CSM București joacă în optimile de finală ale Cupei Challenge
Publicat de Claudiu Dobrescu, 28 noiembrie 2018, 06:59
Echipa CSM Bucureşti va înfrunta formația din Cehia, HC Dukla Praga, în optimile de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin, potrivit tragerii la sorţi efectuate ieri la Viena.
Prima manşă se va juca la 9 sau 10 februarie, în deplasare la Praga, iar returul va avea loc la Bucureşti, o săptămână mai târziu. În turul al treilea preliminar al competiţiei, handbalistii echipei bucurestene au trecut de echipa cipriotă Parnassos Strovolou cu 32-24 şi 47-14, ambele victorii fiind obţinute la Bucureşti.
În schimb, Dukla Praga a eliminat echipa lituaniană Kauno Azuolas-KTU Kaunas, după dubla manșă, 27-20 şi 28-28.