Atenție, șoferi! Restricții de circulație în următoarele zile pe 3 străzi din Tomis Nord
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 8 noiembrie 2018, 14:29
Primăria Municipiului Constanța, prin S.C. Confort Urban, a început joi dimineață lucrări de reabilitare a carosabilului pe strada Badea Cârțan.
Utilajele au frezat mai multe porțiuni de drum deteriorate, iar în urma acestor lucrări se va turna un covor asfaltic nou. Aceleași activități vor fi efectuate în zilele următoare și pe strada Tulcei, dar și pe o porțiune din strada Ștefăniță Vodă.
Traficul rutier în zonele în care se efectuează activitățile de frezare și asfaltare va fi restricționat parțial, iar în anumite intervale orare, tronsoanele de drum pe care se va lucra vor fi închise complet circulației autoturismelor.
Participanții la trafic sunt rugați să circule cu prundență în zonele în care se intervine pentru reabilitarea carosabilului.