Alexandra Dulgheru a ajuns în turul al doilea pentru calificarea la US Open
Publicat de Claudiu Dobrescu, 22 august 2018, 17:10
Alexandra Dulgheru ( locul 141 WTA) a ajuns în turul al doilea al calificărilor pentru tabloul principal de simplu de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam din 2018.
Competiția se va disputa în perioada 27 august – 9 septembrie. Într-un alt meci din calificări, Irina Bara (locul 140 WTA) a fost învinsă de americanca Gail Brodsky (312 WTA) fiind eliminată în primul tur al calificărilor.
Alexandra Dulgheru (29 ani, 141 WTA),(cap de serie numărul 30) a învins-o în prima rundă a calificărilor pe americanca Allie Kiick (23 ani, 165 WTA), scor 2-6, 6-3, 6-2, după o oră și 36 de minute de joc.