Vernisaj dedicat Centenarului, la Constanța | Martirii Marii Uniri – Destinele unei generații de excepție
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 13 noiembrie 2018, 15:13
Marea Unire din 1918 a fost și rămâne, după opinia celor mai mulți istorici, actul cel mai sublim al voinței naționale care a marcat istoria și destinul poporului român. „Măreția ei – remarca istoricul Florin Constantiniu – stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii națiuni române, realizată într-un elan țâșnit cu putere din străfundurile conștiinței unității neamului, un elan controlat de fruntașii politici pentru a-l călăuzi cu inteligenta politică remarcabilă spre țelul dorit”.
Sâmbătă, 17 noiembrie, 2018, de la ora 11.30, la Galeria de Artă „ Virgil Coman” se va desfășura vernisajul expoziției foto-documentare „ Martirii Marii Uniri. Destinele unei Generații de Excepție”, care își propune să prezinte contribuţia elitelor la înfăptuirea României Mari, ilustrată prin 18 personalităţi care au supravieţuit celui de-al Doilea Război Mondial şi care au avut parte, totodată, şi de un destin tragic, fiind oameni închişi, ostracizaţi în închisorile comuniste.
Expoziţia „ Martirii Marii Uniri. Destinele unei Generații de Excepție”organizată de Asociaţia Identitate Culturală Contemporană (AICC) și Asociația Culturală Wild Art, prezentată pe simezele galeriei din pasaj, Galeria de Artă „ Virgil Coman” cuprinde „fapte şi evenimente puţin cunoscute despre înaintaşii noştri care au jucat un rol crucial în evenimentele premergătoare unirii sau chiar în momentele fierbinţi ale proclamaţiilor Unirii, așa cum a afirmat istoricul Mihai-Liviu Floroiu, coordonatorul expoziţiei.
Scopul expoziţiei este de a prezenta într-o formă ştiinţifică, accesibilă şi concisă, prin mijloace moderne de atragere a publicului, biografiile şi gândirea politică a personalităţilor emblematice care au avut un rol fundamental la construcţia Marii Uniri.
Prezența expoziției „ Martirii Marii Uniri. Destinele unei Generații de Excepție”in Galeria de Artă „ Virgil Coman” relevă visul anului 1918, destinele unor oameni care au reușit să înfăptuiască România Mare, într-un mod pe cat de tulburător și dramatic pe atat de măreț. Parteneriatul cu Asociaţia Identitate Culturală Contemporană, realizat prin Inomar Cluster reprezintă o onoare și un mare căștig pentru Galeria de Artă „ Virgil Coman” și comunitatea constănțeană (Laura Stroe, președinte Asociația Culturală Wild Art)
La vernisajul expoziției „ Martirii Marii Uniri. Destinele unei Generații de Excepție” vor cânta copiii minunați ai corului Callatis al Centrului de Formare și Perfecționare Vocal-Instrumentală Mangalia, îndrumați de profesorul Traian Broască.
La eveniment va fi prezentă și comunitatea armânilor din Constanța prin Ansamblul de Dansuri Tradiționale Iholu, care promovează identitatea și valorile armânilor prin muzică și dans.
Alături de generaţia de martiri făuritori ai Marii Unirii, la care ne întoarcem astăzi prin expoziția de foto-documente, vor fi prezenți Laura Stroe, președinte Asociația Culturală Wild Art, Dan Ferariu, vicepreședinte Asociația Culturală Wild Art, Florin Pîrlea, inițiatorul acestui proiect, Mihai Floroiu, istoric și coordonator al proiectului, Stănică Enache, președinte al Clusterului Inomar, reprezentanți ai partidelor politice, administrației și comunității constănțene.
Vernisajul expoziției „ Martirii Marii Uniri. Destinele unei Generații de Excepție” reprezintă oportunitatea de a le aduce martirilor Marii Uniri un omagiu și o recunoștință pentru sacrificiul depus pentru libertate , unitate, demnitate națională și pentru realizarea României Mari.
Expoziţia poate fi vizitată la Galeria de Artă „ Virgil Coman”până pe 15 decembrie, 2018.