Ordonanţa de Urgenţă privind Legile Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial
Publicat de , 17 octombrie 2018, 09:16
Ordonanţa de Urgenţă privind legile justiţiei, adoptată săptămâna aceasta de Guvern, a fost publicată ieri în Monitorul Oficial, şi, prin urmare, a intrat în vigoare.
Procurorii de la toate parchetele rămân în funcţii doar dacă îndeplinesc noile prevederi legale, între care o vechime de cel puţin 10 ani.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susţine că ordonanţa era necesară pentru armonizarea legilor din domeniu şi pentru a prelua o parte din recomandările venite de la Comisia de la Veneţia şi de la Consiliul Superior al Magistraturii.
Însă, procurorul general Augustin Lazăr spune că Ordonanţa a creat numeroase probleme funcţionale pentru parchete, în special pentru DNA. El a precizat că Ministerul Public analizează acum suspiciunile de neconstitutionalitate pentru a se adresa Avocatului Poporului, singura instituţie care poate sesiza Curtea Constitutională. Anterior, Parchetul General semnalase că din cauza Ordonanţei, în cazul a 40 de procurori va înceta delegarea. Cei mulţi sunt la DNA şi la DIICOT.