Ascultă Radio România Constanța Live

Klaus Iohannis, de Ziua Limbii Române: O şcoală performantă, cu dascăli dedicaţi, formează oameni demni şi corecţi

Klaus Iohannis, de Ziua Limbii Române: O şcoală performantă, cu dascăli dedicaţi, formează oameni demni şi corecţi

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 31 august 2018, 08:11

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut joi, în cadrul ceremoniei de decorare a unor profesori şi instituţii de învăţământ din diaspora, cu ocazia Zilei Limbii Române, că aceasta reprezintă unul dintre pilonii pe care s-a bazat înfăptuirea Marii Uniri, iar el, în calitate de dascăl, ştie că şcoala modelează caractere.

În anul în care celebrăm Centenarul, Ziua Limbii Române, pe care o sărbătorim în mod oficial la 31 august, are o încărcătură emoţională deosebită. Limba română a reprezentat unul dintre pilonii pe care s-a bazat înfăptuirea Marii Uniri şi a rămas liantul cultural şi spiritual care ne leagă de România, indiferent unde ne aflăm, în ţară sau în afara graniţelor”, a susţinut preşedintele în discursul său.

Preşedintele le-a mulţumit profesorilor şi reprezentanţilor instituţiilor din diaspora pentru că susţin învăţarea limbii române în afara ţării.

“Distinşi profesori de limba română din străinătate şi distinşi reprezentanţi ai instituţiilor care susţin învăţarea limbii noastre în afara ţării, vă mulţumesc pentru contribuţia dumneavoastră! Sunteţi cei care insuflaţi tinerelor generaţii dragostea de ţară, păstrând, prin intermediul limbii, legătura esenţială cu România. Totodată, datorită dumneavoastră, cetăţenii străini au acces la limba şi la cultura noastră. Predarea şi învăţarea limbii române, ca limbă maternă sau străină, sunt instrumentele principale de transmitere a identităţii şi valorilor româneşti”, a mai spus Iohannis.

De asemenea, aceasta a spus că, în calitate de dascăl, ştie că şcoala modelează caractere, iar cei educaţi pot lăsa în urma lor o lume mai bună.

“Vă felicit pe toţi pentru oportunităţile pe care le creaţi pentru românii din afara ţării, prin organizarea de întâlniri periodice, care au devenit o parte importantă şi apreciată a vieţii în comunităţile de români de pretutindeni. Ca dascăl, iubesc şcoala şi ştiu că ea modelează caractere şi dezvoltă personalitatea, sădind în suflete şi în minţi acele valori şi virtuţi care fac o societate puternică şi prosperă, aşa cum îmi doresc să fie România. O şcoală performantă, cu dascăli dedicaţi, formează oameni demni şi corecţi, care lasă în urma lor o lume mai bună”, a adăugat şeful statului în discursul său.

Klaus Iohannis a spus că acesta este şi motivul pentru care a iniţiat proiectul «România Educată», prin care îşi doreşte să fie promovat un sistem de educaţie bazat pe valori şi pe o viziune clară, cu un parcurs predictibil pentru toţi copiii.

“Doar astfel le permitem copiilor să-şi atingă întregul potenţial şi să contribuie, cu talentul şi munca lor, la dezvoltarea unei societăţi din care să nu ne mai dorim să plecăm ci, dimpotrivă, în care să năzuim să ne întoarcem cât mai grabnic. O societate care să-i preţuiască pe cei care folosesc corect limba română, apreciind şi respectând tot ce ne leagă de bogata noastră moştenire culturală”, a conchis el.

Preşedintele a decorat joi mai mulţi profedori şi instituţii de învăţământ din diaspora, cu ocazia Zilei Limbii Române.

 

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 15:43

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul

Joi, 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea...

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul
TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 15:18

TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România

TikTok își consolidează activitatea de a proteja platforma prin lansarea Centrului Electoral dedicat alegerilor din România, printr-o nouă...

TikTok a lansat Centrul Electoral, dedicat alegerilor din România
Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 14:43

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a României a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita...

Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor – contestată și de Curtea Constituțională
CONSTANȚA: Bărbat reținut pentru tâlhărie. Acesta ar fi sustras telefonul mobil al unui bătrân
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 14:14

CONSTANȚA: Bărbat reținut pentru tâlhărie. Acesta ar fi sustras telefonul mobil al unui bătrân

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din...

CONSTANȚA: Bărbat reținut pentru tâlhărie. Acesta ar fi sustras telefonul mobil al unui bătrân
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 13:49

TULCEA: Bărbat lovit intenționat cu mașina. Un tânăr de 24 de ani, reținut de polițiști

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Făgărașu Nou, a avut loc un...

TULCEA: Bărbat lovit intenționat cu mașina. Un tânăr de 24 de ani, reținut de polițiști
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 11:40

Inspecția Judiciară – verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la CA Ploiești

Inspecția Judiciară va efectua verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de...

Inspecția Judiciară – verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la CA Ploiești
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 11:09

TULCEA: Atenție, exercițiu al pompierilor militari!

Astăzi, in intervalul orar 12:00 – 14:00, în municipiul Tulcea, pompierii militari tulceni, în colaborare cu VARD Tulcea SA urmează să...

TULCEA: Atenție, exercițiu al pompierilor militari!
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 10:57

CONSTANȚA/TULCEA: COD GALBEN – averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină

Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o atenționare de cod galben de instabilitate atmosferică temporar...

CONSTANȚA/TULCEA: COD GALBEN – averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină