FOTO/CONSTANȚA: Un copac s-a prăbușit peste mașinile parcate pe str. Mircea cel Bătrân
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 1 octombrie 2018, 16:09
Vântul puternic din ultimele două zile a șubrezit structura unui arbore de pe strada Mircea cel Bătrân, din Constanța, în apropiere de intersecția cu strada Nicolae Iorga. În cele din urmă, copacul s-a rupt astăzi și a căzut peste câteva mașini parcate, blocând totodată, temporar, circulația.
Angajații de la Spații Verzi au fost anunțați de incident și au intervenit la fața locului pentru a degaja arborele de pe carosabil.
Este al doilea incident de acest gen, în municipiul Constanța, în numai o săptămână.
Reprezentanții Serviciului de Spații Verzi din cadrul Primăriei spun că monitorizează situația arborilor din Constanța și fac tot posibilul pentru a-i înlătura pe cei cu probleme. Din păcate, afirmă cei de la Spații Verzi, există și cazuri în care copaci care dau semne că ar fi perfect sănătoși la exterior, în interior prezintă diverse stadii de deteriorare.
În urma avertizărilor meteo de vânt puternic din ultimele zile, Primăria Municipiului Constanța a transmis cetățenilor îndemnul de a nu-și lăsa mașinile parcate sub arbori, tocmai pentru a preveni incidente ca cel de astăzi, când trei mașini au fost avariate de ramurile grele ale copacului care a căzut peste ele.
În cazul în care și dumneavoastră sunteți martorului unui astfel de eveniment, îl puteți semnala la numerele de telefon: Dispecerat Serviciul gestionare spații verzi – 0722.54.53.66 sau Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/55.00.55.