Alte trei echipe calificate aseară în sferturile Cupei României la fotbal
Publicat de Claudiu Dobrescu, 1 noiembrie 2018, 07:48
Meciurile din optimile Cupei României la fotbal au continuat aseară.
CS Mioveni a fost învinsă pe teren propriu cu 5-0 de Sepsi OSK Sf. Gheorghe, echipă care obține astfel calificarea în sferturile de finală.
FC Universitatea Cluj a condus-o cu 3-0 pe Astra Giurgiu, dar echipa oaspete a egalat, iar în prima repriză de prelungiri a marcat și s-a calificat cu scorul final 4-3.
În ultima partidă de aseară, CFR Cluj s-a impus cu 1-0 în confruntarea cu Gaz Metan Mediaș.Astăzi se dispută ultimele două partide.
AFK Csikszereda – Dinamo Buc, de la ora 19:00 (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus)
Dunărea Călărași – FCSB, de la ora 21:45 (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus).
Marți seară s-au calificat: FC Hermannstadt, CS U Craiova si FC Viitorul.