Copil lovit de cal într-o localitate din județul TULCEA. Intervine elicopterul SMURD
Publicat de Arantxa Catană, 27 august 2018, 13:31
Medicii din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța au fost solicitați, luni după-amiaza, să intervină de urgență în localitatea tulceană Ceamurlia de Sus în cazul unui copil, în vârstă de 14 ani, care a fost lovit de cal.
La fața locului s-a deplasat elicopterul SMURD.
Odată ajunse la fața locului cadrele medicale au preluat minorul care este conștient și prezintă un traumatism cranio-cerebral și ototagie.