Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 26 octombrie

Calendarul zilei – 26 octombrie

Publicat de Codrin RAITA, 26 octombrie 2018, 06:00 / actualizat: 26 octombrie 2018, 11:50

EVENIMENTE INTERNE

– Uniunea Europeană

* Biroul Parlamentului European în România organizează „Forumul democraţiei europene” – ora 10:00, la sala Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Evenimentul marchează încheierea celei de-a IV-a ediţii a proiectului „Promotori pentru democraţie europeană” şi, totodată, debutul campaniei instituţionale de promovare a importanţei participării la alegerile europene din 26 mai 2019. Forumul va reuni peste 200 de tineri din întreaga ţară interesaţi de politicile la nivel european, de activitatea Parlamentului European, dar şi de modalităţile prin care se pot implica pentru a crea legături între comunităţile lor şi instituţiile europene

– Culte, Biserică

* Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, se va desfășura în perioada 25 – 29 octombrie. Programul zilei:

  • ora 9:30 – Sfânta Liturghie săvărşită la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală

 

– Organizaţii

* Sinaia: Se desfăşoară cea de- a doua ediție a Dezbaterilor de la Sinaia organizate de  Fundația Alexandrion (26 – 27 oct.) – la Hotelul New Montana din Sinaia. Tema ediției este „Economia Estului. Postausteritatea și perspectivele”

 – Economic

* Constanţa: Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa organizează Târgul de Produse şi Servicii Eco, Bio, Naturale, Wellness, Spa și Sport, denumit „Exponatura – trăieşte sănătos” – la Vivo Constanţa, Bd. Aurel Vlaicu nr. 220 (26 – 28 oct.)

– Istorie

* Constanţa: Peste 100 de istorici, academicieni şi cercetători, care vor susţine mai multe conferinţe, dezbateri, mese rotunde și simpozioane sub semnul Centenarului, între 26 şi 28 octombrie şi pe 14 noiembrie. Gazda manifestării cultural-ştiinţifice „Marea Unire de la Marea Neagră”, şi 140 de ani de la alipirea Dobrogei la România, totodată şi partener în proiect, este Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa

 – Cultură

* Concertul Orchestrei Naţionale Radio, dirijate de Ryan Bancroft cu participarea pianistului Horia Mihail, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio într-un concert Beethoven – ora 19:00, la Sala Radio

* Are loc Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) organizată de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), în cadrul Festivalului Național de Teatru, ediția cu numărul al-V-lea – ora 10:00, la Biblioteca Națională a României, Bd. Unirii nr. 22, sector 3 (Intrarea se face prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, Bd. Mircea Vodă). Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC)  urmărește să promoveze și să dezvolte comunitatea managerilor instituțiilor publice de cultură la nivel național

* Evenimentul „Cine caută, găseşte!”, un talcioc de carte cu numeroase cărţi şi reviste de limbă maghiară, care pot fi luate gratuit – între orele 10:00-22:00, la Biblioteca Institutului Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti

* La cea de-a 28-a ediție a Festivalului Naţional de Teatru (19 – 29 oct.) au loc următoarele lansări de carte – ora 19:00, HUB FNT, sala Cinetic. Parteneri de Tradiţie:Societatea Română de Radiodifuziune

  • „Abraxas (în rolul Omului – Horaţiu Mălăele)”, album apărut cu sprijinul Neste Group, autori Adrian Nuţă, Amalia Cioabă, 2018
  • „HoARTiu Mălăele” de Horațiu Mălăele, Editura Art 2018

* În perioada 26 – 28 octombrie, Universitatea Națională de Muzică București (UNMB) și Asociația Harpiștilor din România (AHR) organizează a III-a ediție a Festivalului de Harpă București (FHB). În cadrul FHB vor fi găzduite Expoziții de Harpe ale firmelor CAMAC din Franța și Papfalvy Harps-Hàrfamives din Ungaria. Festivalul de Harpă București reunește harpiști din România, Franța, Ungaria, Grecia și Italia, propunându-și promovarea harpei, în rândul publicului de toate vârstele, dar în special în rândul copiilor. Din programul zilei:

  • Startul Festivalului este dat de deschiderea Expozițiilor de Harpe CAMAC Harps și “Papfalvy Harps-Hàrfamives” – ora 9:30
  • Recitalul de deschidere va fi precedat de un micro-recital al Ansamblului de Harpe (cca. 20 de harpe de concert și harpe celtice), alcătuit din harpiști din toată țara, ce va cuprinde un program special orchestrat pentru acest Ansamblu de Harpe de către Mladen Spasinovici – ora 18:00
  • Recitalul de deschidere al Festivalului de Harpă București 2018 va fi susținut de renumita harpistă Chantal Mathieu și va cuprinde un program atractiv de muzică franceză și spaniolă din perioada romantismului târziu și până în zilele noastre – ora 18:30

* Muzeul Municipiului București prezintă premiera spectacolului „Aventură și magie cu baronul Münchhausen”, organizat la Casa Filipescu-Cesianu – ora 19:00

* Muzeul Municipiului București prezintă concertul „Interferențe muzicale româno-balineze” – ora 19:00, la Palatul Suțu, Bulevardul Ion C. Brătianu nr.2.Cu: Maria Chifu – fagot, Olga Podobinschi – pian, Mihaela Pletea – soprană. Invitați speciali Gamelan Jepun Bali. Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București

* Adrian Nour și Trio Zamfirescu revin la Teatrelli cu un nou concert ce va avea loc, astăzi, de la ora 19:00

* Braşov: Concert susţinut de flautistul Matei Ioachimescu și pianista Mara Dobrescu, în cadrul proiectului muzical „Romanian Rhapsody” (22 și 30 Oct.), precedat de un workshop cu cei doi artiști – ora 19:00, la Centrul Multicultural al Universității „Transilvania”

* Constanţa: În perioada 26 – 28 octombrie, peste 100 de istorici, academicieni şi cercetători vor participa la simpozionul „Marea Unire de la Marea Neagră”, dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri și împlinirii a 140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România. Tot astăzi se deschide expoziţia de ii şi obiecte artizanale, intitulată „IA – Zbor Centenar” (26 oct. – 14 nov.) găzduită tot de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

* Timişoara: Cea de-a 43-a ediție a Festivalului Internațional ”Timișoara Muzicală” se deschide cu opera ”Boema” de Giacomo Puccini – ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara ( 26 octombrie – 14 noiembrie)

  • Concertului extraordinar dedicat Centenarului Marii Uniri, ”Lăsați-mă să cânt!”, care va avea loc la Sala Barocă a Muzeului de Artă Timișoara, de la ora 19:00

* Bruxelles: Se desfăşoară Colocviul internațional şi interdisciplinar „Regalitate: între istoric și imaginar” (25 – 27 oct.). Programul zilei:

  • ora 10:00 – comunicări științifice – la ULB – Solbosch, Maison des Arts, 56 Avenue Jeanne, 1050 Bruxelles
  • ora 19:00 – vernisajul expoziției „Arhitectura interbelică a Bucureștiului și Regalitatea” – la reședința Ambasadorului României în Regatul Belgiei, 37 Rue Washington, 1050 Bruxelles

 

– S-a întâmplat într-o zi de 26 octombrie 

* Acum 521 de ani (1497) a avut loc Lupta din Codrii Cosminului (pădure la sud de Cernăuţi), care a avut drept combatanţi pe Ştefan cel Mare, domnitor moldovean şi regele Ioan I Albert al Uniunii Polono-Lituaniene. Bătălia a avut loc în Codrii Cosminului, la circa 100 km nord de capitala de atunci Suceava (în poloneză Suczawa), între actualele comune Voloca pe Derelui şi Valea Cosminului din raionul Adâncata, regiunea Cernăuţi, având ca rezultat o victorie importantă a moldovenilor

* Cu 116 ani în urmă (1802) de la cel mai puternic seism care a avut loc vreodată pe teritoriul României s-a declanşat la ora 10:55, a avut o magnitudine de 7,9 grade, o adâncime de 150 km şi a fost urmat de nouă replici, dintre care şase au atins o magnitudine de peste 5 grade; totuşi, nu a produs pagube majore, întrucât, la acea vreme, zonele urbane erau foarte puţine

* Cu 158 de ani în urmă (1860), se inaugura, în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Universitatea din Iaşi, cu patru facultăţi: Drept, Filosofie (Litere), Ştiinţe şi Teologie; primul rector – profesorul de economie politică Ion Strat (1860-1861) (26.X/7.XI)

* Tot acum 158 de ani lua fiinţă, la Iaşi, din iniţiativa pictorului Gh. Panaitescu-Bardasare, Şcoala de Arte Frumoase şi Muzeul de Artă (cea mai veche pinacotecă de stat din România) (26.X/7.XI)

* Împăratul Franz Joseph I sancţiona, acum 155 de ani (1863), Legea privitoare la egala îndreptăţire a naţiunii române, votată de Dieta Transilvaniei (Lege promulgată de Dietă la 30.V.1864), prin care aceasta şi cele două biserici ale sale, cea unită şi cea ortodoxă, se regăseau pe picior de egalitate cu cele trei naţiuni regnicolare (ungurii, secuii şi saşii) şi cu cele patru confesiuni recepte (catolică, luterană, calvină şi unitariană) (26.X/7.XI)

* Acum 109 ani (1909), pilotul francez Marie Marvingt (n. 1875 – m. 1963) devenea prima femeie care zbura cu balonul peste Marea Nordului, din Franţa în Anglia. Balonul, numit “Stea căzătoare”, a decolat din Nancy Park

* Cu 58 de ani în urmă (1960), avea loc restabilirea, la nivel de ambasadă, a relaţiilor diplomatice între România şi Cuba. Relaţiile între cele două ţări au fost stabilite la 13.IV.1927, la nivel de legaţie, şi au fost întrerupte la 27.IX.1942, în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial

* Acum 27 de ani (1991), în Parcul Carol din Bucureşti, s-a desfăşurat ceremonia de reînhumare a osemintelor Eroului Necunoscut, pe vechiul amplasament al Mormântului Eroului Necunoscut. Acest edificiu comemorativ, similar celor realizate de majoritatea ţărilor europene după prima conflagraţie mondială, a fost inaugurat în 1923. În anul 1957 osemintele au fost mutate de la Bucureşti în Mausoleul de la Mărăşeşti, pentru a face loc panteonului comunist

Aniversări – Comemorări

– Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

– Sf. Martir Dumitru, Izvorâtorul de Mir (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018)

– Sf. Dumitru, martir (Calendarul Romano-Catolic 2018)

– „Ziua Naţională a Auditorului Financiar din România” se sărbătoreşte, potrivit Hotărârii nr.53/ 26 octombrie 2005 adoptată de Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România, în ziua în care românii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, considerat a fi protector al auditorilor din România

– 1624: S-a născut Dosoftei (numele monahal al lui Dimitrie Barilă), mitropolitul Moldovei (în perioada 1671-1673 şi 1675-1686) şi mare cărturar (primul traducător în limba română al unor cărţi din literatura dramatică şi istorică universală, primul cărturar român care a copiat documente şi inscripţii); a promovat introducerea limbii române în Biserică (primul traducător în română al cărţilor de slujbă religioasă, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox); Dosoftei a fost cel care a depăşit, pentru prima oară la noi, modelul literaturii religioase; pentru aceasta este considerat „fondatorul poeziei române literare” (m. 1693). NOTĂ: Datorită râvnei sale pentru apărarea Ortodoxiei, a fost canonizat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Sf. Ierarh Dosoftei fiind prăznuit la 13 decembrie, ziua morţii sale

– 1673: S-a născut Dimitrie Cantemir, prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică; la 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin); ca domnitor al Moldovei (martie-aprilie 1693; 1710-1711), programul său politic se baza pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană; după înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I; după domnia sa va începe, în Moldova, epoca fanariotă (m. 1723) – 345 de ani

– 1807: S-a născut Barbu Catargiu, om politic conservator, primul lider al Partidului Conservator; şeful primului Guvern al României moderne, alcătuit după proclamarea deplinei uniri administrative a Principatelor (ianuarie – iunie 1862) (m. 1862, asasinat lângă clopotniţa Mitropoliei, când ieşea de la lucrările Adunării Legislative)

– 1820: S-a născut Gheorghe Costa-Foru, om politic liberal, jurist (unul dintre fondatorii dreptului penal românesc) şi profesor (autorul unui studiu asupra sistemelor europene de educaţie contemporană, studiu pe baza căruia s-a început organizarea pe principii moderne a învăţământului superior românesc; primul rector al Universităţii Bucureşti, între anii 1864 şi 1872) (m. 1876)

– 1844: S-a născut Neculai Beldiceanu, poet din cercul „Junimii”, arheolog, numismat şi epigrafist amator, renumit pentru săpăturile de la Cucuteni, ca şi pentru colecţia de monede străvechi; tatăl poetului Nicolae N. Beldiceanu (m. 1896)

– 1850: S-a născut Grigore Tocilescu, istoric, arheolog (s-a ocupat de studiul civilizaţiilor preromane de pe teritoriul României) şi folclorist; întemeitor al Şcolii româneşti de arheologie; membru titular al Academiei Române din 1890, vicepreşedinte al acestui for între anii 1896-1898 şi 1907-1909 (m. 1909)

– 1850: S-a născut pictorul Emanoil Panaiteanu-Bardasare (m. 1935)

– 1856, 26.X/7.XI: S-a născut istoricul Dimitrie Onciul, considerat creatorul şcolii critice în istoriografia română; întemeietorul (1922) şi primul preşedinte al Comisiei Consultative Heraldice; conducător al Arhivelor Statului din Bucureşti (1900-1923); membru titular al Academiei Române din 1905, preşedinte al acestui for (1920-1923) (m. 1923)

– 1875: S-a născut istoricul Ioan Ursu; a militat pentru desăvârşirea statului naţional unitar român; în 1918 a plecat în Franţa, într-o misiune universitară română; la Paris, a făcut parte din Comitetul Naţional al Unităţii Române, activitate continuată în Italia, unde a contribuit la înfiinţarea Legiunii Române; membru corespondent al Academiei Române din 1910 (m. 1925)

– 1884: S-a născut Horia Petra-Petrescu, poet, prozator, autor dramatic şi gazetar; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919) (m. 1962). NOTĂ: Site-ul www.crispedia.ro dă naşterea la 26.XI.1884

– 1892: S-a născut geologul Ion Atanasiu, unul dintre primii seismologi români; membru corespondent al Academiei Române din 1940 (m. 1949)

– 1895: S-a născut Maxy (Herman Max), pictor, scenograf şi profesor (m. 1971)

– 1902: S-a născut actriţa Silvia Dumitrescu-Timică (m. 1999). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 29.X.1902

– 1905: S-a născut preotul Valerian Zaharia, episcop al Oradei între 1951 şi 1969, an când a fost forţat de comunişti să se pensioneze; după multe peregrinări prin ţară şi domiciliu forţat a trăit, din 1979, într-una din casele parohiale ale bisericii Podeanu din Bucureşti (m. 1996)

– 1907: S-a născut Vasile Vasilache, compozitor şi actor de revistă; împreună cu N. Stroe au format un cuplu rămas celebru în istoria teatrului românesc de revistă (m. 1944)

– 1912: S-a născut medicul stomatolog Valerian C. Popescu, renumit specialist în chirurgia buco-maxilo-facială; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 2013)

– 1920: S-a născut folcloristul Adrian Fochi; autor al unei monumentale lucrări de referinţă, „Mioriţa. Tipologie, circulaţie, geneză, texte” (1964); studii axate îndeosebi pe cercetarea comparată a folclorului popoarelor sud-est europene (m. 1985)

– 1932: S-a născut actorul Dumitru Rucăreanu (m. 2013)

– 1937: A murit istoricul Iulian (Iuliu) Marţian; îi revine meritul de a fi descoperit manuscrisul miscelaneu din secolul al XVII-lea, cunoscut sub numele de „Codicele Marţian”; arheolog amator, a strâns date privitoare la descoperirile arheologice din Transilvania, publicând iniţial în limba germană, şi apoi în limba română, un important repertoriu; membru de onoare al Academiei Române din 1933 (n. 1867)

– 1941: S-a născut arheologul şi profesorul Marin Cârciumaru; unul dintre fondatorii Universităţii „Valahia” din Târgovişte; iniţiatorul Muzeului Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, aflat la Târgovişte

– 1943: S-a născut (la Lozova-Lăpuşna, azi în R. Moldova) Victor Spinei, istoric şi arheolog; cercetări asupra perioadei de început a epocii medievale; membru titular al Academiei Române din 2015, vicepreședinte al acestui for (din 2015) – 75 de ani

– 1947: A murit Ion Sava, regizor (din 1930 a lucrat la Naţionalul ieşean, apoi, din 1938 până la moarte, la Naţionalul din Bucureşti), dramaturg, pictor şi caricaturist; teoretician al artei spectacolului; inovator în regie şi scenografie (n. 1900)

– 1949: S-a născut Corina Chiriac, interpretă de muzică uşoară, compozitoare, textieră, realizatoare de emisiuni de televiziune şi actriţă

– 1949: S-a născut Dumitru Radu Popa, prozator, critic literar, eseist, traducător şi profesor; părăseşte România în toamna anului 1985 şi, după un an petrecut în Franţa, se stabileşte în SUA, la New York

– 1954: S-a născut Victor Ciorbea, avocat şi om politic; Avocat al Poporului (din mai 2014) , senator liberal (2012-2014); preşedinte al PNŢCD (august 2001-iulie 2004); prim-ministru al României (decembrie 1996-martie 1998); primar general al Bucureştiului în anii 1996 şi 1997, ales din partea CDR; în 1990 a devenit lider al sindicatului CNSLR; în 1994 a înfiinţat Confederaţia Sindicatelor Democratice din România

– 1954: S-a născut Marius Ghica (pseudonimul lui Marius Viorel-Jan Ghiţă), critic literar, eseist, jurnalist şi traducător

– 1955: S-a născut interpretul de muzică populară Nicolae Furdui-Iancu

– 1964: S-a născut Elisabeta Lipă, fost ministru al tineretului şi sportului, campioană olimpică (singura canotoare din lume cu 5 medalii de aur) şi mondială la canotaj; în anul 2000 a fost declarată cea mai bună canotoare din lume de Federaţia Internaţională de Canotaj şi a fost desemnată cea mai bună canotoare a secolului XX; preşedinte al Federaţiei Române de Canotaj (din 2009), chestor de poliţie

– 1999: A murit Teodor Carţiş, dirijor şi compozitor (n. 1917)

– 2005: A murit actriţa franceză de origine română Jany Holt (Ruxandra Ecaterina Vlădescu-Olt) (n. 1911)

– 2007: A murit Nicolae Dobrin, fost jucător internaţional şi antrenor de fotbal, o legendă a fotbalului românesc (n. 1947)

– 2008: A murit Jakó Zsigmond (Sigismund) Páal, istoric de naţionalitate maghiară din România; specialist în istoria culturii şi societăţii medievale transilvănene, în ştiinţe auxiliare istoriei, cu deosebire în diplomatică şi paleografie latină medievală transilvăneană; membru de onoare al Academiei Române din 1996 (n. 1926) – 10 ani

– 2017: A murit Liviu Dănceanu, compozitor, muzicolog, dirijor, publicist și profesor; fondatorul și conducătorul artistic al Atelierului de muzică contemporană „Archaeus” (n. 1954) – 1 an


EVENIMENTE EXTERNE

– Irlanda: Alegeri prezidenţiale

– Sandton, Africa de Sud: Conferinţă internaţională pentru atragerea a 100 miliarde de dolari pentru investiţii în economie (26 – 27 oct.)

– Ouagadougou, Burkina Faso: SIAO – Salonul Internaţional de Artizanat de la Ouagadougou (26 oct. – 4 nov.)

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Austria; adoptarea Legii constituţionale asupra neutralităţii permanente a Austriei – 1955

– 1564: S-a născut compozitorul german Hans Leo Hassler (m. 1612)

– 1685: S-a născut Giuseppe Domenico Scarlatti, clavecinist şi compozitor italian (m. 1757)

– 1759: S-a născut Georges Jacques Danton, om politic francez, unul dintre conducătorii Revoluţiei burgheze din Franţa (1789-1794) (m. 1794, ghilotinat de către robespierişti). NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă naşterea la 28.X.1759

– 1764: A murit William Hogarth, pictor şi grafician englez, autor de gravuri şi stampe satirice şi ilustrator de cărţi, precursor al caricaturii moderne (n. 1697)

– 1879, 26.X / 7.XI: S-a născut Leon Troţki (numele real: Lev Davidovici Bronstein), om politic rus, figură proeminentă a revoluţiilor din 1905-1907 şi 1917; adversar al liderilor bolşevici Lenin şi, ulterior, Stalin, a fost exclus din cercurile puterii, exilat şi apoi expulzat din URSS; s-a stabilit în Mexic (m. 1940, asasinat, după mai multe tentative nereuşite). NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă naşterea la 7.XI.1879

– 1890: A murit scriitorul şi ziaristul italian Carlo Collodi, autorul „Aventurilor lui Pinocchio” (n. 1826)

– 1911: S-a născut cântăreaţa afro-americană de muzică gospel Mahalia Jackson (m. 1972)

– 1914: S-a născut actorul de film american Jackie Coogan; copil-vedetă a anilor ’20 ai secolului XX, a rămas în istoria cinematografului ca partener al lui Chaplin şi ca factor determinant în apariţia Legii pentru protecţia actorilor copii, cunoscută şi sub numele de „Legea Coogan” (m. 1984)

– 1916: S-a născut François Mitterrand, om politic socialist francez, preşedinte al Franţei (mai 1981 – mai 1995); autor de eseuri şi memorii politice (m. 1996)

– 1926: S-a născut (în Belgia) Arnaud de Borchgrave, analist şi jurnalist american; fost redactor-şef al publicaţiei „The Washington Times” (m. 2015)

– 1928: S-a născut Aureliu Busuioc, poet, romancier, dramaturg, scenarist, eseist, jurnalist şi traducător din R. Moldova (m. 2012) – 90 de ani

– 1929: S-a născut Marcel Hanoun, cineast (teoretician al cinematografiei experimentale), fotograf şi scriitor francez de origine tunisiană (m. 2012)

– 1929: A murit Aby M. Warburg (Abraham Moritz Warburg), istoric de artă şi teoretician al culturii german, care a iniţiat analiza estetică a ştiinţelor umaniste (n. 1866)

– 1938: S-a născut Bernadette Lafont, actriţa franceză de teatru şi film (m. 2013) – 80 de ani. NOTĂ: Alte surse dau naşterea la 28.X.1938

– 1942: S-a născut Bob Hoskins (numele real: Robert William Hoskins), actor, regizor, producător şi scenarist britanic (m. 2014)

– 1942: S-a născut regizorul egiptean Mohamed Khan, considerat de critici unul dintre fondatorii cinematografiei realiste egiptene (m. 2016)

– 1949: S-a născut (în RSS Moldovenească, URSS) Leonida Lari (pseudonim al Liubei Tuchilatu), poetă, publicistă, scriitoare, politiciană şi militantă pentru reunirea Basarabiei cu România (m. 2011). NOTĂ: Unele surse (www.radiochisinau.md) dau naşterea la 25.X.1949

– 1952: S-a născut economistul şi profesorul american Lars Peter Hansen; Premiul Nobel pentru Economie în anul 2013, împreună cu profesorii americani Eugene Fama şi Robert Shiller pentru lucrările în domeniul analizei preţurilor pe pieţele financiare

– 1956: A murit pianistul german Walter Gieseking (n. 1895)

– 1957: A murit Nikos Kazantzakis, romancier, dramaturg şi poet grec (n. 1883). NOTĂ: Enciclopedia britanică dă ca an al naşterii 1885

– 1959: S-a născut Juan Evo Morales Ayma, președintele Boliviei din 2006; este primul președinte reprezentant al populației indigene ai Americii de Sud, adică al amerindienilor; a câștigat alegerile din 2006 cu 53,7% din voturi, la alegeri participând 84,5% din numărul cetățenilor cu drept de vot. Ulterior, el și-a consolidat popularitatea și la alegerile din 2009, când a câștigat 63% din sufragii

– 1959: S-a născut Paul E. Farmer, antropolog şi epidemiolog american

– 1972: A murit inginerul american de origine ucraineană Igor I. Skorsky; a construit, în 1939, primul elicopter utilizabil (VS-300) (n. 1889)

– 1989: A murit Charles John Pedersen, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1987, împreună cu Donald J. Cram şi Jean-Marie Lehn (n. 1904)

– 1999: A murit Hoyt Axton, cântăreţ, compozitor şi actor de film american (n. 1938)

– 2002: A murit generalul francez Jacques Massu, comandantul paraşutiştilor în timpul bătăliei din Alger (1957), figură reprezentativă pentru Franţa liberă (n. 1923)

– 2007: A murit Arthur Kornberg, biochimist american; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1959, pentru descoperirile referitoare la structura ADN (n. 1918)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie
Calendarul zilei luni, 11 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 11 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 11 noiembrie * În urmă cu 106 ani (1918) Imperiul German şi puterile Antantei semnau Armistiţiul de la Compiègne...

Calendarul zilei – 11 noiembrie