Iancu Guda, președintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România: „Semnele unei viitoare recesiuni au început deja să apară“

Publicat de , 26 octombrie 2018, 12:35
Pentru cine știe că, după 10 ani de creștere, vine o perioadă de recesiune, împlinirea unui deceniu de la criza din 2008 nu este tocmai un motiv de sărbătorire. Iar semnele unei viitoare recesiuni au început deja să apară, avertizează Iancu Guda, președintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).
- Reporter: Monica Comșa
„Semnalele sunt evidente pentru cine are ochi să vadă și urechi să audă! În 2017 am crescut cu 7% PIB real, anul acesta vom crește cu maximum 4%. Deci, iată un prim semnal: decelerarea ritmului de creștere. Înseamnă că după creșterea accelerată în 2017, vine creștere mai temperată în 2018. Un alt semnal este creșterea istorică, pe ultimii 8 ani n-am avut atât de mare deficitul fiscal: 15 miliarde de lei pe primele 8 luni, de trei ori mai mult decât anul anterior. Au fost creșteri de salarii enorme (24 % în sectorul public), ajutoare sociale umflate cu 14%. Dacă te duci cu trei ani în urmă, salariile au crescut cu 50%, imposibil să poți gestiona așa ceva pe termen lung. Statul român, cu venituri sub cheltuieli, an de an are cheltuieli și mai mari, în timp ce venituri publice raportate la PIB sunt la nivelul minim din ultimii 25 de ani, respectiv doar 26%. Deci un al doilea semnal: triplarea deficitului fiscal ceea ce duce la creșterea costului de finanțare a statului român care, practic, s-a triplat. Mergând mai departe pe firul logic cu semnele care indică apropierea unei noi recesiuni: creșterea dobânzilor. ROBOR la 3 luni s-a triplat față de anul trecut pentru că avem impresiuni inflaționiste. România înregistrează în primele 8 luni ale acestui acest an o inflație medie de 5,1%, cea mai ridicată din Uniunea Europeană, de două ori peste media UE. Iar lumea simte când se duce la magazin, vede că la cartofi plătește 22% mai mult, la ouă 10% mai mult, legume și fructe 12%, carne 5%. Avem inflație foarte mare, prețurile crescu foarte mult! De ce? Pentru că s-a transmis de la stat la privat presiunea pe salarii“, spune Iancu Guda, președintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.
De asemenea, recenta scădere bruscă a burselor a provocat panică și au fost multiple voci care au avertizat asupra semnelor interne, dar și internaționale ale unei noi crize economice. Totuși, deși evenimentele de pe Wall-Street, chiar și după 10 ani, tot ne dau fiori reci, analiștii spun că scăderea vine după o perioadă de creștere, dar bilanțul rămâne pe plus.