Ghiozdanele și rechizitele oferite de Primăria Constanța îi așteaptă pe copii în clase
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 8 septembrie 2018, 10:32
Prima zi de școală le va aduce momente de bucurie elevilor din municipiul Constanța.
Primăria Constanța, prin Serviciul Public de Asistență Socială, anunță că a achiziționat peste 31.000 de ghiozdane, complet echipate, care au fost distribuite în toate școlile și grădinițele din oraș.
Ghiozdanele, în valoare de peste 1.200.000 de lei, vin la pachet și cu penare, acuarele, caiete, blocuri de desen, cărți și creioane de colorat, bineînțeles, diferențiate în funcție de vârstă: grădiniță, clasele 0 – IV și V – VIII.
Ghiozdanul pentru grădiniță cuprinde cărți și creioane de colorat, culori cerate, batoane din plastilină și planșetă pentru scris.
Cel pentru clasele 0-IV are în interior un bloc de desen, cinci caiete dictando, cinci caiete de matematică, acuarele, penar complet echipat cu stilou, creioane, carioci, riglă și radieră, iar cel pentru clasele V-VIII are înăuntru cinci caiete studențești de română, cinci de matematică, penar și trusă de geometrie.