Ascultă Radio România Constanța Live

CSAT se reuneşte în şedinţă; pe ordinea de zi – planul de înzestrare a Armatei pentru perioada 2019 – 2028

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 decembrie 2018, 11:39

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte marţi la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis, printre subiectele care ar urma să se afle pe ordinea de zi numărându-se planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2019 – 2028.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, CSAT urmează să mai discute programul propriu de activitate pentru anul viitor, planul de întrebuinţare a Forţelor Armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în 2019, precum şi Planul Naţional de Priorităţi Informative pentru 2019.

‘În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale’, preciza Administraţia Prezidenţială săptămâna trecută, într-un comunicat.

Tot săptămâna trecută, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat, după ce a fost audiat la comisia de specialitate a Senatului, că este foarte posibil ca la şedinţa CSAT să existe o informare cu privire la conflictul între Rusia şi Ucraina. ‘Este foarte posibil ca în cadrul acestui CSAT să fie nevoie de o informare pe această temă’, spunea el.

Şedinţa CSAT va avea loc începând cu ora 13,00.

Ultima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a avut loc pe 4 septembrie.

Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul slujbei de vineri seară
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 18:10

Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul slujbei de vineri seară

Sicriul papei Francisc va fi sigilat, vineri seară, în cadrul unui ritual liturgic desfășurat la bazilica Sfântul Petru de la Vatican, transmite...

Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei Francisc va fi închis în cadrul slujbei de vineri seară
Ministerul Muncii: Programul național de susținere a natalității, aprobat pentru 2025
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:49

Ministerul Muncii: Programul național de susținere a natalității, aprobat pentru 2025

Guvernul României a aprobat, joi, continuarea și în 2025 a Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor...

Ministerul Muncii: Programul național de susținere a natalității, aprobat pentru 2025
buletin vot alegeri aep
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:47

ALEGERI PREZIDENȚIALE: În județul Constanța, procesul electoral se va desfășura în 563 de secții de votare. În aceeași zi sunt alegeri locale parțiale pentru primar din comuna Limanu

Instituția Prefectului – Județul Constanța, alături de autoritățile abilitate, continuă  activitățile necesare organizării și...

ALEGERI PREZIDENȚIALE: În județul Constanța, procesul electoral se va desfășura în 563 de secții de votare. În aceeași zi sunt alegeri locale parțiale pentru primar din comuna Limanu
Olimpiada Națională de Limba Engleză are loc la Tulcea
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:37

Olimpiada Națională de Limba Engleză are loc la Tulcea

În perioada 24-28.04.2025, municipiul Tulcea găzduiește Olimpiada Națională de Limba Engleză, un eveniment de amploare, care reunește 626 de...

Olimpiada Națională de Limba Engleză are loc la Tulcea
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 16:35

În perioada 24-30 mai 2025, ANPC vine pe litoral într-o amplă acțiune de consiliere și prevenție

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că, în perioada 24-30 mai 2025, se va afla pe litoralul Mării Negre...

În perioada 24-30 mai 2025, ANPC vine pe litoral într-o amplă acțiune de consiliere și prevenție
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 15:34

Mila 23 — între tradiție, natură și turism lent. Interviu cu Teodor Frolu

Astăzi vă invităm într-o călătorie spre inima Deltei Dunării, la Mila 23. Satul pescăresc dintre ape a obținut recent locul al doilea în...

Mila 23 — între tradiție, natură și turism lent. Interviu cu Teodor Frolu
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 15:28

Între ape și povești, Mila 23 își așteaptă oaspeții

Pe canalele Deltei, primăvara aduce pelicani, lebede, egrete și… turiști. La Mila 23, gazdele locului se pregătesc de oaspeți cu tot ce au mai...

Între ape și povești, Mila 23 își așteaptă oaspeții
Actualitate joi, 24 aprilie 2025, 15:17

Județul TULCEA: O casă din localitatea Alba a fost cuprinsă de foc

UPDATE Reprezentanții ISU Tulcea au anunțat că o lumânare lăsată nesupravegheată este cauza probabilă de producere a incendiului. În aceste...

Județul TULCEA: O casă din localitatea Alba a fost cuprinsă de foc