea rolului constituţional al CSM şi prin nesocotirea rolului Constituţional al Preşedintelui ţării în ceea ce priveşte revocarea şi numirea procurorilor de rang înalt. Trebuie să plecaţi, pentru că, în arhitectura constituţională actuală din România, este inadmisibil ca ministrul de justiţie să numească procurorii de rang înalt fără să mai ţină cont de avizul CSM – autoritate garant a independenţei justiţiei – şi fără ca Preşedintele ţării să mai participe la această decizie! Guvernul şi-a pierdut legitimitatea, deoarece independenţa justiţiei este sub permanent asediu! Guvernul trebuie să plece pentru că a susţinut modificarea legislaţiei penale pentru a proteja infractorii şi a pus astfel în pericol toţi cetăţenii oneşti, întreaga ordine de drept din România! Scopul legii penale este grosolan încălcat, drepturile şi interesele noastre legitime sunt puse în pericol!”, susţin semnatarii moţiunii în document.
Opoziţia mai remarcă, referitor la „sărbătorirea cum s-ar fi cuvenit a Centenarului”, că „premierul ar fi avut şansa să contureze un proiect real şi măreţ – proiectul dedicat Marii Uniri, dar s-a limitat la a organiza manifestări lipsite de vlagă, de substanţă şi coerenţă”.
„Aniversarea Marii Uniri ar fi trebuit să fie o preocupare majoră a coaliţiei aflată la putere, aşa cum este evidenţiată şi în programul dumneavoastră de guvernare. Aţi ratat toate măsurile cuprinse în program. Este revoltător că, din cauza unor politici culturale deficitare, România ratează un moment politic de o importanţă extremă, acela de integrare a propriei istorii în marea istorie europeană. Ne apropiem cu paşi repezi de finalul anului 2018 şi ar fi trebuit să avem deja aprobat un buget pentru anul viitor. Nu-l avem încă, deşi nimeni nu a împiedicat Guvernul să respecte termenele din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice. (…) Guvernul Dăncilă va fi demis, iar în locul acestuia vom propune un guvern suplu, european, cu maximum 15 ministere şi maximum 45 de secretari de stat”, spune textul moţiunii.
Semnatarii moţiunii fac în final un apel către colegii din Parlament: „Stimaţi parlamentari. S-a ajuns în momentul în care noi, parlamentarii responsabili, trebuie să spunem cu toţii: Gata! Ajunge! România nu e Belina şi nu o poţi lua pe persoană fizică! România nu poate fi capturată de infractori dovediţi şi de condamnaţi definitiv şi supusă intereselor acestora. Votul favorabil pentru moţiunea de cenzură nu este un vot pentru iniţiatori şi nici un vot pe culori politice! Este un vot pentru România, pentru salvarea ţării din ghearele hoţilor şi ale incompetenţilor, care o storc de resurse şi care sărăcesc populaţia. Daţi dovadă că vă doriţi ca minciuna şi impostura să nu mai aibă ce căuta în politica românească! Dovediţi că vreţi ca anul viitor România să fie reprezentată în Consiliul UE de un guvern şi de miniştri de care să nu ne ruşinăm, iar ţara să fie scăpată de o prăbuşire economică previzibilă!”.
Opoziţia va înregistra vineri moţiunea de cenzură, la Parlament, a anunţat, miercuri, preşedintele USR, Dan Barna.
Sursa – Agerpres