Ascultă Radio România Constanța Live

INS: Rata anuală a inflaţiei a crescut în august la 5,1%

INS: Rata anuală a inflaţiei a crescut în august la 5,1%

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 11 septembrie 2018, 12:36

Rata anuală a inflaţiei a crescut în luna august la 5,1%, de la 4,56% în iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,78% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele alimentare cu 4,15%, iar serviciile cu 2,61%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Inflaţia şi-a reluat trendul de creştere în august după doar numai o lună în care a fost consemnată o uşoară scădere.

În acest an, cea mai mare rată anuală a inflaţiei a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, acesta fiind cel mai mare nivel din februarie 2013, când a ajuns la 5,65%.

„Preţurile de consum în luna august 2018 comparativ cu luna august 2017 au crescut cu 5,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,7%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (septembrie 2017 – august 2018) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2016 – august 2017), calculată pe baza IPC, este 4,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,5%”, se arată într-un comunicat al INS.

Rata medie lunară a inflaţiei în primele opt luni din acest an a fost de 0,3%, faţă de 0,1% în perioada similară din 2017.

La începutul lunii august, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere la 3,5%, de la 3,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an.

Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 2,7%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale.

România a avut în iulie, pentru a şasea lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,3%, în scădere totuşi faţă de o rată anuală a inflaţiei de 4,7% înregistrată în luna iunie, arată datele publicate la mijlocul lunii august de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

TULCEA: Braconieri surprinși cu sturioni în portbagaj
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 15:12

TULCEA: Braconieri surprinși cu sturioni în portbagaj

La data de 12 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” împreună cu...

TULCEA: Braconieri surprinși cu sturioni în portbagaj
Piesa de Patrimoniu: Primul submarin militar al României, Delfinul I
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 13:32

Piesa de Patrimoniu: Primul submarin militar al României, Delfinul I

Despre primul submarin militar al României, Delfinul I, cum mai este cunoscut, vorbim astăzi la Piesa de Patrimoniu. Silvia Pascale a mers la...

Piesa de Patrimoniu: Primul submarin militar al României, Delfinul I
CONSTANȚA: Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 12:41

CONSTANȚA: Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor

Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor, în cadrul unei acțiuni organizate de asociațiile Constanța Restart...

CONSTANȚA: Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor
CONSTANȚA: Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 11:59

CONSTANȚA: Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor

Salvatorii constănțeni au avut parte de o intervenție mai puțin obișnuită, dar plină de emoție, în acest weekend. De data aceasta, nu...

CONSTANȚA: Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 11:35

Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța

În acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța fac escală două nave fluviale de pasageri. Astăzi, 12 aprilie, ajunge în...

Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 10:10

Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025

Câștigul salarial mediu net a crescut la 5.351 lei în luna februarie 2025, fiind mai mare cu 23 lei (+0,4%) față de luna anterioară, conform...

Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 09:30

CONSTANȚA: Polițiștii nu au fost informați cu privire la o posibilă reducere a fondurilor pentru carburanți

Polițiștii din județul Constanța nu au fost informați, până la această oră, cu privire la reducerea fondurilor pentru carburanții auto,...

CONSTANȚA: Polițiștii nu au fost informați cu privire la o posibilă reducere a fondurilor pentru carburanți
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 21:14

AEP a lansat o campanie prin care îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze corect și doar din surse oficiale

Autoritatea Electorală Permanentă a lansat o nouă campanie prin care îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze corect și doar din surse...

AEP a lansat o campanie prin care îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze corect și doar din surse oficiale