FC Viitorul a urcat pe locul al doilea după victoria cu Dinamo
Publicat de Claudiu Dobrescu, 1 decembrie 2018, 23:17
FC Viitorul a disputat în această seară la Ovidiu partida cu Dinamo București din etapa a-XVII-a a Ligii I la fotbal și a învins categoric, fiind acum pe locul al doilea în clasament cu 32 de puncte.
La pauză scorul a fost 2-1 pentru gazde, iar în final, FC Viitorul s-a impus cu 4-1.Scorul putea fi 5-1 dacă Alexandru Mățan nu rata în ultimele secunde din prelungiri, o lovitură de la 11 metri.Din minutul 33, oaspeții au jucat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Alexandru Olteanu care a primit al doilea cartonaș galben.
Pentru FC Viitorul au marcat: Denis Drăguș (min.4), Ianis Hagi (minutele 37 și 90), Vlad Achim (min.77), iar pentru Dinamo a înscris Mattia Montini (min.13) când scorul era 1-0.
Cel mai bun jucător al meciului a fost Ianis Hagi, căpitanul echipei constănțene, care s-a remarcat prin cele două goluri, dar și prin șuturile bune de la semidistanță.