OVIDIU: Impact violent între două mașini, un pieton a ajuns la spital în stare gravă
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 10 septembrie 2018, 13:06
O femeie de 65 de ani din Ovidiu s-a ales cu o mână și un picior fracturate, fiind acum internată în stare gravă la spital, după ce a fost victima unui cumplit accident rutier.
Din relatarea polițiștilor care au investigat cazul, un șofer în vârstă de 25 de ani, care circula pe strada Teilor din Ovidiu, nu a oprit la indicatorul STOP amplasat la intersecția cu strada Poporului, a intrat în coliziune cu altă mașină, care a fost proiectată pe trotuar unde a izbit-o violent pe femeia de 65 de ani.
Imediat, la locul accidentului au ajuns medicii de la Ambulanță, care i-au acordat pacientei îngrijirile necesare, însă starea ei de sănătate a necesitat transportul de urgență la spital.
Polițiștii de la Rutieră au deschis o anchetă pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cine se face vinovat de producerea teribilului eveniment.