Pesta porcină africană | Experții Comisiei Europene fac verificări în județele Constanța, Tulcea și Brăila
Publicat de , 19 octombrie 2018, 09:18 / actualizat: 19 octombrie 2018, 12:02
Experţii Comisiei Europene au venit miercuri în România pentru o misiune de audit privind pesta porcină africană (PPA), care se va derula timp de o săptămână, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Sunt vizate județele Constanța, Tulcea și Brăila.
„În data de 17 octombrie a demarat misiunea de audit din partea Comisiei Europene privind Pesta Porcină Africană (PPA). Aceasta este pentru a patra oară când experţi europeni vizitează România, în ultimul an şi jumătate, pe tema Pestei Porcine Africane. Această misiune de audit vizează evaluarea modului în care au fost aplicate prevederile legale pentru detectarea rapidă a focarelor de PPA prin supraveghere activă şi pasivă, precum şi prevenirea răspândirii virusului PPA şi eficacitatea controalelor oficiale privind mişcarea şi trasabilitatea animalelor“, precizează instituţia într-un comunicat remis joi AGERPRES.
Agenda misiunii de audit include analiza datelor şi documentelor oficiale, discuţii cu reprezentanţii serviciilor veterinare de la nivel central şi judeţean şi vizite de lucru în teren.
Preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, şi specialiştii instituţiei au prezentat, miercuri, echipei de auditori situaţia privind evoluţia focarelor de pestă porcină africană în România şi au pus la dispoziţia acestora detalii privind măsurile întrepinse de autorităţile române pentru limitarea efectelor bolii şi cele pentru prevenirea răspândirii virusului.
După încheierea întâlnirii de la sediul ANSVSA, echipa de audit a vizitat Institutul pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, Laboratorul National de Referinţă pentru PPA, pentru a evalua capacitatea analitică şi modul de implementare al metodelor de diagnostic pentru PPA.
Experţii europeni se vor deplasa în judeţele Brăila, Tulcea şi Constanţa, unde vor audita activitatea DSVSA-urilor şi a laboratoarelor din cadrul acestora, dar vor vizita şi ferme comerciale, gospodării ale populaţie, fonduri de vânătoare, abatoare, unităţi de procesare şi centrele comerciale pentru desfacerea cărnii de porc.
Concluziile acestei misiunii de audit a Comisiei Europene privind PPA, care se va finaliza în data de 25 octombrie, vor fi prezentate într-un raport, care va fi publicat pe site-ul Comisiei Europene.
Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează, la această dată, în 260 de localităţi din 14 judeţe, fiind înregistrat un număr de 1.021 de focare, din care 15 în exploataţii comerciale, arată datele actualizate ale Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), date joi publicităţii.
Conform informaţiilor centralizate, au fost consemnate şi 107 cazuri la mistreţi, iar numărul total al porcilor eliminaţi afectaţi de boală se ridică la 353.914 exemplare.
Prezenţa virusului PPA a fost semnalată în România, pentru prima oară, pe data de 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. Evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.
Autoritatea precizează că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social.
Sursa: Agerpres