Irina Begu își caută antrenor
Publicat de Catalin Donose, 6 septembrie 2018, 11:28
Irina Begu (28 ani), aflată pe locul 59 în clasamentul mondial de simplu, a anunţat, joi, că renunţă la colaborarea cu antrenorii Artemon Apostu-Efremov şi Adrian Cruciat.
”Nu mi-a fost uşor să iau această decizie, însă după 5 ani de colaborare am decis să închei un capitol din viaţa mea. Au fost 5 ani extraordinari, cu multe reuşite şi cu atingerea obiectivelor propuse. Vreau să le mulţumesc băieţilor Artemon Apostu-Efremov şi Adrian Cruciat pentru devotamentul lor, prietenia şi profesionalismul de care au dat dovadă. Voi păstra întotdeauna o relaţie specială cu ei şi le doresc din suflet mult succes în noile colaborări”, a scris Begu în mesajul său.
În ultimii cinci ani, Begu a câştigat trei din cele patru titluri WTA la simplu (Seul – 2015, Florianopolis – 2016, Bucureşti – 2017), jucând şi o finală (Moscova – 2014). De asemenea, şi-a trecut în palmares şapte titluri WTA la dublu (2013 la ‘s-Hertogenbosch, 2014 – Rio şi Seul, 2017 – Bucureşti şi Tianjin, 2018 – Shenzhen şi Bucureşti), jucând alte trei finale.
Begu nu a mai câştigat un meci de simplu în circuitul profesionist de la Roland Garros (mai), având şapte înfrângeri consecutive.
Irina Begu (26 WTA la dublu) nu a precizat care va fi următorul său antrenor.