N. Nicolai: Din perspectivă tehnică, România este pregătită să preia președinția rotativă a CE
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 28 octombrie 2018, 15:07
Eurodeputatul ALDE Norica Nicolai este de părere că România este pregătită, din punct de vedere tehnic, să preia preşedinţia Comisiei Europene la începutul anului viitor.
Aceasta susţine că experţii României au preluat cele 175 de dosare care-i revin României pentru perioada cât va deţine preşedinţia rotativă a CE.
Prezentă la Constanţa aceasta a atras atenţia, ieri, că „noi nu suntem pregătiţi din punct de vedere al maturităţii politice”:
„De regulă, toate statele membre, în perioada președinției lor, n-au culoare politică. Toți eurodeputații, liderii partidelor, șefii de stat și de guvern, lucrează împreună, fără să vină la Bruxelles și să-și pună poalele în cap vizavi de teme politice interne. Este nevoie de un consens și de mai mult bun simț“, este de părere europarlamentarul ALDE.
Norica Nicolai a spus că partidele politice ar trebui să se întâlnească şi să cadă de acord asupra priorităţilor deoarece cele 175 de dosare nu vor putea fi soluţionate şi finalizate deoarece multe dintre ele sunt foarte dificile.
Aceasta a ţinut să precizeze că România nu va fi relevantă nici în ceea ce priveşte Brexit-ul şi nici în ceea ce priveşte bugetul UE.
Redactor: Dana LEBED