Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Calendarul zilei – 23 noiembrie

Publicat de Codrin RAITA, 23 noiembrie 2018, 06:00 / actualizat: 23 noiembrie 2018, 11:32

EVENIMENTE INTERNE

 

– Culte, Biserică

* Vizita Sanctităţii Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în România, cu ocazia Zilelor Sfinţirii Catedralei Naţionale

 

– Juridic

* Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru astăzi procesul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, contestă decizia Instanţei supreme de a nu aplica noile reglementări privind formarea completurilor de cinci judecători

 

– Social

* Zalău: Are loc gala caritabilă Balul Rotary Zalău 2018, pentru strângerea de fonduri pentru finalizarea reabilitării Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din satul Bădăcin (jud. Sălaj) – ora 19:00, la Brilliant Parc, Str. George Coșbuc nr. 1

 

– Cultură

* Programul celei de-a IV-a ediții a Festivalului „RadiRo”, singurul eveniment dedicat orchestrelor radio din Europa și din lume, produs și organizat de Radio România şi desfăşurat în perioada 18 și 25 noiembrie:

  • ora 19:00 – Concert susţinut de BBC Philharmonic Orchestra, dirijor Ben Gernon, solist Kristóf Baráti – vioară – la Sala Radio
  • ora 19:00 – Concert susţinut de Marilyn Mazur & Danish Radio Big Band – la Sala Auditorium a MNAR. Dirijor: Miho Hazama

* Muzeul „Victor Babeș”, din componența Muzeului Municipiului București, reintră începînd de astăzi în circuitul muzeal (prima etapă: restituirea valorii memoriale – mobilier, cărți și artă decorativă, precum și o restituire a atmosferei de lucru și de familie), refăcut după o perioadă în care a fost închis pentru reamenajare. A doua etapă se va finaliza anul viitor și se va focaliza pe recuperarea muzeală a activității științifice a lui Victor Babeș

* Ultimile două reprezentaţii ale concertului „Săftița” (Balkanic Project de Marius Mihalache), sub egida programului TNB Parateatral – Muzică – ora 20:00, la Teatrul Național Bucureşti, în Sala Studio (23 şi 24 nov.)

* Premiera filmului „Un om la locul lui”, regizor Hadrian Marcu, o adaptare liberă după romanul „Firesc”, scris de Petru Cimpoeșu

* Are loc Gala de Deschidere a „Zilelor Filmului German”, ediţia XIII – ora 19:00, la Cinema Elvire Popesco (23 – 29 nov.)

* Călăraşi: Se desfăşoară Festivalul Național – Concurs de Muzică Folk „Chitara Dunării”, ediţia a X-a (23 – 25 nov.)

 

– Sport

* Timişoara: Simona Halep, este distinsă cu titlul de Doctor Honoris Causa „Beneficiorum Publicorum”, numărul 1 mondial în tenis, o adevărată personalitate și un ambasador de prim rang al României în lume, de către Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). Titlul de Doctor Honoris Causa „Beneficiorum Publicorum” este modalitatea prin care UVT recunoaște public meritele și contribuțiile majore la creșterea prestigiului României în lume

* Pe 23 şi 24 noiembrie are loc „Trofeul Carpaţi”, la handbal feminin pentru senioare; cinci jucătoare din lotul Serbiei joacă în campionatul României pentru Trofeul Carpaţi. Programul zilei:

  • ora 16:00 – România B – Rusia – la Sala Polivalentă
  • ora 18:30 – România – Serbia – la Sala Polivalentă

 

– Diverse

* Floreşti, jud. Cluj: GD Events, împreună cu Primăria şi Consiliul Local Florești, organizează în perioada 23 noiembrie 2018 – 3 ianuarie 2019, prima ediție a „Satului lui Moș Crăciun” din comuna Florești. „Satul lui Moș Crăciun” va fi amplasat în Parcul Tăuți (Str. Tăuțiului), pe o suprafață de aproximativ 20000 de metri pătrați, foarte aproape de liziera pădurii. „Satul lui Moș Crăciun” va fi deschis zilnic, între orele 11:00-22:00, iar pe lângă zonele tematice, va găzdui zilnic concerte live, spectacole de teatru, precum și o expoziție de obiceiuri și tradiții de iarnă din diverse zone etnografice ale României

 

– S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie

* Acum 1484 de ani (534), Pisistrate (c. 600-527 î. Hr.), tiran al Atenei, organiza primele reprezentaţii de teatru. Aceasta este, potrivit istoricilor, ziua în care s-a născut tragedia greacă. Potrivit lui Aristotel, tragedia s-a născut din ditiramb, din cântul liric cântat în cinstea lui Dionysos de un cor ciclic dansând în jurul unui altar al zeului. Numele tragedie (cântecul ţapilor) vine de la cuvântul „tragos” (ţap). Coriştii, purtând măşti în chip de ţap, înfăţişau făpturi legendare, prieteni ai lui Dionysos. Elementul dramatic, dialogul, a apărut în momentul în care unul dintre corişti s-a desprins din grup, răspunzându-i prin cuvinte atribuite zeului, astfel apărând pentru prima dată actorul. Evenimentul este legat de numele poetului Thespis, primul actor care a jucat un personaj pe o scenă. În istoria teatrului, se consideră că Thespis ar fi inventat primul actor, tragedia fiind completată de Eschil şi Sofocle. Tot lui Thespis îi este atribuită şi apariţia turneelor, fiind primul care a pornit la drum prin mai multe oraşe greceşti

* Cu 308 ani în urmă (1710), în Moldova, avea loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir (până la 11.VII.1711). A mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie). Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică. La 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin). Programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană. După înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I

* În urmă cu 129 de ani (1889), era instalat, în clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, primul tonomat cu fise din lume, creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee că un aparat poate încânta clienţii cluburilor cu şlagărele vremii, contra cost. Strămoşul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, căruia i-au fost ataşate iniţial patru tuburi prin care ascultătorii puteau auzi muzica produsă de aparat, numai după ce introduceau fiecare câte o monedă. Aparatul putea reproduce o singură melodie, iar pentru a asculta o nouă piesa melomanii erau nevoiţi să aştepte câteva zile, până când proprietarul schimba cilindrul fonografului. Aparatul a fost numit iniţial „nickel-in-the-slot player”, pentru că melodiile puteau fi ascultate numai după introducerea unei monede (nickel) în fanta aparatului (slot). Cum amplificatorii nu erau încă inventaţi pe vremea aceea, ascultătorii erau nevoiţi să se adune în jurul aparatului şi să-şi asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape. Mai târziu, tonomatele au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de „juke-box”

* Acum 102 ani (1916), în timpul Primului Război Mondial, armatele germano-austro-ungare, conduse de feldmareşalul von Mackensen, ocupau Bucureştiul, iar trupele germane ocupau Ploieştiul (23.XI/6.XII)

* Acum 78 de ani (1940), generalul Ion Antonescu, șeful Statului Român, parafa, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia și Japonia. Din partea României, semnarea Pactului Tripartit era un act prin care se încerca protejarea țării în fața agresiunilor URSS şi avea un caracter defensiv, având rolul de a cimenta alianța statelor semnatare în fața unor eventuale agresiuni din partea altor state. Pactul a fost considerat în epocă și un avertisment transmis SUA pentru a rămâne neutre în războiul care se prefigura. Cei trei parteneri își recunoșteau reciproc sferele de influență și se obligau să-și asigure ajutor reciproc din punct de vedere politic, economic și militar în cazul în care oricare dintre ele ar fi atacate de o putere cu care nu era deja implicată în război, cu excepția URSS. Pactul Tripartit a fost semnat de Ungaria (20 noiembrie 1940), România (23 noiembrie 1940) şi Slovacia (24 noiembrie 1940). Bulgaria a semnat pactul pe 1 martie 1941, înainte de intrarea trupelor germane în țară. Ultima țară care a semnat Pactul a fost Iugoslavia, pe 25 martie 1941

* Cu 21 de ani în urmă (1997) România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

 

– „Ziua Economiştilor din România”; semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, la 23.XI/5.XII.1843 ( – 175 de ani), la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema ”Despre importanţa economiei politice”; marcarea acestei zile a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România/AGER

 

– 1898: S-a născut inginerul Constantin N. Dinculescu; a condus lucrările de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990) – 120 de ani

 

– 1905: S-a născut Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (m. 1970)

 

– 1921: S-a născut episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1996)

 

– 1923: A murit (s-a sinucis) Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (n. 1883) – 95 de ani

 

– 1925: S-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai renumiţi părinţi mărturisitori din temniţele comuniste, disident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului; arestat între anii 1948 şi 1964 pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington)

 

– 1933: S-a născut Stancu Ilin, istoric literar şi editor – 85 de ani

 

– 1935: S-a născut Dan Marţian, om politic, membru fondator al FSN (Frontul Salvării Naţionale – decembrie 1989) şi copreşedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – ianuarie 1990); primul preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1989 (1990 -1992) (m. 2002)

 

– 1935: A murit poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (n. 1862)

 

– 1939: S-a născut Zaharia Sângeorzan, critic şi istoric literar (m. 2002)

 

– 1948: S-a născut Grete Tartler, poetă, diplomată și traducătoare (atât din germană, daneză și engleză, cât și din arabă clasică); preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică – 70 de ani

 

– 1949: A murit scriitorul Carol Ardeleanu (n. 1883)

 

– 1953: S-a născut Lucian Perţa, poet şi publicist – 65 de ani

 

– 1953: A murit I.[lie] E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de ”Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888) – 65 de ani

 

– 1956: A murit Jean Alexandru Steriade, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1880)

 

– 1971: A murit prozatorul Ury Benador (pseudonimul lui Simon Moise Grinberg) (n. 1895)

 

– 1972: S-a născut Daniel David, psiholog, profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; unul din cei mai cunoscuţi psihologi/psihoterapeuţi din spaţiul public şi profesional românesc; a fondat, în anul 2004, International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapies and Applied Mental Health, un institut de referinţă la nivel internaţional

 

– 2012: A murit interpretul de muzică populară Achim Nica; supranumit de Ion Dolănescu „tatăl doinei bănăţenilor” (n. 1930)

 

– 2017: A murit actriţa de teatru, film și televiziune Stela Popescu, ”doamna comediei româneşti”; a realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel (n. 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Copenhaga: Ministrul ungar al afacerilor externe și comerțului, Peter Szijjarto, vizitează Danemarca

 

– Lisabona: Președintele angolez, João Manuel Gonçalves Lourenço vizitează Portugalia (23 – 24 nov.)

 

– Paris: Expoziția „Michael Jackson: Pe perete” reunește lucrările a mai mult de 40 de artiști care i-au folosit imaginea în arta lor (23 nov. 2018 – 14 feb. 2019)

 

– Abidjan, Coasta de Fildeș: Festivalul de Electronică și joc video din Abidjan (FEJA) (23 – 25 nov.)

 

– Strasbourg: Târg de Crăciun (23 nov. – 30 dec.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1754: S-a născut Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii (m. 1807)

 

– 1760: S-a născut François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (m. 1797, a fost executat)

 

– 1804: S-a născut Franklin Pierce, militar și politician american, al 14-lea președinte a Statelor Unite ale Americii între anii 1853-1857 (m. 1869)

 

– 1826: A murit astronomul german Johann Elert Bode; a stabilit o lege empirică pentru calculul distanţelor de la planete la Soare (n. 1747)

 

– 1837: S-a născut Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 (m. 1923)

 

– 1859: S-a născut William H. Bonney (cunoscut sub numele de „Billy the Kid”), renumit bandit american, despre care legenda spune că ar fi ucis prima dată la vârsta de 12 ani şi ar fi împuşcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit 21 de ani (m. 1881)

 

– 1869: S-a născut Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez; a contribuit la apariția și dezvoltarea cinematografului vorbit, fiind primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1898) (m. 1942)

 

– 1876: S-a născut Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol (m. 1946)

 

– 1888: S-a născut actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup ”Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1964) – 130 de ani

 

– 1897: S-a născut Nirad Chaudhuri, scriitor indian şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; a trăit mulţi ani în Marea Britanie (m. 1999)

 

– 1916: S-a născut actorul de film britanic Michael Gough (m. 2011)

 

– 1928: S-a născut Pierre Étaix, mim, actor, scenarist şi regizor de film francez (m. 2016) – 90 de ani

 

– 1930: S-a născut poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (m. 2015)

 

– 1933: S-a născut compozitorul, dirijorul, muzicologul și profesorul polonez Krzysztof Penderecki – 85 de ani

 

– 1935: S-a născut Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) (m. 2014). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 10 noiembrie 1935

 

– 1941: S-a născut Franco Nero, actor, scenarist, regizor şi producător italian de film

 

– 1945: S-a născut pianista gruzină Elisabeth Leonskaja, stabilită la Viena, din 1978

 

– 1959: S-a născut Maxwell Caulfield, actor britanic

 

– 1974: A murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin)

 

– 1976: A murit André Malraux, romancier, eseist şi om politic francez (n. 1901)

 

– 1979: A murit actriţa Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului al XX-lea (n. 1911, la Bombay/India)

 

– 1991: A murit actorul german de origine poloneză Klaus Kinski (n. 1926)

 

– 1992: S-a născut Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus), cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană; fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus

 

– 1995: A murit (la Los Angeles, unde se stabilise) Louis Malle, regizor de film, actor, scenarist şi producător francez; şi-a început cariera sub auspiciile Noului Val Francez (n. 1932). NOTĂ: Site-ul www.cinemagia.ro dă ca dată a morţii 24.XI.1995

 

– 2006: A murit actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (n. 1930)

 

– 2010: A murit Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (n. 1937)

 

– 2011: A murit soprana catalană Montserrat Figueras; s-a consacrat interpretării unui repertoriu vocal foarte vast din epocile medievală, renascentistă şi barocă (n. 1942)

 

– 2012: A murit José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (n. 1929)

 

– 2012: A murit Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (n. 1931)

 

– 2015: A murit economistul american Douglass North, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1993, împreună cu Robert W. Fogel (n. 1920)

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie