Prognoza pentru luna decembrie. Nu scăpăm de viscol, în special pe zona Dobrogei
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 decembrie 2018, 17:32
Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice, precum ninsoare, care, asociată cu intensificări ale vântului, va determina producerea viscolului, fenomen ce va avea loc cel mai frecvent în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei, dar şi ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni şi, mai rar, lapoviţă şi ploaie, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius faţă de ultima lună de toamnă.
Din datele înregistrate în perioada 1961 – 2017 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM, se constată că în luna decembrie valori pozitive ale temperaturii se înregistrează pe suprafeţe mai extinse doar în sudul şi în vestul ţării, precum şi în Dobrogea astfel: cele mai mari, de peste 2 grade, sunt specifice litoralului şi Depresiunii Oraviţa, iar cele cuprinse între 0 şi 2 grade caracterizează Dobrogea, Bărăganul, Lunca Dunării, dealurile şi câmpiile din vestul ţării. Valori negative, de minus 2 – 0 grade Celsius, se regăsesc în Moldova, centrul Podişului Transilvaniei, Maramureş, Dealurile Subcarpatice, precum şi la altitudini mai joase din Carpaţii Occidentali.
Temperatura scade la circa minus -4 – minus 2 grade în depresiunile din estul Transilvaniei. În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de minus 6 – minus 4 grade, cu extindere mare în Carpaţii Orientali, dar şi în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, coboară sub -6 C.
Invaziile maselor de aer rece continental polar sau arctic determină ca adesea nopţile să fie deosebit de geroase. De altfel, temperaturile minime absolute ale acestei luni au coborât frecvent sub -20 grade, de exemplu în anii: 2002, 1998, 1996, 1948, 1927,1902 etc.
Temperatura minimă absolută din decembrie în România este -34,5 grade, înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 25 decembrie 1998. La Bucureşti, minima absolută este de -26,4 grade, înregistrată în 22 decembrie 1927, la Bucureşti-Filaret.
Chiar şi în decembrie, dar mai rar, pătrund până în zona ţării noastre mase de aer tropical ce produc creşteri spectaculoase ale valorilor termice. În astfel de condiţii sinoptice se pot înregistra temperaturi maxime ridicate, neobişnuite pentru această lună, peste 15-20 de grade, aşa cum s-a întâmplat în anii 1989, 1985, 1960, 1957, 1903 etc.
Temperatura maximă absolută a lunii decembrie în România este 23,4 grade şi a fost înregistrată la Câmpina în data de 5 decembrie 1985. La Bucureşti, maxima absolută este de 20,8 grade, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, în data de 3 decembrie 1903.
Regimul precipitaţiilor este caracterizat de cantităţi medii lunare mai ridicate în partea vestică a ţării ca urmare a aportului de aer umed venit dinspre Mediterana şi mai scăzute, în medie cu 10 – 20 l/mp, în cea estică. Cele mai mici valori, sub 30 l/mp, caracterizează Podişurile Moldovei, Bârladului, Târnavelor, precum şi Depresiunea Braşovului şi, parţial, Delta Dunării. În estul Câmpiei Române, sudul Moldovei, Dobrogea şi mare parte din Podişul Transilvaniei precipitaţiile ating 30 –
40 l/mp, iar pe măsură ce înaintăm spre vest cantităţile de precipitaţii cresc în medie la 40 – 50 l/mp în vestul şi centrul Câmpiei Române şi în Câmpia de Vest şi, la peste 50 l/mp, în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali unde, pe areale restrânse, cantităţile depăşesc chiar 75 l/mp.
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din decembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 349,4 l/mp, la Stâna de Vale, în anul 1993.