TULCEA: 100 de voluntari au fost premiaţi de Direcţia Judeţeană de Sport
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 decembrie 2018, 17:20
Circa 100 de voluntari din judeţul Tulcea au fost premiaţi, sâmbătă, la Teatrul Jean Bart din municipiu, în timpul Galei voluntarului tulcean organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST).
‘Voluntarii sunt o pasăre atât de rară în societatea asta mercantilă. Sunt un exemplu şi noi îi preţuim. Să încerci să schimbi ceva în societate şi să nu ceri nimic pentru asta este remarcabil’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul DJST, Liviu Urlih.
Instituţia statului a avut pentru acest eveniment un buget de 7.000 de lei, mai mic cu circa 3.000 de lei decât cel de anul trecut.
‘De mai mulţi ani, numărul asociaţiilor neguvernamentale care participă la acest eveniment este constant. Cred că societatea noastră are nevoie de mai mulţi voluntari şi de implicarea asociaţiilor’, a mai spus directorul Urlih.
Fiecare din cei aproape 100 de voluntari premiaţi au primit diplome şi tricouri din partea DJST, ei fiind propuşi de cele 20 de asociaţii neguvernamentale şi fundaţii din care fac parte, potrivit sursei citate.