HC Dobrogea Sud Constanţa a pierdut Supercupa României
Publicat de Catalin Donose, 26 august 2018, 07:47
Echipa Dinamo Bucureşti a cucerit Supercupa României la handbal masculin, sâmbătă, în Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu” din Bucureşti, după ce a învins-o pe HC Dobrogea Sud Constanţa cu 31-26.
După un început destul de echilibrat, Dinamo s-a desprins la 8-5, apoi la 10-6 şi 13-9.
De la 15-13, constănţenii au marcat cinci goluri consecutive, 15-18. HC Dobrogea a condus cu 22-19 şi 24-23, dar echipa bucureşteană a reuşit trei goluri consecutive şi a întors scorul. Dinamo a dominat finalul partidei, câştigând cu 31-26.
Pentru Dinamo au marcat Bannour 8 goluri, Zulfic 5, Acatrinei 3, Kuduz 3, Szasz 3, Alouini 2, Komogorov 2, N. Negru 2, Descat 2, Savenco 1.
Golurile echipei HC Dobrogea, deţinătoarea Cupei României, au fost înscrise de Malinovic 6, Vujovic 4, M. Mocanu 4, Cutura 3, Crnoglavac 2, Z. Nikolic 2, Kevic 2, Nistor 2, Cikovani 1.